55 de ani cu Teatrul „Ion Creangă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/55-de-ani-cu-teatrul-ion-creanga/

Teatrul Ion Creangă sărbătoreşte pe 4 mai 2020 împlinirea a 55 de ani de la înfiinţare, cincizeci şi cinci de ani în care a fost alături de tinerii săi spectatori din capitală, contribuind la educarea şi formarea tinerelor generaţii, dar şi la dezvoltarea artei spectacolului pentru copii din România.

Un articol de Liliana Matei|4 mai 2020

Un prilej anual de bucurie pentru instituție, dar și pentru micuții săi spectatori de ieri și de azi, aniversarea are de această dată o formă inedită. Tradiționala gală din sala de spectacol decorată festiv se mută în mediul virtual, pentru că doar #online putem fi #împreună. Renunțând la fastul decorurilor și luminilor, reîntâlnirea cu publicul ia forma unui jurnal video: o serie de urări, povești și amintiri cu drag de teatru și public, împărtășite de echipă, colaboratori și prieteni ai Teatrului Ion Creangă.

Colecția de materiale video, intitulată „Jurnalul unei aniversări: TIC 55”, începe cu un episod special: o scurtă poveste scrisă și narată de actrița Alexandrina Halic, cu ilustrații de Ioana Trușcă. O meditație asupra unor importante repere din istoria Teatrului Ion Creangă, dar și asupra contextului cu totul neprevăzut care ne ține departe de sălile de spectacol, povestea vă invită cu delicatețe și umor în lumea unui teatru-personaj.

Materialul poate fi urmărit pe pagina de Facebook a Teatrului (FB.com/TeatrulIonCreanga) sau pe canalul de Youtube, accesând link-ul: https://bit.ly/2zW6lIx

Seria „Jurnalul unei aniversări: TIC 55” continuă pe parcursul lunii mai, Teatrul difuzând online zilnic un nou material video, însoțit de fotografii de arhivă.

„4 mai 2020 – Teatrul Ion Creangă împlinește cincizeci și cinci de ani. Mi-aș fi dorit tare mult ca această zi de sărbătoare să o petrecem împreună cu micii noștri spectatori. Din păcate, timpurile pe care le traversăm sunt unele cu totul și cu totul speciale – timpuri pe care Teatrul Ion Creangă în cei 55 de ani de existență cu siguranță nu le-a mai cunoscut. Dar vom trece și peste asta. Așteptăm cu nerăbdare să ne reîntâlnim în sala de spectacol și să pornim în această călătorie magică, în acest univers al copilăriei, o bucurie pe care o avem doar împreună, atunci când noi suntem pe scenă și voi sunteți în sală”, a declarat Gabriel Coveșeanu, managerul teatrului.

„O aniversare e un prilej de bucurie. Sunt 55 de ani. Am citit undeva că nu numărul anilor e important, ci ce-ai reușit să faci în ei. Noi spunem că am făcut lucruri bune și că Teatrul Ion Creangă își are locul lui bine meritat în rândul celorlalte teatre. Un loc necesar și benefic. La Mulți Ani, Teatrul nostru drag!”, a declarat actrița Alexandrina Halic.

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.