Pe Virgil Aioanei îl puteţi vedea şi în Melcul (scris şi regizat de Lia Bugnar), la Teatrul Metropolis.
Un articol de Andrei Crăciun|17 iunie 2019
Drum. Virgil Aioanei, actor. De unde vine Virgil și unde vrea el să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actorul de astăzi?
M-am născut în Târgoviște dintr-o mamă târgovișteancă si un tată moldovean, din Dolhasca. Când eram mic-mic voiam să mă fac astronaut, când eram mic îmi doream să mă fac explorator, când am ajuns mai măricel, programator de calculatoare și până la urmă, întâmplător, am ajuns actor. Când eram mic nu aveam nicio treabă cu teatrul. Mama era o mare consumatoare de filme și teatru TV, drept urmare mai vizionam și eu la insistențele ei ceva spectacole de teatru la televizor. La „Danaidele” lui Purcărete știu că am dormit de am rupt, în rest nu îmi amintesc nici măcar titlurile. Dar prin vara dintre clasele a 10-a și a 11-a m-am dus să fac niște bani, ca figurant la un spectacol de teatru făcut cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la atestarea orașului Târgoviște. De acolo am intrat în trupa de teatru amator a Casei Armatei unde era un instructor cultural care avea copiată de mâna toată cartea lui Stanislavski, „Munca actorului cu sine însuși”, de pe vremea când nu erau copiatoare. În vara de după clasa a 12-a m-am pregătit în București pentru admitere, am picat. În anul următor am ajuns în „Podul” lui Cătălin Naum și am intrat la clasa Sandei Manu, cu care am făcut doi ani de facultate, după care clasa a fost preluata de Ion Cojar, la care am absolvit in 2003. Am făcut teatru independent, am câștigat și ceva bani din reclame și roluri secundare în ceva filme și din noiembrie 2017 sunt angajat la Teatrul Mic.
Spectacole. Să mergem și mai departe. În ce spectacole ați jucat în stagiunea trecută și ce urmează de la toamnă? Unde să vină publicul spectator să vă vadă, apetitul odată deschis după citirea interviului?
„Anul dispărut.1989”, „Anul dispărut.2007” de Peca Ștefan și în regia Anei Mărgineanu și „Ținutul din miezul verii” al lui Vlad Massaci la Teatrul Mic, „Orb de mină” al Catincăi Drăgănescu la Sfântu Gheorghe, „Melcul” Liei Bugnar la Teatrul Metropolis, „Sâmbătă: averse” al lui Matei Lucaci Grunberg la Godot și „În numele T/tatălui” al lui Robert Balan la Galeria Tranzit. P-astea le-am jucat în stagiunea trecută și în plus o să mai fiu si într-o adaptare a lui Gelu Colceag după „Vassa Jeleznova”la Teatrul Mic.
Video. Carieră internațională, filme de cinema, seriale de televiziune – cum stăm cu consacrarea în lumea video?
Pe plan internațional nu am avut parte decât de vreo 2 proiecte mai măricele așa, un rol secundar pentru care a trebuit să vorbesc în francezăși în basarabeană în „Trois Mondes” al regizoarei Catherine Corsini și un film TV în care a trebuit să vorbesc în germană, „Zielfahnder – Flucht in die Karpaten” regizat de Dominik Graf. În țară n-am stat degeaba, n-am făcut mult, dar nici puțin, aștept acum să apară în cinematografe, primăvara viitoare cred, „Să nu ucizi” al lui Gabi Șarga și Cătălin Rotaru unde am avut-o ca soție pe soția mea, Carmen Florescu.
Țara. Ce relație are Virgil cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede el viitorul României? Și mergând și mai departe, cu lumea cum stăm – ne îndreptăm într-o direcție greșită?
Singura relație specială cu România e ca m-am născut aici. M-am gândit de multe ori să plec, dar pentru un actor român e cam greu să-și facă meseria într-o altă țară. Și până la urmă zic, ar trebui să vină și o vreme mai bună după atâta nasoleală.
Cetatea. Implicare civică, cetățenească. Votează Virgil? Protestează? Se implică în viața cetății? Cum și de ce?
Am votat tot timpul, de când am drept de vot. Protestez, mai ales in ultimul timp. Legat de viața în cetate am reușit în ultimul timp să nu mai arunc chiștoacele pe geamul mașinii, ba chiar să le arunc la tomberon, stinse, când merg pe stradă.
Idoli. Are Virgil idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actorului? Ca cine voia să fie atunci când era mic?
Nu am idoli. Sunt caracteristici care îmi plac laoameni, cum ar fi seriozitatea, capacitatea de muncă, felul cum își gestionează timpul, cum gătesc, cum au grijă de ei și de sănătatea lor, cum câștigă bani, cum iubesc, cum își cresc copiii, cum spun bancuri, cât șarm au, etc, dar n-am găsit până acum om să le aibă pe toate. Adică, ceva atuuri am și eu, dar asta nu cred să mă transforme vreodată în idolul cuiva, mai ales că-mi știu și părțile nasoale.
Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru. Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu? Mulțumesc.
Actoria e o meserie. Fiecare actor ar trebui sa aibă posibilitatea să își facă meseria pentru care a studiat 4 sau 3 sau 6 ani sau câti ani astudiat. Fiecare actor își are locul lui. Problema e că sunt foarte mulți actori foarte buni care nu iși găsesc locul lor. Pentru că industria e foarte mică, foarte mică. Nu am întâlnit niciodată un actor cu care să nu mai vreau să mai lucrez vreodată. De aceea îi recomand pe toți.
Fiecare actor își are locul lui. Problema e că sunt foarte mulți actori foarte buni care nu iși găsesc locul lor. Pentru că industria e foarte mică, foarte mică.
Virgil Aioanei, actor
