Cristi Puiu a fost invitatul Marinei Constantinescu la emisiunea Nocturne, difuzată luni noaptea, pe TVR 1. Regizorul a declarat că nu i-a plăcut nimic din ce a văzut pe scena românească şi că lucrurile stau asemănător şi în cinema.
Un articol de Corina Vladov|22 octombrie 2013
Cristi Puiu a fost invitatul Marinei Constantinescu la emisiunea Nocturne, difuzată luni noaptea, pe TVR 1. Regizorul a declarat că nu i-a plăcut nimic din ce a văzut pe scena românească şi că lucrurile stau asemănător şi în cinema.
Cristi Puiu a mai spus că filmul său, „Moartea domnului Lăzărescu“, nu a adus beneficii financiare şi a explicat care este traseul banilor după lansarea unei producţii de succes.
Iată câteva declaraţii pe care le-a făcut Cristi Puiu. Interviul integral poate fi văzut pe site-ul TVR+.
● „Am o intuiţie, că teatrul este mai important decât filmul. Adică e mai importantă întâlnirea cu oamenii vii. (…) Când vorbesc despre teatru nu vorbesc despre spectacolele pe care le-am văzut. Cred că nu mi-a plăcut nimic. Poate doar foarte puţine lucruri, fragmente… Mi se pare o prostie ce se petrece în teatrul românesc. E o afirmaţie pe care o asum cap-coadă.
Dar nu mi se pare că lucrurile stau mai glorios în filmul românesc. Cred că sunt fragmente şi mă includ şi pe mine aici. Când şi când se petrece câte ceva. Nu zic că sunt eu şi ăia. Nu… Suntem aşa, la început.
● De fiecare dată când mă apuc de un film fac un casting care durează şi durează. Şi singurul lucru pe care îl cer actorilor este să uite de povestea aia cu masca. Povestea aia cu masca n-ar trebui să existe aici. (…)
Pe mine mă interesează oamenii. Sună prost… Mă interesează omul ăla care vine şi spune el şi care nu construieşte. Actorul fără ochiul ăla exterior, fără autocenzura aia teribilă. Şi ştiu despre ce vorbesc, pentru că am văzut foarte mulţi actori. Castingul e un exemplu. Nimeni nu-şi doreşte să fie acolo, nici chiar eu. Dar n-ai cum să te întâlneşti altfel cu actorii. Altfel, e o prosteală. Se adaugă o presiune suplimentară. Cui îi place să fie examinat?
Marina Constantinescu şi Cristi Puiu, în platoul emisiunii „Nocturne“
● Ce aş vrea să schimb în România? Aş accelera puţin. Am sentimentul că suntem foarte tineri şi imaturi în capetele noastre. Avem vârsta aia nefericită când descoperim lumea. Nu ne-am detaşat încă de copilărie, de acea perioadă în care existau câţiva oameni care răspundeau pentru tine – părinţi, bunici, unchi – şi care te protejau.
Am descoperit gustul libertăţii şi nu prea ştim ce e cu noi şi ce să facem, cum să gestionăm toată povestea asta. De aici vin foarte multe: şi provincialismul nostru, şi instinctul extrem de primitiv şi de periculos care ne împinge să inventăm ţapi ispăşitori. România este o lume foarte amestecată. Din nefericire, ne-a mai lovit şi năpasta banilor. Toată lumea vorbeşte despre bani. Nu se poate aşa ceva!
● Când intri într-un proiect, primeşti nişte bani pentru serviciul prestat de regizor sau de scenarist, bani pe care trebuie să-i gestionezi în aşa fel încât să te ţină 2-3 ani, pentru că tu urmează să faci următorul film peste 2-3 ani. Dacă faci un spot publicitar în intervalul ăsta, cu atât mai bine, dar, altfel, filmele să aducă beneficii? Nu…
„Moartea domnului Lăzărescu“ nu a adus beneficii. La un moment dat, în Entertainment Weekly, mi se pare, Scott Foundas, un critic american şi prieten, a scris un articol despre lansarea lui Lăzărescu în SUA. A vorbit despre încasările pe care le-a făcut filmul, de 80.000 de dolari, ceea ce nici măcar o glumă nu e… suma asta nici nu există!
Unii ar spune, că, totuşi, sunt 80.000 de dolari. Ei, bine, banii ăia se duc la proprietarul sălii, la distribuitorul american, la agentul de vânzări internaţionale şi apoi un procent la producător, care trebuie să întoarcă banii la stat, la CNC, dacă vrea să rămână în proprietatea filmului. Aşa e legea.
Ai un interval de 10 ani, în care tu trebuie să dai banii înapoi. Mi se pare fair enough. Noi primim de la CNC o sumă rambursabilă, la care nu plătim dobândă, ceea ce e un lucru foarte bun. Dar e foarte greu să întorci banii pe care îi primeşti, în 10 ani. E foarte greu să obţii 400.000 – 500.000 de euro. Mungiu e un caz fericit din perspectiva asta a beneficiilor încasărilor, pentru că un film care obţine Palme d’Or e un film care aduce bani, e distribuit la nivel planetar, e luat de televiziuni, e tras pe DVD…
Foto cu Cristi Puiu – TVR
