Și caii se împușcă, nu-i așa? – cea mai recentă producție a Teatrului Național Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/%c8%99i-caii-se-%c3%aempu%c8%99c%c4%83-nu-i-a%c8%99a-cea-mai-recent%c4%83-produc%c8%9bie-a-teatrului-na%c8%9bional-timi%c8%99oara/

La Teatrul Naţional din Timişoara, 2020 aduce publicului joi, 9 ianuarie, de la ora 19, la Sala 2, reprezentaţia celei mai recente producţii a instituţiei, Și caii se împuşcă, nu-i aşa?, un scenariu de Mihaela Lichiardopol, după romanul lui Horace McCoy.

Un articol de Petre Ivan|9 ianuarie 2020

Și caii se împușcă, nu-i așa? este o reflecție matură și sensibilă asupra unei lumi pe care, la începutul secolului XX, Charlie Chaplin o ilustra comic și amar, deopotrivă, în filmul Modern Times. Triste povești despre o Ea și un El cu emoțiile și reflexele tocite într-un maraton de dans, Și caii se împușcă, nu-i așa? a cunoscut celebritatea după ecranizarea cu Jane Fonda și Michael Sarrazin în rolurile principale. De o actualitate zguduitoare, spectracolul este o poveste a întâlnirii omului cu sine și cu celălalt în momentele de alienare, o poveste despre definirea constantă a granițelor umanului.

Regia spectacolului îi aparține Mihaelei Lichiardopol, scenografia este semnată de Geta Medinski, iar coregrafia – de Baczó Tünde; light designul fiind conceput de Florian Putere. Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii Cătălin Ursu, Alina Ilea, Bogdan Spiridon, Ana Maria Cojocaru, Ionuț Iova, Iuliana Crăescu, Constantin Tovarnițchi, Roberta Popa Ionescu, Cristian Szekeres, Luminița Tulgara, Raul Lăzărescu, Daniela Bostan, Alexandru Pîntea, Laura Avarvari, Alecu Reus, Mălina Petre, Ana Maria Pandele Andone și Flavius Retea.

Biletele pot fi achiziționate de la agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), de marți până duminică, între orele 11-19 sau online, pe www.tntimisoara.com.

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.

11
/01
/24

Institutul Cultural Român anunță lansarea ediției din 2024 a Programului CANTEMIR*, program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans).