Vladimir Putin, crucificat într-o expoziţie la Riga
https://www.ziarulmetropolis.ro/vladimir-putin-crucificat-intr-o-expozitie-la-riga/

O statuie controversată, care pare să-l înfăţişeze pe preşedintele rus Vladimir Putin crucificat, a fost înlăturată din curtea fostului sediu al serviciului de securitate sovietic KGB din Riga, în urma protestelor ambasadei ruse.

Un articol de Petre Ivan|19 mai 2015

Statuia făcea parte dintr-o expoziţie intitulată „Disident”, deschisă sâmbătă, cu ocazia Nopţii Muzeelor, la „The Corner House”, fostul sediu al KGB din capitala letonă.

Potrivit Russia Today, statuia îl prezintă pe Putin pe o cruce roşie, având cuie bătute în mâini şi în cap şi purtând o coroană de sârmă ghimpată.

Vizitatorii erau invitaţi să bată şi ei cuie, însă au avut reacţii diferite, unii răspunzând pozitiv, iar alţii preferând să scoată cuiele, relatează postul de televiziune leton TV5.

„Este logic ca expoziţia să fie în centrul oraşului Riga”, a declarat un vizitator. Putin „a lucrat şi el în serviciul de securitate şi merită să fie înfipt un cui în el”, a adăugat acesta, referindu-se la activitatea lui Putin în cadrul KGB, în perioada 1975-1991.

Statuia a fost însă înlăturată din cadrul expoziţiei, după ameninţări cu repercusiuni şi un incident în care o parte a exponatului a fost demolată, Vladimir Putinprecizează Baltic Times. Două persoane care lucrau la expoziţie au fost agresate de o bandă de cinci indivizi, care au demolat o parte a statuii.

Ambasada Rusiei la Riga şi-a exprimat nemulţumirea faţă de această expoziţie şi a cerut explicaţii din partea Ministerului leton de Externe. „Este rău. Este pe conştiinţa celui care a făcut acest lucru”, a afirmat la rândul său purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.

Primarul din Riga, Nils Usakovs, a precizat însă că expoziţia nu a fost aprobată de Consiliul municipal.

Autorul exponatului şi-a cerut scuze, precizând că nu a vrut să jignească pe nimeni şi că statuia nu îl înfăţişează pe Putin, ci pe un om de afaceri italian în vârstă de 45 de ani.

Foto: Vladimir Putin crucificat – facebook,  Russia Today

24
/04
/15

Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Lumii Spotlight a început, joi seară, în Bucureşti, locuitorii Capitalei fiind invitaţi să admire timp de trei zile diverse lucrări artistice, instalaţii, sisteme de iluminare arhitecturală şi videomapping-uri, prezentate pe Calea Victoriei, între Biblioteca Centrală Universitară şi Piaţa Naţiunilor Unite

22
/04
/15

În perioada 23-25 aprilie, Primăria Municipiului București și ARCUB le vor prezenta locuitorilor capitalei centrul orașului într-o lumină nouă. Prima ediție a Spotlight Festival le oferă bucureștenilor o experiență inedită prin transformarea uneia dintre cele mai circulate zone ale orașului într-un traseu spectaculos, în care lumina și tehnologia joacă rolurile principale.

21
/04
/15

Peste un milion de persoane şi-au făcut rezervări pentru a vedea giulgiul din Torino, una dintre cele mai cunoscute şi mai controversate relicve ale creştinătăţii, care a fost expus, duminică, pentru prima dată după o pauză de cinci ani.

08
/04
/15

Ca urmare a hotărârii UNESCO, anul 2015 a fost proclamat în mod oficial Anul Internațional al Luminii, scopul acestei acțiuni fiind acela de a se promova o mai bună înțelegere la nivel public și politic a rolului central al luminii în cadrul lumii moderne.

07
/04
/15

Două staţii din Iași au fost transformate în staţii interactive, în cadrul unui proiect outdoor multimedia de comunicare urbană, realizat de WINK, agenţia Namogo și managementul pub-ului britanic The Trumpets.