70 de ani de istorie a marionetelor de la Ţăndărică, la Palatul Suţu
https://www.ziarulmetropolis.ro/70-de-ani-de-istorie-a-marionetelor-de-la-tandarica-la-palatul-sutu/

Teatrul Ţăndărică continuă evenimentele aniversare “70 de ani” şi îi invită pe cei mici vineri, 7 august, de la ora 17.00, la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu, la vernisajul expoziţiei “CĂLĂTORIA LUI ŢĂNDĂRICĂ”, o poveste fascinantă care merită cunoscută.

Un articol de Petre Ivan|6 august 2015

Teatrul de animație este firul roşu ce leagă copilăria de adolescență, o constantă în devenirea generaţiilor. Astfel, expoziţia “CĂLĂTORIA LUI ŢĂNDĂRICĂ” se adresează atât copiilor, cât și tuturor celor pasionaţi de cultură, istorie şi teatru.

“Noi, Țăndărică, avem un principiu: mergem acolo unde este publicul nostru. Așa că povestim Călătoria lui Țăndărică printr-o expoziție itinerantă prezentă timp de 6 săptămâni la București.

Aici, păpușile sunt atent alese dintr-o istorie de 70 de ani a teatrului și marchează principalele repere în evoluţia teatrului de animație din România, rememorând atât artiştii, cât şi personajele ce au consacrat această artă teatrală aparte“, a declarat Călin Mocanu, directorul Teatrului Țăndărică.

Teatrul de păpuși este cel mai vechi gen de spectacol de pe teritoriul României.

La început, reprezentațiile erau inspirate din Comedia dell’Arte, cu personaje și evenimente adaptate la specificul național.

Mai târziu – în toamna lui 1945 – s-a înființat Teatrul de Păpuși, sub conducerea actriței Lucia Calomeri, alături de alți artiști ai vremii. Împreună au ridicat primul spectacol: „Țăndărică pe mările Sudului” – începutul Călătoriei lui Țăndărică.

Astăzi, în România, teatrul de animație este axat pe două mari coordonate: teatrul ca artă şi teatrul ca educație.

Dacă rolul educativ este îndeplinit de conţinutul repertorial, implicit de text, componenta estetică este asigurată de către scenograf și scenografie, împreună cu regizorul şi actorul devenit personaj.

Expoziția “CĂLĂTORIA LUI ŢĂNDĂRICĂ” se va desfășura în perioada 07 august-20 septembrie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00 la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, B-dul I.C. Brătianu, nr. 2 din Piața Universității.

Foto: 70 de ani de istorie a marionetelor de la Ţăndărică – teatrultandarica.ro

12
/01
/16

CRONICĂ DE FILM „The Hateful Eight”/„Cei opt odioşi”, noua nebunie autoreferenţială a lui Quentin Tarantino, este, în subtext, un puternic film politic, camuflat sub forma unui western în care sângele acaparează treptat şi fără ezitare ecranul.

12
/01
/16

Victor Wooten revine în București, după show-ul sold-out din 2014, pe 10 noiembrie, la Sala Radio. Cea mai sonoră prezență din istoria chitarei bas, americanul Wooten a primit la doar 8 ani porecla „Asul Basului”, a trecut la „Titanul din Tennesee”, pentru ca apoi să fie comparat cu Michael Jordan, pentru performanțele sale fabuloase.

12
/01
/16

„Carousel” este cel mai recent spectacol marca Andrei Şerban, un spectacol „altfel”, un teatru-muzical, montat la Teatrul Bulandra, sala Izvor (premieră - octombrie 2015). O piesă despre viaţă, aşa cum este ea: se învârte ca într-un carusel, cu speranţe şi dezamăgiri, cu frumuseţe şi urât, cu sinceritate şi minciuni, cu sensibilitate şi violenţă; şi, peste toate, cu multă iubire.

12
/01
/16

Matei Vişniec este invitatul primei Conferinţe a anului 2016 la TNB. Duminică, 17 ianuarie 2016, de la ora 11.00, la Sala Atelier, Matei Vişniec va vorbi despre teatru şi jurnalism şi cum se influenţează cele doua meserii prin prisma propriei experienţe.

12
/01
/16

Ansamblul Imago Mundi va susține miercuri, de la ora 15,00, un scurt recital la Aeroportul Internațional "Henri Coandă" București (Terminalul Plecări), înaintea decolării spre New York, unde formația va concerta cu ocazia Zilei Culturii Naționale.

11
/01
/16

„România în 7 gesturi”, cea mai recentă carte de Radu Paraschivescu (Editura Humanitas, 2015), este o culegere necesară, care reușește să pună un diagnostic exact, deci sever, stării de fapt a națiunii în trecerea de la vechiul regim la debandada care s-a prelungit până astăzi.

11
/01
/16

Ca o continuare a atmosferei de sărbătoare imprimate de concertul de Anul Nou de la Viena - devenit o tradiție și un reper muzical european, eveniment ce se derulează începând din 1939, pe 1 ianuarie, în celebra sală de concerte Musikverein - Orchestra Națională Radio vă invită la primul ei concert din 2016 : Seară vieneză la Sala Radio. 

11
/01
/16

Dacă este luni, este teatru tv. Casa de Producție TVR vă invită să păstrați un moment de aducere aminte pentru scriitorul si dramaturgul Valentin Nicolau,i fostul şef al Televiziunii Române, plecat dintre noi în urmă cu un an, pe 13 ianuarie 2015. TVR 2 difuzează în această seară, de la ora 20.10, spectacolul „Aplauze pentru Lena”, de Valentin Nicolau.