75 de ani de la nașterea actorului Emil Hossu
https://www.ziarulmetropolis.ro/75-de-ani-de-la-nasterea-actorului-emil-hossu/

„Totdeauna prezentul este cel care contează. E adevărat că nostalgiile plăcute din trecut se pot îmbina cu speranţele din viitor, creând astfel adevărata viaţă a fiecăruia dintre noi. Acest lucru este valabil, sau poate mai valabil, în viaţa artistică.” – Emil Hossu

Un articol de Petre Ivan|24 noiembrie 2016

Emil Hossu s-a născut la 24 noiembrie 1941, în Ocna Sibiului, dar când era foarte mic familia s-a mutat la Cluj. Tatăl, fiind diplomat, a fost deportat în august 1945, împreună cu toată familia, într-un lagăr din Germania, unde au rămas un an și trei luni. După ce au scăpat din lagăr, s-au întors în România.

Pentru că nu avea ”origine sănătoasă”, Emil Hossu a intrat la IATC abia la a treia încercare și a absolvit-o în 1965. Primele sale roluri au fost la teatrul radiofonic. A fost apoi repartizat la Teatrul ”Nottara”, unde a jucat toată viața.

Ani la rând, Emil Hossu a jucat cu casa închisă, alături de soția sa, Catrinel Dumitrescu, spectacolul ”Doi pe o bancă”.

Emil Hossu a murit la 25 ianuarie 2012, în urma unui infarct miocardic, cu câteva minute înainte de începerea spectacolului ”Aniversarea”, în timpul repetiției generale, pe scena teatrului Nottara.

În decembrie 2012, Emil Hossu, Liviu Ciulei, Ion Lucian și Şerban Ionescu au primit, în memoriam, stele pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, în Piaţa Timpului.

Foto: Emil Hossu – facebook

23
/09
/20

OPINIE Prea puținele recompense juste acordate la Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, ediția 2020, nu pot șterge senzația generală că un astfel de eveniment este mai puțin despre recunoașterea valorii reale, cât mai ales despre a mulțumi pe cât mai mulți, în special dintre cei apropiați de UCIN.

18
/09
/20

Cel mai nou cinematograf de tip multiplex din România a fost inaugurat de Cineplexx pe 16 septembrie la Târgu-Mureș, în prezența unui public nerăbdător să-și vadă vadă filmele preferate pe marele ecran. Locația nou deschisă reprezintă cea de-a cincea investiție făcută de companie în România într-un singur an de la intrarea pe piața locală.

17
/09
/20

A 12-a ediție KINOdiseea – Festivalul de Film pentru Publicul Tânăr are loc în București, în perioada 17 septembrie–11 octombrie 2020, și aduce pe marile ecrane din aer liber cele mai noi filme pentru copii, dar numai bune pentru o seară petrecută cu întreaga familie.

09
/09
/20

Pentru a sărbători cea de-a 5-a ediție, organizatorii festivalului Película au pregătit o călătorie cinematografică specială: 21 de producții din 8 țări din America Latină (Argentina, Brazilia, Bolivia, Chile, Columbia, Mexic, Peru și Uruguay), cărora li se alătură 2 titluri din Spania.

08
/09
/20

CRONICĂ DE FILM În al treilea său documentar, „Holy Father” (2020), câştigător al Premiului Special al Juriului la Sarajevo şi prezentat în premieră în România la Astra, regizorul Andrei Dăscălescu are curajul de a explora relaţia cu tatăl său, călugăr la Athos, şi cu iubita sa, cu care urmează să aibă un copil.