Volumul despre plagiat al profesorului Dorin Isoc va fi lansat cu un certificat de autenticitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/volumul-despre-plagiat-al-profesorului-dorin-isoc-va-fi-lansat-cu-un-certificat-de-autenticitate/

Preşedintele Grupului pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR), prof. univ. dr. Dorin Isoc, îşi va lansa, miercuri, 21 noiembrie, la Târgul Internaţional de Carte „Gaudeamus” de la Bucureşti, volumul intitulat „Ghid de acţiune contra plagiatului: buna conduită, prevenire, combatere”, apărut recent la Editura „Ecou Transilvan” din Cluj-Napoca. Autorul anunţă că volumul va fi însoţit, la […]

Un articol de Andrada Văsii|20 noiembrie 2012

Preşedintele Grupului pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR), prof. univ. dr. Dorin Isoc, îşi va lansa, miercuri, 21 noiembrie, la Târgul Internaţional de Carte „Gaudeamus” de la Bucureşti, volumul intitulat „Ghid de acţiune contra plagiatului: buna conduită, prevenire, combatere”, apărut recent la Editura „Ecou Transilvan” din Cluj-Napoca.

Autorul anunţă că volumul va fi însoţit, la lansare, de un Certificat de Autenticitate a operei sale, un astfel de înscris fiind difuzat „pentru prima dată în lume”.

Capitolele volumului au titluri sugestive, precum „Fenomenul plagiatului în România”, „De la şoptit la corupţie”, „Plagiat şi creaţie intelectuală”, „Autenticitate, originalitate, valoare”, „Ce este plagiatul ?”, „Trăsăturile plagiatului ca faptă”, „Implicaţiile sociale ale plagiatului”, „Din folclorul plagiatului”, „Plagiat, proprietate intelectuală şi drept de autor”, „Baza de criterii de clasificare a plagiatului” sau „Portalul operelor plagiate în România”.

Volumul costă 39 lei, iar la Târgul „Gaudeamus” va putea fi cumpărat cu 34 de lei. La Cluj-Napoca, volumul va fi lansat marţi, 27 noiembrie, la Librăria Gaudeamus.

În 2008, Universitatea Tehnică (UT) din Cluj-Napoca i-a desfăcut contractul de muncă profesorului Dorin Isoc, ca urmare a criticilor publice aduse de acesta instituţiei – considerate denigratoare de membrii Senatului UT – precum şi a refuzului de a renunţa la sistemul de notare a studenţilor cu două zecimale. Dorin Isoc declarase la festivitatea de absolvire a promoţiei 2007-2008 a Facultăţii de Automatizări că studenţii acesteia fac „o specializare inutilă, care nu mai trebuie pe piaţa muncii”. Universitarul clujean a atacat în instanţă decizia Senatului UT privind concedierea sa, arătând că i-au fost încălcate drepturile. Tribunalul Dâmboviţa i-a dat câştig de cauză, considerând că sancţiunea pecuniară aplicată profesorului a fost suficientă. Dorin Isoc şi-a reluat activitatea la UT în 2010, la Facultatea de Automatică şi Calculatoare. În acest an, profesorul clujean s-a înscris în competiţia pentru funcţia de rector al Universităţii Tehnice, dar ulterior s-a retras din concurs.

Sursa: Agerpres

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.