Vlad Zografi, două lansări de carte în FNT
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-zografi-doua-lansari-de-carte-in-fnt/

La Librăria Humanitas de la Cişmigiu au avut loc două lansări de carte ale autorului Vlad Zografi: „Infinitul dinăuntru” şi „Toate minţile tale”. Volumele au apărut la Editura Humanitas.

Un articol de Judy Florescu|30 octombrie 2014

Personalitățile care au luat cuvântul la lansarea celor două cărți din cadrul Festivalului Național de Teatru, ediția 2014, au fost Marina Constantinescu, directorul festivalului și Liviu Ornea, matematician, Universitatea din București.

Iată ce au declarat cei doi invitaţi:

Marina Constantinescu: „Este o zi importantă pentru noi pentru că punem în discuție și în circuitul Festivalului Național de Teatru un autor dramatic a cărui operă înseamnă mult pentru teatrul românesc. Ne-am bucurat atunci când i-am văzut piesele puse în scenă: Petru la Teatrul Bulandra cu o distribuție excepțională, un spectacol regizat de către Cătălina Buzoianu, un eveniment al teatrului românesc și al multor stagiuni de la Teatrul Bulandra.

Am citit Petru în manuscris, înainte să fie pus la Satu-Mare. N-am să uit niciodată entuziasmul cu care Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au primit acest text. Piesele lui Vlad Zografi sunt atât de actuale și de puternice așa cum s-a dovedit și punerile lor în scenă. Cred că Vlad Zografi este un autor foarte iubit și la Teatrul Mic, unde i-a fost montată piesa Viitorul e maculatură.”

Maria Stefanescu 03

Liviu Ornea: „Vlad Zografi e fizican la bază și nu un fizician oarecare, ci unul care are un doctorat la Paris în Fizică teoretică, la mijlocul anilor 90. Era un lucru rar, nu făcea asta oricine. A publicat articole din teza sa de doctorat din 1996, articole care sunt citate și în ziua de astăzi.

După ce și-a dat teza, a rupt diploma de doctorat și a devenit un profesionist al scrisului. Nu știu dacă el s-a amăgit crezând că va dispărea orice urmă de fizician în el, pentru că nu a dispărut, iar asta se vede foarte bine și în eseuri și în piesele de teatru. Ce a rămas din fizician: o rigoare, o claritate a expunerii, și o nevoie de teorie.”

Foto: Maria Ştefănescu



13
/01
/21

Publicată pentru prima dată în Franța în 2020, cartea scrisă de Simone de Beauvoir în 1954, anul în care i se decerna Premiul Goncourt, și dedicată prietenei sale Zaza Lacoin, este disponibilă și în limba română, la Editura Litera. „Inseparabilele” este o nuvelă memorabilă despre prietenie și condiția femeii de-a lungul timpului.

13
/01
/21

Aflată în pregătire în colecția „musai” a Editurii Art, în traducerea lui Virgil Stanciu, „Anul fugarilor” semnată de britanicul Sunjeev Sahota este o carte despre migrație și lumea în care trăim, distinsă cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură și finalistă Booker Prize.

12
/01
/21

Scriitorul japonez Haruki Murakami s-a născut pe 12 ianuarie 1949, la Kyoto. Cartea sa pe care v-o propunem astăzi spre lectură este volumul de eseuri „Meseria de romanicer” (Editura Polirom, traducere din limba japoneză şi note de Andreea Sion).

11
/01
/21

Una dintre cele mai atrăgătoare noutăți propuse de Editura Humanitas Fiction în acest început de an este volumul „Dimineți la Café Rostand” de Ismail Kadare, în pregătire în colecția „Raftul Denisei”.

11
/01
/21

Pentru 2021, Editura Nemira pregătește noutăți editoriale și surprize de neratat – romane premiate, colecții noi, continuări de serii de autor, cât și reeditări mult așteptate.

07
/01
/21

CARTEA DE CINEMA Dialogul dintre literatură și cinema e vechi cât istoria filmului, însă nu a fost niciodată studiat pe cât ar fi meritat. O contribuție importantă la înțelegerea complexității acestei relații este volumul nou apărut „Adaptarea cinematografică a operelor literare”, de Anda Ionaș.

04
/01
/21

Albumul bilingv „Azur de Lisabona”/ „Azul de Lisboa”, realizat de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, cu sprijinul Fundației Bonte, a avut prezentarea oficială în ultima lună a anului.

30
/12
/20

2020 a fost un altfel de an, cu provocări complet diferite, dar ne bucurăm că, deși a fost greu pentru toată lumea, iubitorii de lectură, mari și mici, au ales să călătorească în cărți și s-au putut delecta cu aventuri magice. Pentru ei, Grupul Editorial Corint are în pregătire pentru anul viitor o listă bogată de cărți de ficţiune şi non-ficţiune pentru toate vârstele și toate gusturile. Dintre acestea, vă prezentăm cele mai așteptate 21 de titluri care cu siguranță vor influenţa modul de gândire în 2021.