Whiplash. Cu încrâncenare despre „artă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/whiplash-cu-incrancenare-despre-arta/

CRONICĂ DE FILM „Whiplash”, scris şi regizat de americanul Damien Chazelle, este un film încrâncenat care susţine ideea de act artistic ca simplă mecanicitate, folosind ca pretext narativ o relaţie maladivă între un toboşar de jazz ambiţios şi un profesor despotic.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 februarie 2015

Pentru „Whiplash”, scenaristul și regizorul Damien Chazelle (n. 1985) împrumută structura și mărcile unui film despre performanță ca rezultat al sacrificiului personal extrem, pattern regăsibil în special la poveștile despre sportivi sau militari.

Și le aplică unei scheme narative plasate în domeniul artistic, care are în centru un toboșar de jazz aspirant (Milles Teller) și un profesor tiranic (J.K. Simmons, cu o interpretare ce i-a adus un Glob de Aur ce va fi urmat, probabil, de un Oscar pentru rol secundar).

Oricât de ingenioasă ar părea la o privire rapidă ideea interșanjabilității genurilor („Whiplash” este, de fapt, un film convențional cu aspectul unui indie onorabil și cu nuanțe de parabolă minimalistă), ea nu permite articularea unui discurs substanțial și stimulativ despre ce presupune obținerea unui nivel superior de dexteritate în muzică acolo unde talentul nu este suficient.

Nu pentru că situația extremă imaginată de Chazelle nu are un grad ridicat de relevanță – profesorul aplică metode despotice în lucrul cu studenții și în Whiplashspecial cu toboșarul -, ci pentru că tânărul cineast își împinge filmul înspre o demonstrație încrâncenată pe tema confruntării maladive maestru-discipol, căreia îi adaugă ceva culoare prin diversificarea apelativelor jignitoare pe care le folosește profesorul la adresa membrilor orchestrei pe care o conduce (simple ocheade regizorale făcute spectatorilor).

Un plus pentru dirijorul jucat de J.K. Simmons

Pentru un film în care se cântă jazz (de fapt, câteva melodii reluate obsesiv, printre care una care dă și titlul filmului), „Whiplash” este departe de libertatea, lejeritatea și sincopele pe care le implică acest gen de muzică. Cei doi protagoniști, deopotrivă adversari și complici, sunt personaje unidimensionale, fără profunzime, puse în situații repetitive și redundante.

Cu un plus, totuși, pentru dirijorul jucat de J.K. Simmons, ale cărui intenții reale rămân învăluite în mister și ale cărui răbuniri sentimentale sunt dificil de descifrat până la capăt, asta și pentru că îl vedem prin ochii tânărului din a cărui perspectivă este construit filmul.

Chazelle încearcă să recupereze prin montaj acolo unde nu reușește să ajungă la finețe psihologică. Multe secvențe, și în special cea finală, sunt „tăiate” în ritmul alert al melodiilor sau al mișcărilor muzicienilor, camera încercând să redea, prin cadre atent concepute, tensiunea, nu și emoția, pe care o presupune un act artistic împins la un nivel extrem în care devine simplă înșiruire de gesturi mecanice (însoțite de sudoare și sânge).

Încununat cu numeroase premii după succesul de la Sundance din urmă cu un an și nominalizat inclusiv la Oscar, „Whiplash” este o producție supraevaluată care, deși aspiră la aerul rarefiat al artei înalte, al filmului de autor, atinge doar suprafața unor teme potențial incitante.

Distribuit în România de InterComFilm Distribution, „Whiplash” va intra pe marile ecrane începând de vineri, 6 februarie

INFO

Whiplash (SUA, 2014)

Regia: Damien Chazelle

Rating: ●●○○○

Foto: Whiplash – cinemagia

05
/01
/15

Anul 2015 aduce în peisajul cinematografic noi proiecte ale unor regizori premiaţi la Cannes, Berlin şi Veneţia, printre filmele româneşti care vor fi lansate în cinema numărându-se thrillere politice, un western balcanic, un documentar animat, dar şi comedii, drame şi pelicule poliţiste.

02
/01
/15

Nedistribuite în cinematografe, văzute puțin în festivaluri, ignorate nejustificat, filmele de nonficțiune merită o mai mare atenție. La început de an, Ziarul Metropolis vă propune 10 documentare străine din 2013 și 2014, demne de reținut.

01
/01
/15

S-au ivit pe cerul teatrului stele care au lucit orbitor o vreme, care au stârnit admiraţie unanimă. Criticii au făcut prognoze artistice pe termen lung, însă, apoi, luminile lor s-au stins. Cu actorul Gheorghe Dinică nu a fost aşa.

30
/12
/14

Ovidiu Iuliu Moldovan: ardeleanul greco-catolic cu privirea directă şi faţa neîmblânzită de zâmbet, sigur în gesturi, un om ce nu putea fi scos din ale lui, cu trăsături tipice zodiei Capricornului... Duritatea lui masculină era arma cu care confisca mintea oricărei femei.

30
/12
/14

Anul 2014 poate fi considerat unul aproape anost prin prisma box office-ului nord-american, aflat la cel mai scăzut nivel al său din ultimii şase ani, dar a cărui calitate cinematografică a fost totuşi "salvată" în a doua jumătate a lui de revenirea în forţă a filmelor biografice.

29
/12
/14

O selecție de 14 dintre filmele premiate care au marcat ultimul an va fi proiectată la Cinema Studio din București, între 2 și 8 ianuarie 2015. Spectatorii vor avea ocazia să (re)vadă filme semnate de regizori ca Lars von Trier, Jim Jarmusch, Joel și Ethan Coen, David Cronenberg, Paolo Sorrentino, Michel Hazanavicius sau Corneliu Porumboiu.

23
/12
/14

CRONICĂ DE FILM Când resemnarea părea să fie singura cale de a încheia un an cinematografic românesc mediocru, apare - doar la HBO, nu și în săli - un documentar revigorant și (cu adevărat) emoționant, „Toto și surorile lui”, capabil să dărâme prejudecăți.

19
/12
/14

CRONICĂ DE FILM Nimic nu părea să anunțe schimbarea de direcție. După ce a regizat două parodii reușite la filmele cu spioni și, în special, la seria cu James Bond și, ulterior, filmul de mega-succes „The Artist”, francezul Michel Hazanavicius se lansează în drama de război.