16 spectacole inedite la Festivalului Național de Improvizație – !MPRO 8
https://www.ziarulmetropolis.ro/16-spectacole-inedite-la-festivalului-national-de-improvizatie-mpro-8/

Spectacole curajoase, perspective noi şi incursiuni inedite în genuri mult apreciate îşi propun să atragă publicul din Bucureşti într-o lume fascinantă în care nimic nu e „improsibil”.

Un articol de Liliana Matei|15 octombrie 2020

Festivalul Național de Improvizație arată, la cea de-a opta ediție – !MPRO 8 -, câte culori și forme poate lua improvizația, chiar sub ochii noștri. Evenimentul care va avea loc între 22-25 octombrie 2020, în aer liber, la terasa acoperită a Casei Universitarilor din București (strada Dionisie Lupu 46) are ca temă Procesul creativ și trei invitați speciali care explorează acest demers alături de improvizatorii români.

Programul festivalului poate fi consultat aici: https://improfest.ro/program

Prin abonamentele și biletele pentru cele 16 spectacole LONG-FORM,  MUZICAL, SKETCH, DEBUT,  Freestyle – RAP Battle și EXPERIMENTAL disponibile în prezent pe Eventbook și în rețelele partenere, organizatorii încurajează împărtășirea distracției cu cei dragi.

Abonamente de o zi: 160 lei un pachet pentru două persoane, respectiv 320 lei pentru un pachet de 4 abonamente, pentru patru persoane – https://eventbook.ro/program/abonamente-zi

Bilete pentru două sau patru persoane, valabile pentru câte o repriză din cadrul festivalului, care include două spectacole a câte 40 de minute fiecare, fără pauză între ele. https://eventbook.ro/festival/festivalul-national-de-improvizatie

Actorii de la Anananas & Pampamplemousse (Franța) aduc în premieră la București un show jucat cu succes în mai multe țări din Europa, care include povești create pe loc în jurul unor obiecte primite de la spectatori. Pe lângă atelierele pe care le vor susține, vor juca duminică, 25 octombrie de la ora 21.00, în ultima seară de festival, un spectacolul free-form intitulat Just Play, în care improvizatorii se inspiră din obiecte împrumutate de la spectatori. Totul devine un pretext de joacă: muzica, lumina, mobilele, corpurile. O joacă de copii cu imaginație infinită, exprimată în engleză și franceză.

Invitații festivalului vor susține cinci ateliere, dedicate improvizatorilor, în funcție de diferitele lor niveluri de experiență. Locurile sunt limitate.

Informații despre rezervări și prețuri: https://improfest.ro/workshops

Dan Seyfried – membru Anananas & Pampamplemousse și membru al grupului european Ohana. A început să facă teatru de la vârsta de 9 ani, iar improvizația a descoperit-o în 2007. S-a îndrăgostit pe loc! Ce îi place cel mai mult în impro este conexiunea dintre parteneri, sinceritatea și spiritul ludic, și tot spectrul: de la caraghios la dramatic, de la absurd la intelectual. Cel mai mult asta îi place – călătoria nu se termină niciodată! La Festivalul Național de Improvizație va susține atelierele Puterea unei replici tăcute – sâmbătă, 24 octombrie, ora 10:00 și  Toată lumea spune „Te iubesc” – duminică, 25 octombrie, ora 10:00.

Gael Doornewerd-Perry – membru și co-fondator al trupei Anananas & Pampamplemousse.  Face improvizație de 12 ani la Strasbourg, călătorește și crează formate împreună cu partenera lui de scenă și de viață, Laura Doornewerd-Perry. Visul lui este să combine toate metodele pe care le știe într-un cristal multifațetat al improvizației! Până atunci, își împărtășește cunoștințele de impro, corporale și zgomotoase, bune și caraghioase, emoționale și nebunești. Gael va susține atelierul O lecție franțuzească de fizicalitate – sâmbătă, 24 octombrie, ora 14:00.

Cédric Marschal – membru Anananas & Pampamplemousse. Ideea lui Cédric este de a împărtăși și a învăța TOT. De aceea deja a călătorit în 13 țări din Europa și nu numai, jucându-se, învățând și predând. Stilul lui este exploziv, sincer, fizic și caraghios. Îi place să mimeze, să facă pe clovnul și să se joace cu corpul, și asta aduce și pe scenă și în workshop-uri. Cedric va susține la București atelierele Miză mare – sâmbătă, 24 octombrie, ora 14:00 și 1001 personaje – duminică, 25 octombrie, ora 10:00.

Festivalul Național de Improvizație a fost înființat în 2013 de Monica Anastase și este un proiect realizat de Asociația Tam-Tam. La ediția 2020, Festivalul se derulează cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.

Evenimentul își propune să promoveze teatrul de improvizație către audiențe noi, mizând pe spectacole interactive și vizează, de asemenea, încurajarea coeziunii şi dezvoltării comunității improvizatorilor profesioniști prin intermediul atelierelor și spectacolelor susținute de artiști români și internaționali.

Ediția 2020 s-a adaptat la noile condiții de desfășurare în contextul pandemic și respectă normele de circulație în UE. Invitații se vor testa atât înainte de venirea în țară, cât și la plecare. Festivalul Național de Improvizație se va desfășura în aer liber, iar participanții sunt rugați să respecte regulile semnalate de organizatori la fața locului și prin mijloacele online. Controlul temperaturii la punctul de acces este obligatoriu, iar în spațiu vor exista o serie de puncte de dezinfectare. Purtarea măștii în cadrul festivalului va fi obligatorie, iar distanța regulamentară de doi metri dintre scaune, impusă conform hotărârilor în vigoare, trebuie respectată.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...