Regina Maria şi iubirile ei
https://www.ziarulmetropolis.ro/regina-maria-si-iubirile-ei/

În cadrul serialului „Iubiri care au făcut istorie”, Ziarul Metropolis vă prezintă poveştile de dragoste ale Reginei Maria (1875-1938), despre care se spunea că e una dintre cele mai frumoase şi mai senzuale femei din Europa.

Un articol de Monica Andrei|24 iunie 2014

IUBIRI CARE AU FĂCUT ISTORIE Aflându-se în Malta, insula mediteraneană scăldată de soare, alături de familia sa (tatăl său era detaşat cu o misiune din partea marinei britanice), prinţesa Maria trăieşte primii fiori ai dragostei faţă de vărul ei, George.

Dar Missy, aşa cum era alintată, avea atunci doar 14 ani. Bunica sa, regina Victoria a Angliei, pusese la cale o căsătorie între cei doi. Însă mama prinţesei, Ducesa de Coburg, era împotrivă; nu dorea cu niciun preţ o căsătorie între copiii ei şi o persoană de neam englez. A convins-o pe Missy că nu trebuie să devină Regina Maria a Angliei, ci o regină în alt ţinut din Europa. Maria şi George rămân prieteni pentru toată viaţa.

„Pe vremea aceea, fetele nu cunoşteau planurile de căsătorie ale părinţilor”, scrie prinţesa Maria în „Povestea vieţii mele”. Prinţul moştenitor Ferdinand, născut pe 24 august 1865, la Sigmaringen, în sud-vestul Germaniei, locul de baştină al familiei Hohenzollern, devine soţul prinţesei în 1893, prin aranjamentul matrimonial al unei verişoare germane.

Cum Ferdinand era catolic şi Maria era anglicană, se celebrează două ceremonii de căsătorie în castelul medieval de la Sigmaringen, urmate de un dejun somptuos de gală unde au participat toate feţele regeşti europene.

Îşi încep „ziua de miere” – atât le-a acordat regele Carol I – urmată de noaptea nunţii de coşmar la Krauchenwies, ca apoi, cu un tren regal, însurăţeii să se îndrepte spre România. Lui Nando, sfios şi lipsit de imaginaţie, „nu-i dădea nimic în gând pentru a face să treacă plăcut timpul unei soţii atât de copilăroase. Noaptea nunţii a fost un eşec total. Răspundeam naiv iubirii lui, dar parcă simţeam tot timpul ceva deşert şi gol; mi se părea că tot aştept ceva ce nu venea…” scria prinţesa în “Povestea vieţii mele”.

O singurătate în doi

Venită dintr-o ţară unde a fost crescută într-o libertate deplină, iubind florile, animalele, viaţa în aer liber, ajunge într-o ţară, unde, cu toate tradiţiile rigide, aristocraţia se bucura de o libertate a moravurilor. Cum a pus piciorul pe pământ românesc, visele de fericire conjugală s-au spulberat. De la început, regele Carol I – după ce a prezentat-o protipendadei româneşti, la un mare bal dat la palat, în cinstea venirii prinţesei în România – a avut intenţia să o izoleze de restul lumii, să o spioneze şi să o formeze ca viitoare regină.

Izolată la Cotroceni de „Unchiul” în primii ani de căsătorie, ca să fie ferită de intrigile ţesute de protipendadă, Prinţesa Maria clădea, dărâma, transforma câte ceva prin curte, grădină, palat. Sub pomii înalţi a plantat un câmp de irişi și alte nenumărate flori. Zoe Cămărăşescu îşi aminteşte în memoriile sale cum prinţesa „anima locul unde se găsea cu un fel de vibraţie luminoasă ce se desprindea din toată fiinţa ei”.

După „perioada de miere”, destul de plicitisoare, a urmat o singurătate în doi, într-o căsnicie de peste 40 de ani.

Evadarea în iubiri tainice

Avea 30 de ani şi se spunea despre ea că este una dintre cele mai frumoase şi senzuale femei din Europa. Blondă cu ochi albaştri… Căuta un om care să-i captiveze imaginaţia şi stilul, un rol pentru care soţul ei, Ferdinand, nu se potrivea deloc. Cei trei bărbaţi din viaţa ei au fost nişte romantici incurabili: Josh Boyle, Waldorf Astor, Barbu Ştirbey.

Ştiau cum să ridice femeia în viaţa lor pe un piedestal de marmură albă, acoperit cu viţă de vie şi situat într-o poziţie impresionantă, să o facă să se simtă cea mai importantă în viaţa lor. Dacă, în tinereţe, după căsătorie, Maria a vrut dragoste şi n-a avut-o, la maturitate şi-a dorit puterea şi a avut-o. A fost foarte populară şi extrem de iubită de poporul român.

regina maria

Prizonieră într-o căsătorie lipsită de dragoste, la început, prinţesa îşi aducea amanţii la palat oferindu-le slujbe (pentru ca Regele Carol să nu-şi dea seama).

Nando era neputincios în faţa soţiei frumoase şi încăpăţânate, iar unul dintre motivele pentru care nu a cerut niciodată divorţul era imaginea dinastiei. Regele i-a cerut lui Nando să fie bărbatul casei, iar – când venea vorba despre aventurile soţiei -, el era ultimul care afla ceva.

În 1897, Ferdinand se îmbolnăveşte de febră tifoidă. urmează o convalescenţă grea. „Cu faţa suptă şi galbenă ca ceara, cu găuri în obraji şi mâini ca de schelet. Mie îmi părea străin”, îi scrie prinţesa prinţului Leopold, tatăl lui Ferdinand. (Teodoru – „Din scrinurile regilor”)

Un episod romantic cu un văr liber

Prințesei i se permitea să călătorească şi evada frecvent dintre zidurile palatului Cotroceni. În felul acesta, parcă înflorea. La Moscova, Missy s-a îndrăgostit de vărul ei primar, marele duce Boris Vladimirovici, un aristocrat romantic şi chipeş, care o asigură că e „prima dragoste a vieţii lui”. Relaţia intimă cu ducele rus a durat cinci ani. (Paul d. Quinlan –„Regele Playboy”)

În timpul unei discuţii cu bătrânul rege, prinţesa i-a spus verde în faţă că îl iubea pe Boris, că dorea un divorţ, şi că, de fapt, copilul ce-l purta era a lui Boris.

Va naşte în Anglia, la mama sa, o fetiţă. „E un noroc că Missy a născut o fată. Un fiu născut în asemenea împrejurări ar fi fost o mare povară”, îi scrie Carol fratelului său Leopold, tatăl lui Ferdinand. Cel de-al treilea copil se naşte la Gotha, în casa mamei Mariei, va primi numele de Mărioara şi va fi alintată Mignon. Ferdinand acceptă fetiţa ca pe un copil al său. (Eugeniu Buchman – „Jurnal”)

Maria a avut parte şi de scandaluri amoroase, iar Paulina Elisabeta Otilia Luiza (pe scurt, Regina Elisabeta sau – după pseudonimul ei literar -, Carmen Sylva) a popularizat situaţia trimiţând scrisori la toate casele regale din Europa. În acelaşi timp, presa a înhăţat subiectul și s-a împărţit în două tabere; incidentul s-a amplificat, subiectul banal devenind un caz celebru în Europa. (Hannah Pakula – „Regina Maria – ultima romantică”)

O iubire „secretă” până la moarte: prinţul Barbu Ştirbey

Fixaţia erotică a reginei l-a avut în vizor pe un apropiat al regelui, prinţul Barbu Ştirbey, care studiase Dreptul la Sorbona şi avea funcţie în Partidul Liberal, alături de Brătianu. (A fost căsătorit cu Nadejda.) Maria ajungea des în casa lor, unde soţia amantului ei o primea ca pe cea mai bună prietenă.

„Nadejda Știrbey sta mai mult la ţară; rar se afla între noi, în salonul Marucăi. Era şi este încă tipul perfect al soţiei şi al mamei; a trăit numai pentru ei. Îmi plăcea mult să mă duc la ea. Totdeauna cânta, era veselă, era fericită, mereu în mişcare şi pătrunsă de griji duioase; umbla după treburi ici şi colo în casă, în grădină, în bucătărie… N-avea alte năzuinţi decât îndeletnicirile ei obişnuite, nu căuta împliniri greu de dobândit şi nu dorea să se înalţe pe culmi ameţitoare. Cunoaştea meşteşugul de a înlătura din drumul ei orice i-ar fi putut întrista sau îngreuna viaţa – e una dintre puţinele femei pe deplin fericite ce le-am cunoscut vreodată”, scria Regina Maria în „Povestea vieţii mele” .

Nadejda Ştirbey era cumnata Marthei Bibescu, iar Martha (care nu-şi suporta cumnata) află despre iubirea tainică dintre cumnatul ei şi regină chiar din gura Reginei Maria, lucru consemnat în ale sale memorii. Şi Martha, la rândul ei, îl primea în secret pe Ferdinand la palatul de la Mogoşoaia. (Doc. Bibescu; Ghislain De Disbach – „Prinţesa Bibescu – ultima orhidee”)

Prinţesa Callimachi povesteşte în memoriile sale despre marea iubire care s-a născut între Regina Maria şi Prinţul Ştirbei, scriind că a durat toată viaţa. „Îi scria scrisori pline de farmec, omagii adresate frumuseţii ei şi bucuria i se citea printre rândurile opace în fraze curtenitoare”.

Un cuplu magnific

„Era tot timpul în preajma ei şi se comporta ca un membru al familiei. La Cotroceni sau la Peleş prinţul avea propria lui cameră. Devenind regină, Maria n-a mai ţinut secretă relaţia, aşa că intrările şi ieşirile ei dese, în camera lui Ştirbey, se petreceau în faţa personalului palatului, fără cea mai mică reţinere şi fără protocolul la care trebuia să se supună de obicei prinţul.”

În câteva rânduri, domnişoara Mărceanu, camerista, i-a spus lui Buchman, un apropiat al casei regale, care a ţinut un jurnal, că are liber în acea noapte fiindcă se află acolo prinţul Ştirbey.

„O dată, întorcându-se la Pelişor, la Sinaia, la revărsatul zorilor, fiul său Carol al II-lea, a dat peste Ştirbey, care tocmai pleca, îl salută: «Bună dimineaţa, doctore!» «De ce-mi spui doctore?» îl întreabă Ştirbey. «Fiindcă la o oră aşa de matinală numai un doctor pleacă de la Pelişor», i-a replicat Carol.” (Paul d. Quinlan –„Regele Playboy”)

În public, la serate, la petreceri, Maria şi Barbu Ştirbey formau un cuplu magnific. El a fost cel care a sfătuit-o în treburile politice. „Ea era atât de frumoasă şi elegantă, el era distins. Împreună, aveau un aer seducător, grandoare şi distincţie.” (Doc. Bibescu)

După 30 de ani de căsnicie, între Maria şi Ferdinand se stabilise o benefică toleranţă. În public, ea se închina în faţa superiorităţii sale ca rege şi bărbat. El se pleca în faţa ei în viaţa particulară, pentru că ştia că ea înţelegea lumea mai bine decât el.

În 1922, la încoronarea lor, aveau în comun copii (Carol, Elisabeta, Marioara, Nicolae, Ileana, Mircea) și nimic altceva în plus faţă de căsătoria din 1893. În loc să facă scandal în urma momentelor pasionale extraconjugale ale nevestei, Regele Ferdinand a păstrat tăcerea toată viaţa. În afară de Marioara, ultimii doi copii, Ileana şi Mircea, l-au avut tată pe Ştirbey. Mircea a murit la vârsta de patru ani.

Nunta Ilenei a avut loc la Sinaia, la 26 iulie 1931, cu arhiducele Anton de Austria, care trăia în Spania şi lucra la o benzinărie. Mare, puternic, „n-avea un ban în afară de ceea ce câştiga din munca lui”; fratele ei, Carol, s-a ocupat de nuntă cu un scop ascuns. După cununia religioasă, în toiul petrecerii, o ia deoparte pe Ileana, ca să-i mărturisească ultimul secret al familiei, că adevăratul ei tată este Ştirbey, nu Ferdinand.

„Nu exista nici un dubiu acestui fapt” scria Buchman în al său “Jurnal”, iar Ileana a fost şocată şi a plâns cu lacrimi amare. Această întâmplare, precum şi exilul copilului ei preferat, Ileana, i-a declanşat Reginei o criză de nervi. Puţini ştiau că dragostea oedipiană a lui Carol faţă de mama lui se transformase de-a lungul timpului în gelozie şi resentiment. Sămânţa discordiei din sufletul băiatului o constituia relaţia Mariei cu prinţul Ştirbey. Urmează ceea ce Argetoianu numeşte în ale sale memorii „complotul de la Balcic”.

Vom vedea, în episodul următor, cum şi-a susţinut iubirile ce i-au sfâşiat inima şi i-au tulburat mintea, punând mai presus de onoare, glorie şi coroană, femeia.

Foto cu Regina Maria: wikipedia

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

20
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Astăzi, când se discută în lumea întreagă soarta Europei ca un tot organic ori ca o aglomerare de state, e interesant să ni-l amintim pe George Ciorănescu (1918-1993), cel care la un moment dat spunea: „Poporul din care mă trag s-a pronunţat totdeauna pentru Europa. Poporul meu posedă deplina maturitate şi întreaga informaţie istoică şi politică pentru a sprijini crearea Europei unite, libere şi democratice”.

17
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE A fost o vreme când mulţime de români plini de har se şcoleau în străinătate şi foarte curând ajungeau, prin natura profesiei, să devină adevăraţi „cetăţeni ai lumii”. Doar că multora schimbările politice de după cel de-Al Doilea Război Mondial le-au frânt ori le-au modificat din temelii destinul. Unii au depăşit momentul desţărării şi au rămas în elita culturală internaţională.

02
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Dorul de ducă”, expresie greu de tradus în altă limbă, i-a făcut pe unii români să cutreiere lumea. Aşa s-a întâmplat cu Iulius Popper (1857-1893). La 20 de ani ajunge la Constantinopol, apoi la Paris unde urmează Şcoala politehnică. E angajat la compania Canalului de Suez şi conduce lucrări hidrotehnice la New Orleans şi la Havana (Cuba). Dar omul n-are stare.

23
/04
/17

Odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

20
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Nu poţi fi profet în ţara ta”, aceste înţelepte vorbe poplare se potrivesc celui care, plecat la 10 ani din Iaşi, şi-a făcut o carieră remarcabilă mai ales în străinătate. Educat la Paris, modelat de iezuiţi (care l-au învăţat matematică), urmează Şcoala navală din Brest. Îşi adaugă un doctorat în Drept la Bruxelles, intră în serviciul diplomatic român şi... călătoreşte.

13
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Nevoia de repere morale e o realitate prea bine cunoscută. Din acest punct de vedere, unii membri ai familiei regale române au dovedit din plin că pot constitui exemple demne de urmat. Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria, născută în 1908, rămâne în amintirea românilor din ţară şi din SUA o persoană puternică, animată de spiritul datoriei, altruistă şi perfect conştientă de faptul că e prinţesă.

10
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Pe vremea când frontierele erau în mare parte spiritualizate, cum ar fi spus Nicolae Titulescu, oamenii de talent, creativi, socoteau normal să se manifeste, să se desăvârşească la Bucureşti ori la Paris. Aşa a fost şi cazul Elvirei Popescu (1896- 1993), absolventă a Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti.

08
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Din zecile de români formaţi în şcolile franceze se desprinde figura unică a lui Şerban Coculescu (Pius Sérvien), fiul lui Nicolae Coculescu, profesor de astronomie, fondatorul Observatorului astronomic de la Bucureşti.

06
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul, ca formă de protest faţă de regimul politic din ţara de origine, a căpătat, în cazul românilor, după al Doilea Război Mondial, dimensiuni dramatice. Şi aceasta pentru că a fost vorba de valuri succesive şi de motivaţii deosebite.

03
/04
/17

A rămas în istoria justiției române ca unic orator și celebru penalist, pledoariile sale fiind publicate în „Biblioteca Marilor Procese", iar în istoria teatrului românesc prin trilogia: „Viforul”, „Apus de Soare”, „Luceafărul” și comedia „Hagi Tudose” - spectacol jucat pe scena Teatrului Metropolis.

28
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.