Vlad Zamfirescu a încheiat filmările la primul său lungmetraj
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-zamfirescu-a-incheiat-filmarile-la-primul-sau-lungmetraj/

Cunoscut publicului din România pentru rolurile sale din teatru (în prezent joacă în peste 20 de piese în Bucureşti şi în ţară), televiziune („În derivă”, HBO) şi cinematografie („Italiencele”, „Restul e tacere” etc.), Vlad Zamfirescu, a încheiat de curând filmările la lungmetrajul “Secretul Fericirii”, unde se află în dublă postură: regizor şi actor.

Un articol de Petre Ivan|29 septembrie 2015

“Din ziua când am citit scenariul, am știut că povestea trebuie să ajungă la cât mai mulți oameni. Să fie văzută, să fie auzită… să fie înțeleasă. E o poveste care, cred eu, nu te poate lăsa indiferent. Simplă, surprinzătoare și, cumva, universală. O poveste care mi-aș dori să aducă lumea în cinematograf. ”, a declarat regizorul

După un scenariu original scris de Alexandru Popa, „Secretul fericirii” spune, în timp real,  povestea a trei prieteni care, cu sau fără voie, trec peste stereotipuri și previzibil, redefinindu-si viețile în urma unor întorsături de situație.vlad zamfirescu

Construcția, atent gradată, mizează pe umor, replici simple și adevăruri incomode. Deci provocatoare.

Pentru mine, aflat la un început de drum lung pe care, sigur, mai am multe de descoperit, aceasta este miza principală: să respect publicul, să îi ofer un adevăr pe care să-l înțeleagă și să-l recunoască. Să meargă cu actorii și cu povestea. Sper ca, în timp, să și reușesc. Oricum, a fost provocator și uneori dificil să închidem filmările, e greu să faci un film independent în România și-i mulțumesc Cristinei Dobrițoiu, producătoarea noastră, pentru efortul uriaș pe care l-a făcut. – Vlad Zamfirescu

Alături de Vlad Zamfirescu, în distribuția lungmetrajului îi regăsim pe Irina Velcescu și Theo Marton.

Filmările s-au desfășurat pe durata a aproximativ trei săptămâni în București.

Foto: Vlad Zamfirescu, “Secretul Fericirii” – cinemagia

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.