Zece fragmente superbe din noua carte a lui Radu Cosașu
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-fragmente-superbe-din-noua-carte-a-lui-radu-cosasu/

Nuvelistul bucureştean Radu Cosaşu (88 de ani) şi-a strâns o parte din bogata sa publicistică post-decembristă într-un nou volum: „Anti-damblale” (publicat la editura Polirom).

Un articol de Andrei Crăciun|16 august 2018

Sunt în general texte din rubrica extremistului de centru de la Dilema veche, montate cosașian, desăvârșit.

Personal

Totuși, ce înseamnă „personal”? Mă slujesc de o definiție dată mai demult, în Cișmigiu, de un domn distins unei doamne distinse: „Dragă, am ceva la ficat, mă ține un astm, mă trezesc dimineața anchilozat și nici eu personal nu mă simt prea bine”.

Revoluționarul necunoscut

De ce să nu existe și un revoluționar necunoscut, făr’ de statuie, făr’ de antet, purtându-și crucea unei întrebări decisive la care răspunsul – în doi peri, bolborosit, niciodată clar – vine zilnic la fel ca Judecata de Apoi.

Cuvintele amănuntelor

Trebuie să fie un amănunt, două, trei care să explice totul, doar amănuntele au putere – cauzele generale, determinările istorice, ideile și vorbele mari sunt pe cale să-și epuizeze înțelesurile, cu atât mai mult consecințele; dacă de mult se știe – tot fără consecințe! – că literatura nu se face cu sentimente curate, măcar să ne rămână în pix că nu se poate scrie decât cu cuvinte și anume: cuvintele amănuntelor.

Ipohondrul moral

Ipohondru moral, speriat de orice junghi al vanităților, de orice hemoragie a remușcărilor, m-am temut mai ales de dambla – damblaua megalomaniei.

Camus

Neîndoielnic, pe 4 ianuarie suntem câțiva care ne gândim înfiorați câți ani s-au făcut de când Albert Camus s-a prăpădit lovindu-se cu mașina lui de un platan, pe o șosea a Franței. Un prieten de-al meu l-a sunat pe un alt prieten pentru a citi împreună primele rânduri ale Străinului, cele care anunțau moartea mamei lui Mersault. Eu am recitit necrologul scris de Sartre, în care, cu o tandrețe rară în scrisul lui, recunoștea că fie și după ce s-au despărțit ideologic, după „o ceartă care nu-i altceva decât un alt fel de a fi împreună”, el a continuat să-l citească, dornic să știe ce mai are de spus, ce mai gândește Camus…

Adevărul integral

Acesta era pentru ceea ce am numi azi, cu calm, adevărul integral; asupriții, exploatații, revoluționarii trebuiau să știe că în Uniunea Sovietică, acolo unde se vestea desființarea exploatării omului de către om, injustiția, suferința umană, opresiunea, nefericirea nu au dispărut. În afara lor, Camus nu putea gândi, respira, înțelege și scrie. O revoluție fără milă îi răpea permanența umană. Nici victimă, nici călău, el s-a definit ca un brancardier pe o ambulanță între cele două fronturi, un doctor Rieux pe timp de ciumă. Nu i se va ierta.

Maniheismul

Continui să aștept o criză decisivă, eventual o agonie, a maniheismului. Nu vine. Semenii mei fac ce fac pentru a o amâna. Doar pe vremuri, economiștii staliniști așteptau cu atâta încordare criza mortală a capitalismului. De câte ori a anunțau ca sigură și inevitabilă, se dovedea abia ciclică. Maniheismul n-are nici măcar crize ciclice.

Puterea literaturii

N-am încredere decât într-o singură forță – o să râdeți, literatura! E simplu de ce: toate cărțile bune, nu mai zic de cele direct geniale, au ca rațiune de a fi, dincolo de „mesaj”, antimaniheismul. Literatura, mai bine ca filosofia, a dezvăluit fenomenul esențial al vieții pe pământ în ultimele milenii: confundarea crescândă a minciunii cu adevărul, consecințele asupra luptei dintre bine și rău începând să se vadă, deși unora li se pare că prea lent, din ce în ce mai clar; mai plastic decât politicienii, scriitorii cei buni au „demonstrat” că celebrele cauze drepte, cu cât sunt mai drepte, cu atât devin mai bune transmițătoare de minciuni; mai bine dispuși decât ideologii cei mai încruntați, poeții, dramaturgii, romancierii, ca să nu mai pomenesc de măreții nuveliști, au dus până la capăt ideea care va birui până la urmă, oricât pare de complicată: adevărul nu se confundă cu dreptatea.

Mâncare și obiecte

Nu le cer explicații celor care discută numai despre mâncare și obiecte.

Puloverul

Sunt un om care pot da altui om cămașa de pe mine, dacă mi-o cere, dacă i-o plăcea, dar un pulover, recunosc, nu. E o mărginire a mea, nu mă grăbesc s-o justific.

Neîndoielnic, pe 4 ianuarie suntem câțiva care ne gândim înfiorați câți ani s-au făcut de când Albert Camus s-a prăpădit lovindu-se cu mașina lui de un platan, pe o șosea a Franței. (Radu Cosașu)

Foto: Mircea Struțeanu / Adevărul



13
/01
/21

Publicată pentru prima dată în Franța în 2020, cartea scrisă de Simone de Beauvoir în 1954, anul în care i se decerna Premiul Goncourt, și dedicată prietenei sale Zaza Lacoin, este disponibilă și în limba română, la Editura Litera. „Inseparabilele” este o nuvelă memorabilă despre prietenie și condiția femeii de-a lungul timpului.

13
/01
/21

Aflată în pregătire în colecția „musai” a Editurii Art, în traducerea lui Virgil Stanciu, „Anul fugarilor” semnată de britanicul Sunjeev Sahota este o carte despre migrație și lumea în care trăim, distinsă cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură și finalistă Booker Prize.

12
/01
/21

Scriitorul japonez Haruki Murakami s-a născut pe 12 ianuarie 1949, la Kyoto. Cartea sa pe care v-o propunem astăzi spre lectură este volumul de eseuri „Meseria de romanicer” (Editura Polirom, traducere din limba japoneză şi note de Andreea Sion).

11
/01
/21

Una dintre cele mai atrăgătoare noutăți propuse de Editura Humanitas Fiction în acest început de an este volumul „Dimineți la Café Rostand” de Ismail Kadare, în pregătire în colecția „Raftul Denisei”.

11
/01
/21

Pentru 2021, Editura Nemira pregătește noutăți editoriale și surprize de neratat – romane premiate, colecții noi, continuări de serii de autor, cât și reeditări mult așteptate.

07
/01
/21

CARTEA DE CINEMA Dialogul dintre literatură și cinema e vechi cât istoria filmului, însă nu a fost niciodată studiat pe cât ar fi meritat. O contribuție importantă la înțelegerea complexității acestei relații este volumul nou apărut „Adaptarea cinematografică a operelor literare”, de Anda Ionaș.

04
/01
/21

Albumul bilingv „Azur de Lisabona”/ „Azul de Lisboa”, realizat de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, cu sprijinul Fundației Bonte, a avut prezentarea oficială în ultima lună a anului.

30
/12
/20

2020 a fost un altfel de an, cu provocări complet diferite, dar ne bucurăm că, deși a fost greu pentru toată lumea, iubitorii de lectură, mari și mici, au ales să călătorească în cărți și s-au putut delecta cu aventuri magice. Pentru ei, Grupul Editorial Corint are în pregătire pentru anul viitor o listă bogată de cărți de ficţiune şi non-ficţiune pentru toate vârstele și toate gusturile. Dintre acestea, vă prezentăm cele mai așteptate 21 de titluri care cu siguranță vor influenţa modul de gândire în 2021.

20
/12
/20

Visele și călătoriile. În destinul personal, ele au configurat totul, spunea Nikos Kazantzakis, ale cărui jurnale Ziarul Metropolis vă invită să le citiți și recitiți.