Walk & Shoot 2021 – șase ateliere de explorare urbană și studiu al artei fotografice
https://www.ziarulmetropolis.ro/walk-shoot-2021-sase-ateliere-de-explorare-urbana-si-studiu-al-artei-fotografice/

Walk & Shoot propune în această toamnă, între 8 octombrie şi 28 noiembrie, şase ateliere – experienţe de explorare urbană şi studiu al artei fotografice – coordonate de unii dintre cei mai cunoscuţi fotografi români: Ioana Moldovan, Cornel Lazia, Silviu Gheţie, Cristian Crisbăşan, Adi Bulboacă şi Ionuţ Staicu.  

Un articol de Liliana Matei|5 octombrie 2021

Cele șase ateliere propun descoperirea orașului prin explorarea unor locuri greu accesibile, precum și familiarizarea cu formate specifice (foto-jurnalismul, fotografia de studio sau cea de beauty), oferind, de asemenea, ocazia de a învăța o mulțime de trucuri și tehnici de la fotografi experimentați, recunoscuți pentru creativitatea și curajul abordărilor.

Toate atelierele din această toamnă se vor desfășura în condițiile de siguranță sanitară impuse în contextul pandemiei.

8 – 10 octombrie: Atelier de fotografie documentară, coordonat de Ioana Moldovan

În cadrul atelierului de fotografie documentară participanții vor parcurge toate etapele documentării și vor exersa compoziția unui fotoreportaj. Vom merge pe Calea Victoriei, pentru că ne place Bucureștiul dedicat oamenilor și vrem să rămână documentat. Ioana va prezenta în introducere unghiurile de abordare, modalitățile de interacțiune cu subiecții, sugestii și soluții potrivite, apoi va însoți cursanții pe parcursul sesiunii de fotografiere și documentare. Toți participanții vor primi feedback pentru selecția foto și suport în alcătuirea foto-reportajului.

16 – 18 octombrie: Atelier de peisaj urban (Rooftops), coordonat de Cornel Lazia

Cel mai longeviv atelier Walk & Shoot propune o plimbare pe câteva acoperișuri din centrul Bucureștiului, dintre care minim două vor fi noi în program, și care oferă cele mai interesante priveliști. Cornel Lazia va fi alături de participanți la fiecare pas, cu informații, sugestii, inspirație, într-o explorare fotografică aparte a Bucureștiului și o evaluare a selecției foto realizate de fiecare participant.

22 – 24 octombrie: Atelier de fotografie de stradă, coordonat de Silviu Gheție

Silviu Gheție este un adevărat maestru al fotografiilor ce surprind situații (de cele mai multe ori comice) și va conduce participanții într-o plimbare pe parcursul căreia aceștia vor exersa fotografia de stradă și abordările specifice acesteia.

30 – 31 octombrie: Atelier de portret în lumină naturală, coordonat de Cristian Crisbășan

Cum se folosesc în fotografia de calitate lumina naturală și fundalurile pe care le oferă spațiul, pentru a face niște portrete bune? Cristian Crisbășan le explică participanților toate detaliile pe care trebuie să le aibă în vedere și îi ghidează în realizarea unor portrete ai căror subiecți vor fi patru artiști.

3 – 14 noiembrie: Atelier de fotografie de studio, coordonat de Ionuț Staicu

Atelierul facilitează o întâlnire cu o serie de actori, costumați fiecare într-un personaj la alegere, iar participanții vor avea ocazia să-i fotografieze folosindu-se de mai multe tipuri de fundaluri, lumini și situații, Ionuț fiind alături de ei cu informații, inspirație și insight-uri creative.

27 – 28 noiembrie: Atelier de fotografie de spectacol, coordonat de Adi Bulboacă

O întâlnire cu diverse situații, decoruri și personaje – atelierul oferă acces la cel puțin trei repetiții șnur ale unor spectacole de dans sau de teatru, fie ele finale sau work-in-progress. Cursanții vor fi primii care vor avea ocazia să vadă și să fotografieze aceste spectacole, învățând cum să gestioneze schimbările constante de lumină și mișcarea performerilor, sub îndrumarea lui Adi Bulboacă.

Fotografii amatori sau debutanți au ocazia să participe și la Portofolio Review, Walk & Shoot venind în întâmpinarea acestora și cu o serie de întâlniri online de tip speed dating cu fotografii colaboratori ai W&S – Adi Bulboacă, Cornel Lazia, Hajdu Tamás, Ioana Moldovan, Silviu Gheție, Andrei Păcuraru, Ionuț Staicu, Cristian Crisbășan). În cadrul acestor întâlniri, participanții vor primi feedback, sfaturi şi îndrumări personalizate. Mai multe detalii, aici.

De asemenea, printre produsele Walk & Shoot se regăsește un concept store cu printuri de autor semnate de artiştii colaboratori ai programului Walk & Shoot, disponibile online în serie limitată pe www.ws-print.ro/.

Seria Walk & Shoot a debutat în 2016 cu ateliere de fotografie și explorare a diversității Bucureștiului, reunind de-a lungul anilor zeci de fotografi profesioniști și participanți care au descoperit frumusețea și secretele fotografiei. Acestora li s-au adăugat și ateliere de fotografie de studio, care au oferit acces în culisele unor spectacole și studiourile fotografilor profesioniști.

Evenimentele din cadrul Walk & Shoot sunt disponibile și pe pagina de Facebook.

 

30
/05
/23

Cele 10 documentare din programul primei ediții LYNX Festival sunt deja sold-out, cu două zile înainte de începerea evenimentului. În perioada 1 – 5 iunie, la Brașov, pasionații de film și natură se vor putea delecta cu un program complex și complet de proiecții, vernisaje și expoziții de fotografie, activități în natură, masterclass-uri cu invitați internaționali, întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și alte evenimente-surpriză.

30
/05
/23

Muzeul Național de Artă al României este gazda unui nou eveniment „Întâlnire la muzeu”, marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr. 1. Invitații lui Călin Stegerean sunt Bernard Blistène și Ami Barak, personalități de prestigiu ale artei contemporane.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.