Vivaldi, concert pentru două violoncele, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/vivaldi-concert-pentru-doua-violoncele-la-sala-radio/

Miercuri, 9 februarie, de la ora 19.00, la Sala Radio, doi apreciaţi tineri violoncelişti români – Ștefan Cazacu şi Mircea Marian se vor întrece în măiestrie artistică în Concertul în sol minor pentru două violoncele, semnat de Vivaldi.

Un articol de Liliana Matei|3 februarie 2022

Evenimentul prezentat de Orchestra de Cameră Radio se va derula sub bagheta cunoscutului dirijor Tiberiu Soare.

Concertul va continua cu lucrarea Concertino pentru două violoncele și orchestră de Bernhard Romberg (1767 – 1841), violoncelist și compozitor german, artist ce a câștigat admirația lui Beethoven însuși. Născut într-o familie de muzicieni, Romberg a avut o importanță foarte mare în istoria muzicii și mai ales a instrumentului său, violoncelul. A adus câteva inovații în construcția instrumentului, a sugerat necesitatea construirii de violoncele mai mici pentru copii și a simplificat notația pentru partiturile de violoncel.

Seara de la Sala Radio se va încheia cu Simfonia nr. 94 – Surpriza, creație a lui Haydn, considerat părintele simfoniei și autor al unui număr de 106 simfonii! Lucrarea a fost compusă în 1791 la Londra și avut premiera absolută un an mai târziu, în capitala londoneză. Numele partiturii este datorat faptului că autorul lucrării a urmărit, ca și în alte lucrări ale sale, să își surprindă publicul prin efecte sonore inedite la vremea respectivă.

Dirijor al Operei Naționale București și dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu, Tiberiu Soare îşi desfăşoară activitatea artistică din anul 1999. Între anii 2012-2015, a fost dirijor-şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, înregistrând alături de aceste ansambluri numeroase succese atât pe scena Sălii Radio, cât şi în cadrul turneelor internaţionale.

A ocupat si poziția de director artistic al Operei Naționale București și este invitat constant să dirijeze la pupitrul tuturor orchestrelor din România. În străinătate, activitatea sa a constat în colaborări cu numeroase ansambluri de prestigiu, cum ar fi: London Philharmonic Orchestra, Kammer Ensemble N (Suedia), Musica Vitae Chamber Orchestra (Suedia), Osaka Chamber Symphony Orchestra (Japonia), Orchestra Filarmonicii din Atena, „Bedrich Smetana” Philharmonic Orchestra (Cehia), Orchestra Radio Praga, Camerata Salzburg, Orchestra Simfonică din Beirut (Liban), Orchestra Simfonică de Stat din Izmir (Turcia) ș.a.

Finalist, în 2021, al Concursului Internațional „G.nEnescu” (secțiunea de violoncel) tânărul muzician Ștefan Cazacu (28 de ani) interpretează pe un violoncel de colecție, creat în urmă cu 103 ani, la Torino.

Ștefan Cazacu se bucură de o carte de vizită ce reprezintă baza unei cariere de succes: educația complexă primită de timpuriu într-o celebră familie de muzicieni, studii muzicale universitare urmate la București și la Viena, numeroase premii obţinute în diverse competiţii naţionale și internaționale, apariții – în ipostază solistică – alături de toate orchestrele simfonice din România, dar și recitaluri pe scene din Olanda, Israel, Austria, Ungaria, Germania ș.a. Ştefan Cazacu şi-a început la doar 6 ani formarea muzicală, alături de tatăl său, cunoscutul violoncelist Marin Cazacu.

Violoncelistul Mircea Marian este solist instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio, membru al formațiilor Duo Cello Jaya, PlaCello, al Orchestrei Române de Tineret, al ansamblurilor Violoncellissimo și Profil.

Mircea Marian a susținut concerte în calitate de solist alături de orchestrele: Filarmonia din Gera – Germania, Orchestra Națională Radio – București, Filarmonica de Stat – Arad, Filarmonica Botoșani, Filarmonica de stat Muntenia din Târgoviște, Orchestra Universității din Graz-Austria, Filarmonica Oltenia din Craiova etc.

De asemenea, a realizat înregistrări în cadrul Societății Române de Radiodifuziune, atât în calitate de solist, cât și alături de Duo Cello Jaya.

A participat la masterclass-uri și festivaluri precum: Festivalul Internațional George Enescu, Festivalul Internațional Sergiu Celibidache, Festivalul SoNoRo, SoNoRo Interferențe, Nocturne Baroce, Festivalul Meridian, Festivalul IS Potsdamer Innenstadt, Festivalul Enescu și muzica lumii.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Foto: Cristina Bobe

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]