Casa Artelor sărbătoreşte Ziua Naţională a Spaniei
https://www.ziarulmetropolis.ro/casa-artelor-sarbatoreste-ziua-nationala-a-spaniei/

Casa Artelor vă invită în Parcul Artelor – Parcul Titan, sâmbătă, 12 octombrie 2013, la evenimentul „Spania, Artă şi Pasiune“, de ziua naţională a acestei ţări.

Un articol de Andrada Văsii|11 octombrie 2013

Primăria Sectorului 3 şi Centrul Cultural Casa Artelor vă invită în Parcul Artelor – Parcul Titan, sâmbătă, 12 octombrie 2013, la evenimentul „Spania, Artă și Pasiune“, o nouă  întâlnire din programul „Zilele Multiculturalității în Sectorul 3“, dedicată Zilei Naţionale a Spaniei.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, va deschide evenimentul semnat Casa Artelor la ora 17.00, prin vernisarea expoziţiei în aer liber dedicată artei şi culturii hispanice.

Începând cu ora 17.30, Parcul Artelor – Parcul Titan va vibra pe ritmuri spaniole autentice, într-un recital susţinut de artişti români şi spanioli. Între concerte, publicul va putea viziona filme-document cu mari artişti ai Spaniei şi ai lumii: Picasso, Gaudi, Dali.

Casa Artelor organizează un regal muzical

Timp de o oră, publicul va trăi alături de Casa Artelor dansul, pasiunea şi exotismul spectacolului de flamenco autentic prezentat de trupa Yolanda Osuna, invitată special din Madrid pentru acest eveniment. Artiştii Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa vor susţine un recital cu baletul „Carmen” de Bizet/Şcedrin în regia, scenografia şi coregrafia LeeWon Kook  din Coreea de Sud. Solişti: Alice Tarcea, Horatiu Chereches, Adrian Mihaiu, Sergiu Dan.

Casa Artelor poster ziua spaniei

Casa Artelor organizează Ziua Spaniei

Orchestra Simfonică Bucureşti, dirijată de Adrian Petrescu, va susţine un Concert de  muzică clasică spaniolă avându-i ca invitaţi speciali pe soliştii Daniela Vlădescu, Vlad Miriţă şi Hector Lopez.

Finalul serii spaniole va fi susţinut de un Foc de artificii pe „Bolero” de Ravel.

Citiţi şi: FOTO Astăzi se lansează tabăra de creaţie „Eco-Music-Art“ în Parcul Titan – Parcul Artelor

Conceptul şi regia evenimentului sunt semnate de regizoarea Alice Barb, directorul Centrului Cultural Casa Artelor, iar scenografia este realizată de Corina Grămoşteanu.

Info:

Intrarea este liberă.

Foto credit: Casa Artelor

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.