În a doua zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (10 iunie) a fost prezentat spectacolul de dans aerian ”TANGO LA ALTITUDINE II”, semnat de coregrafa argentiniană Brenda Angiel, continuarea unui spectacol prezentat anterior tot la FITS de aceeaşi companie. Un performance în aer, în lumini, umbre şi fum, într-un spaţiu care nu mai e spaţiu definit de limite ci e libertate şi respiraţie largă.
Un articol de Cristina Enescu Aky|12 iunie 2017
Prima parte a spectacolului ”Tango la altitudine II” aparține unui dans contemporan aerian aproape matematic de abstractizat, cu corpuri imaginând mișcări geometrice în spoturi de lumină colorată cu contururi mobile. Dialogul dansatorilor cu luminile și proiecțiile video se îmbină cu momente de nemișcare, ca o meditație anesteziantă, punctată de efecte sonore și proiecții video. Urmează un moment coregrafic solo ce trezește spectatorul din amorțeala abstractă: un dansator conectat doar prin mâna dreaptă la un cablu care îi permite, elastic, la fel de multă libertate pe sol cât și în aer. E scena de breaking free din abstracțiunea destul de stagnantă, o coregrafie cu multă forță și totodată lejeritate, balansări și plonjări la sol impresionant de lejere, prin unicul braț legat de cablul suspensor. Umbrele create prin fum de mișcările dansatorului și de liniaritatea braț-cablu par să anuleze complet gravitatea, direcțiile și limitele.
A doua parte a spectacolului aduce mai multe scene de tango cu unul sau mai multe cupluri (îndrăgostiți, cuprinși de gelozii și frământări interioare, căutându-se, doi bărbați pentru iubirea femeii), în care elemente clasice ale tangoului argentinian sunt desfăcute – volute, atingeri și mișcări ample, armonioase, intime sau puternice, care fac din sol și aer un singur mediu cu reverberații infinite. Dansul nemărginit al cuplurilor îți dă o strângere geloasă de inimă, ți-ai dori să poți gusta din senzația aceea extrem de satisfăcătoare a zborului, a libertății și a inexistenței fricii de libertate, pe care o arată corpurile și interacțiunile dansatorilor, dar totodată resimți satisfacția de a lua parte, vizual și emoțional, dintr-o experiență de mișcare, muzică și lumini nepermisă în mod normal corpurilor supuse gravității.
Un spectacol mai mult de dans contemporan decât anunță titlul. Tangoul, aici deconstruit și recompus, aduce greutatea istoriei culturale specifice a acestui dans (înrădăcinat în cultura porteña din Buenos Aires) mai aproape de public prin ”dezasamblarea” aerisită a mișcărilor și eliberarea lor aparentă de prizonieratul solului. Mult dincolo de stereotipul senzualității, partea de tango a spectacolului traduce în emoție și conexiune niște senzații care fac parte, organic și intrinsec, din acesta: libertatea, senzația de plutire nelimitată, conexiunea vitală cu partenerul, fluxul și refluxul relației dintre cei doi, prin mișcare.
*
Am vorbit cu coregrafa BRENDA ANGIEL despre pasiunea ei pentru investigarea mișcării, despre schimbarea perspectivelor și a posibilităților spațiului. Dansul aerian creează o nouă natură a mișcării, cu posibilități nelimitate și o libertate crescândă. Brenda Angiel a regândit spațiul și relaționarea corpului cu muzica – în acest spectacol, ea fiind adăugată după crearea coregrafiei:
”În 2015 am prezentat tot aici la FITS un spectacol care este numai cu tango aerian, ”Ocho” (însemnând cifra opt, dar și o figură de dans din tangoul argentinian – n.r). Denumirea de ”Tango la altitudine” a fost dată de organizatorii FITS pentru a sublinia conexiunea cu acel spectacol, însă titlul original al acestuia este ”Aerial Condition”. Aici am lucrat cu toate acele posibilități pe care mi le oferă combinarea dintre dansul contemporan și imaginile virtuale. A rezultat un joc de imagini care este lumină, culoare, mișcare, proiecții care par o pictură abstractă, o multiplicare a corpurilor și o schimbare a perspectivelor.
Am refuzat mul timp să fac ceva și cu tango tocmai din cauza presiunii pe care o simțeam dinspre originea mea argentiniană. Apoi am mai ”crescut” artistic și m-am gândit cum aș putea să mă relaționez cu tangoul, căci evident nu avea sens să îl abordez așa cum este el pe sol. Tangoul lucrează cu greutatea corpului și a pasului pe podea, este un dans foarte terestru. Așa că am decis să extrag o esență a tangoului, referințe care te duc cu gândul la el, dar interpretate prin dans contemporan și aerian. De exemplu, în acest spectacol avem o scenă în care un dansator, bărbatul, este pe podea și conduce momentele de tango, dar partenera sa dansează în aer, iar îmbrățișările celor doi, mișcarea picioarelor, privirile creează o relație puternică. De asemenea am vrut să eliberez presiunea dată de imaginea machistă a acestui dans, l-am transformat într-un joc, altceva decât tangoul tradițional dar totuși având o esență din acesta.
Dansul desprins de gravitație îmi oferă o libertate enormă, dar totodată impune și noi constrângeri. E ca și cum recreez starea naturală a lumii de mișcare în care trăim, e o ”naturalețe” diferită, care îmi oferă mult dar îmi și ia.”
Fragmente de tango aerian din spectacol găsiți aici.
