8 producții cinematografice distribuite de Independența Film ajung la Les Films de Cannes á Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/8-productii-cinematografice-distribuite-de-independenta-film-ajung-la-les-films-de-cannes-a-bucarest/

8 dintre filmele distribuite de Independenţa Film şi care vor intra în cinematografe în următoarele luni ajung la Les Films de Cannes á Bucarest. Printre acestea, se regăsesc marele câştigător al Cannes 2019, „Parazit”, un film de Bong Joon-ho, şi „Durere şi glorie”, cel de-al 21-lea lungmetraj al faimosului regizor spaniol Pedro Almodóvar.

Un articol de Liliana Matei|14 octombrie 2019

Independența Film, casa de distribuție care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase prezintă în cadrul Les Films de Cannes á Bucarest 8 producții de lungmetraj lansate și premiate la festivalul de pe croazetă. Acestea sunt Durere și glorie/ Dolor y gloria (r. Pedro Almodóvar), Parazit/ Parasite (r. Bong Joon-Ho), Le Jeune Ahmed (r. Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne), Les misérables (r. Ladj Ly), It Must Be Heaven (r. Elia Suleiman), Beanpole (r. Kantemir Balagov), Sorry We Missed You (r. Ken Loach) și Il traditore (r. Marco Bellocchio).

Durere și glorie (foto sus), cel de-al 21-lea lungmetraj al faimosului regizor spaniol Pedro Almodóvar, care i-a adus lui Antonio Banderas premiul pentru interpretare masculină la Cannes 2019, ajunge din 18 octombrie pe marile ecrane din România. Filmul reprezintă propunerea Spaniei la Oscar și are un puternic caracter autobiografic, reconstituind, introspectiv, diferite etape din viața cineastului. Din distribuție face parte și celebra actriță de origine spaniolă, Penélope Cruz. Durere și glorie a mai câștigat la Cannes și premiul pentru coloană sonoră, muzica lui Alberto Iglesias fiind extrem de apreciată de juriu. Filmul va rula în cadrul Les Films de Cannes á Bucarest, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Botoșani, Brașov.

Parazit / Parasite, marele câștigător al trofeului Palme d’Or în 2019, este o comedie neagră cu accente de thriller ce descrie violența generată de inegalitățile sociale. Filmul scris și regizat de sud-coreeanul Bong Joon-ho, spune povestea unei familii cu probleme financiare, ai cărei membri se insinuează ca angajați în viața bogatei familii Park, dând naștere unui şir de întâmplări imposibil de controlat. Va rula în cinematografe din 8 noiembrie. Filmul va rula în cadrul Les Films de Cannes á Bucarest, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Botoșani, Brașov, Arad, Suceava.

Parazit / Parasite

Le jeune Ahmed, noul film al fraților Dardenne, care le-a adus premiul pentru regie la Cannes 2019, e o poveste extrem de actuală, aceea a tentației radicalismului, spusă cu intensitate, empatie și măiestrie regizorală. În Belgia zilelor noastre, Ahmed, care are doar 13 ani, e prins între provocările vârstei și idealurile de puritate ale imamului său. Filmul va intra în cinematografele din România din 13 decembrie. Filmul va rula în cadrul Les Films de Cannes á Bucarest, Cluj-Napoca, Arad.

LE JEUNE AHMED. Foto: Christine Plenus

Les misérables, filmul de debut al regizorului de culoare Ladj Ly, crescut în periferia Montfermeil din Paris, urmărește trei membri ai brigăzii anti-criminalitate care se confruntă cu tensiuni între bandele rivale din vecinătate. Inspirat de revoltele din 2005 de la Paris, de La Haine, pelicula cult a lui Mathieu Kassovitz şi de scurtmetrajul cu acelaşi nume al lui Ly, câştigător al unui premiu César, Les Misérables e o perspectivă provocatoare asupra tensiunilor dintre rezidenţii marginali şi poliţie. Filmul, câștigător ex-aequo al Premiului Juriului la Cannes 2019, va ajunge pe marile ecrane din România din 24 ianuarie. Ladj Ly, regizorul filmului care a cucerit Cannes-ul și care a doborât un record prin vânzarea drepturilor filmului său pe piața americană – 1.5 milioane dolari, cea mai mare vânzare pentru un debutant la Cannes din istorie – este invitat special al Les Films de Cannes á Bucarest. Filmul va rula în cadrul Les Films de Cannes á Bucarest, Brașov, Arad.

Les misérables

It Must Be Heaven, pelicula regizorului palestinian Elia Suleiman, care este, de asemenea, și personajul central al filmului, explorează cu umor, prin intermediul unei călătorii în afara Palestinei, teme ca identitatea, naționalitatea și apartenența, cineastul-actor punându-și o întrebare fundamentală: unde te poți simți „acasă?”. Din distribuția filmului ce a câștigat o mențiune specială la Cannes și care va rula în cinematografele din țara noastră în luna februarie, face parte și cunoscutul actor și regizor Gael García Bernal. Filmul va rula în cadrul Les Films de Cannes á Bucarest, Iași.

It Must Be Heaven

Beanpole – inspirat de cartea Svetlanei Aleksievici „Războiul nu are chip de femeie”, filmul cineastului rus Kantemir Balagov construiește o poveste fictivă care ne poartă prin Leningradul anului 1945, pe urmele a două tinere femei ce luptă pentru a-și reconstrui viața printre ruinele celui de-Al Doilea Război Mondial. Filmul a câștigat premiul premiul pentru regie al secţiunii „Un Certain Regard”.

Beanpole

Sorry We Missed You, cel mai recent film al lui Ken Loach, cineastul cu două trofee Palme d’Or în biografie, este povestea unei familii cu probleme financiare, care face eforturi pentru a supraviețui, fiind atrasă în spirala infernală cauzată de uber-izare. Filmul a fost nominalizat la Palme d’Or, a câștigat premiul publicului la festivalul de la San Sebastian și va rula pe marile ecrane din România în primăvara anului viitor.

Sorry We Missed You

Il traditore, de asemenea nominalizat la Palme d’Or, al regizorului italian de referință Marco Bellocchio, ne poartă prin Italia anilor ‘80, în mijlocul războiului dintre șefii mafiei siciliene. Filmul este inspirat din viața unui mafiot care decide să colaboreze cu autoritățile, trădându-și jurământul de credință făcut clanului Cosa Nostra. Il traditore își va începe circuitul cinematografic în țara noastră în luna februarie.

Il traditore

Detalii despre programul Les Films de Cannes găsiți aici.

Informații și noutăți despre filmele distribuite de Independența Film găsiți aici.

Văzut de Radio Guerrilla

Parteneri media: Cinemagia.ro, Din Filme, Film Si, Movienews, Ziarul Metropolis, Ziare.com

Detalii pe: Facebook | Youtube

25
/10
/21

New Draft, prima rezidență online de dezvoltare de scenarii de lungă durată din România, s-a desfășurat în perioada iulie - octombrie, 2021. Dedicată regizorilor și scenariștilor din toată țara, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe (literatură, teatru, arte vizuale, etc.), cu proiecte în faza de început, prima ediție New Draft a dezvoltat 12 proiecte de lung-metraj, totul finalizând cu o sesiune de pitch online în fața unei audiențe formate din producători și regizori români.

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

22
/10
/21

Documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă”, care prezintă povestea vieții suveranului în exil, de la expulzarea sa forțată până la înmormântare, dar include și un interviu cu Prințul Philip despre prietenia sa din copilărie cu regele Mihai, va fi lansat duminică, pe 24 octombrie, pe HISTORY Channel.

18
/10
/21

Easter Eggs, producția belgiană semnată de Nicolas Keppens, câștigă Trofeul Animest la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație, prima organizată într-o formulă hibrid, atât în cinematografele din capitală cât și online, disponibilă în toată țara.

12
/10
/21

Seria de proiecții „Cinema sub clar de lună” se încheie în weekend-ul 14-17 octombrie cu patru povești surprinzătoare care au făcut turul marilor festivalurilor în ultimul an: emoționantul Petit Maman, care a concurat pentru Ursul de Aur la Berlin, Patrick, o aventură existențială într-o tabără de nudiști, Persian Lessons, istoria plină de suspans a unui prizonier care trebuie să-și dovedească identitatea, și Falling, filmul regizat de celebrul actor Viggo Mortensen.

12
/10
/21

Ediţia din 2021 a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care s-a desfăşurat între 7 şi 10 octombrie, a avut un program mai bogat ca oricând. Invitatul special a fost actorul Ion Sapdaru, originar din Republica Moldova.

11
/10
/21

Călătoria documentarelor KineDok prin țară va continua și în lunile ce urmează, oferind publicului din diferite orașe acces la câteva dintre cele mai captivante filme realizate în ultimii ani, ce vor fi însoțite de dezbateri cu specialiști din domeniile prezentate.

06
/10
/21

HBO Max a anunțat lansarea serviciului de streaming în 27 de teritorii în prima fază a extinderii în Europa. În completarea celor 20 de teritorii deja confirmate, urmează a fi live în alte șapte țări în 2022 - Olanda, Turcia, Grecia, Islanda, Estonia, Letonia și Lituania.