„Voyage of Time: Life’s Journey” – invitaţie la contemplare prin călătorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/voyage-of-time-lifes-journey-invitatie-la-contemplare-prin-calatorie/

Seria Documentary Mondays din această primăvară continuă cu un documentar ca o poezie, care îmbină datele ştiinţifice cu imagini impresioante, menite să absoarbă privitorul într-o lume care e a noastră, însă pe care ochiul uman nu o poate surprinde astfel. Luni, 21 mai, de la ora 20:00, la Centrul Ceh, vedem „Voyage of Time: Life’s Journey”, primul documentar al renumitului regizor Terrence Malick, narat de Cate Blanchett.

Un articol de Liliana Matei|17 mai 2018

Abordând atât trecutul nostru planetar, cât și o căutare a locului umanității în viitor, documentarul vibrează cu energia naturii în sine, combinând diferite efecte speciale inovatoare cu imagini de arhivă terifiante de pe întreg mapamondul, în căutarea a ceea ce rămâne, ceea ce supraviețuiește timpului schimbător.

Acțiunea trasează cronologia științifică a Terrei, de la nașterea stelelor până la apariția vieții și, în final, la debutul umanității şi schimbările pe care aceasta le produce asupra planetei. Malick invită publicul să asiste la trecut, prezent și viitor într-un mod intim. Lucrând cu o echipă de consultanți științifici și artiști vizuali conduși de Dan Glass (The Tree of Life, Batman Begins, The Matrix Reloaded), documentarul ilustrează o înșiruire de fenomene naturale nemaivăzute – celeste și terestre, macroscopice și microscopice – într-o varietate de moduri. 

Unul dintre cele mai mărețe vise ale mele” – spune regizorul despre documentarul la care a lucrat mai bine de 40 de ani. Un film colaj (la fel ca Koyaanisqatsi de Godfrey Reggio) care intenționează să ilustreze viața unui univers nedescoperit. Probabil cel mai ambițios film al lui Malick, Voyage of Time este un film ce poate fi considerat a fi extrem de experimental, incluzând imagini puternice care dau o notă copleșitoare imaginii filmului. Acesta a fost lansat în două versiuni, cea narată de Cate Blanchett, de 90 de minute, pentru publicul larg și o a doua, narată de Brad Pitt, de 40 de minute, pentru IMAX.

Dacă unele imagini vă sunt cunoscute, este pentru că acest proiect realizat de Terrence Malick porneşte de la prologul filmului The Tree of Life, care a primit premiul Palme D’Or în 2011, dezvoltând astfel o idee care îl măcina de mult de regizor.

Aşadar,  Centrul Ceh ne propune o nouă aventură cinematografică. Ca de obicei, intrarea este liberă şi berea Budweiser Budvar din partea casei.

Eveniment Facebook aici.

 

21
/03
/22

Într-o ceremonie care a avut loc pe 19 martie la Palatul Național al Culturii din capitala Bulgariei și care a marcat cea de-a 26 ediție a Sofia International Film Festival, filmul românesc „Căutătorul de vânt” a câștigat premiul FIPRESCI „pentru măiestria reflecției asupra existenței umane și pentru modul în care folosește limbajul cinematografic în a revela frumusețea naturii și a vieții de zi cu zi”.

18
/03
/22

Comedia romantică „Lebensdorf”, regizată de Vali Hotea, cu Mimi Brănescu, Ana Covalciuc și Ioana Flora în distribuție, va putea fi vizionată în cinematografele românești începând de vineri.

10
/03
/22

Astra Film Sibiu donează sumele încasate din proiecțiile filmelor „The Distant Barking of Dogs” (2017), „This Rain Will Never Stop” (2020) și „No Obvious Signs” (2018) către cauzele umanitare din Ucraina.

10
/03
/22

În semn de solidaritate cu criza umanitară a refugiaților de război din Ucraina, Happy Cinema împreună cu Digital Cube organizează trei proiecții speciale ale filmului Donbass în zilele de 14, 15 și 17 martie, de la ora 19.00. Filmul va putea fi vizionat în toate cele opt cinematografe Happy Cinema din România, din București, Alexandria, Buzău, Bacău, Bistrița, Focșani, Vaslui și Botoșani.

09
/03
/22

Warner TV dedică serile de duminică din luna aprilie unor povești de viață cutremurătoare și inspiraționale, unor personaje și acțiuni controversate, transpuse în filme apreciate de presa de specialitate și de public.

08
/03
/22

România participă la cea de-a XII-a ediție a FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon de la Roma cu proiecția peliculei Colectiv în regia lui Alexander Nanau. Festivalul a fost creat și este organizat de Institutul Francez Centre Saint Louis pentru a celebra Ziua Internațională a Francofoniei (20 martie) și se bucură de participarea țărilor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Prezența românească este promovată de Ambasada României în Italia și de Accademia di Romania in Roma, cu susținerea Institutului Cultural Român.

07
/03
/22

Doi dintre cei mai cunoscuţi oameni de film din Rusia - criticul Anton Dolin şi regizorul Kantemir Balagov - au anunţat că îşi părăsesc ţara din cauza climatului de teroare, în care opoziţia faţă de războiul Ucraina este aspru pedepsită.