8 regizori importanți, la Festivalul de Teatru Toma Caragiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/8-regizori-importanti-la-festivalul-de-teatru-toma-caragiu/

Între 30 mai şi 6 iunie, la Ploieşti, are loc Festivalul de Teatru Toma Caragiu. Anul acesta, tema festivalului este ,,Întâlniri regizorale”.

Un articol de Liliana Matei|1 mai 2014

Caracterul Festivalului Toma Caragiu este necompetitiv, organizatorii propunându-şi ca fiecare ediţie să aibă o temă diferită.

În acest an, Festivalul își precizează identitatea sub genericul ,,Întâlniri regizorale”, devenind un important punct de întâlnire al autorilor de spectacol – figuri exemplare și debutanți – din România,  o platformă de expunere a viziunilor, discursurilor, perspectivelor, modalităților de lucru cu actorul, cu textul, cu spațiul, dar și un prilej de reflecție asupra transformărilor pe care le înregistrează practica regiei la începutul secolului XXI.

De asemenea, începând cu 2014, Festivalul se va desfășura timp de opt zile, la începutul verii. Convingerea organizatorilor este că, în această perioadă, evenimentul se va putea înscrie mai eficient în viața comunității locale. Prin deschiderea către spațiul public al orașului – grație evenimentelor conexe și, mai ales, spectacolelor de stradă care-și vor găsi locul în program – Festivalul va contribui la formarea unui public divers, receptiv și fidel, atât pentru producțiile invitate, cât și pentru cele ale teatrului organizator.

Festivalul cuprinde un program complex alcătuit dintr-un spectacol de teatru pe seară, ce se va desfășura pe scena Teatrului Toma Caragiu, spectacole stradale, expoziţii fotodocumentare şi de scenografie, lansări de carte şi reviste de specialitate, în diferite locaţii culturale şi istorice ale Ploieştiului.

În acest an, în urma selecţiei realizate de criticul de teatru Andreea Dumitru, pe afișul festivalului se vor regăsi opt dintre regizorii importanți ai momentului. Spectacolele invitate aparţin teatrelor de prestigiu din ţară, respectiv Teatrul Regina Maria Oradea, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul Odeon Bucuresti, Teatrul Nottara Bucuresti, Teatrul Metropolis Bucuresti. Ca şi în anii precedenți, festivalul vă invită la întâlnirea cu mari artişti ai scenei româneşti: Alexandu Dabija, Cristi Juncu, Victor Ioan Frunza, Mihai Maniuţiu, Ada Milea, Vlaicu Golcea, Răzvan Mazilu, Maia Morgenstern, Marius Manole, Andi Vasluianu, Dan Bodeianu, Catrinel Dumitrescu, Adela Mărculescu.

Programul Festivalului „Toma Caragiu“

VINERI, 30 mai

Teatrul Toma Caragiu (TTC), ora 18.30 – Deschiderea oficială a Festivalului

ora 19.00 – Însemnările unui nebun – de N.V.Gogol, regia Felix Alexa (Centrul cultural ArCuB)

insemnarile unui nebun

SÂMBĂTĂ, 31 mai

TTC, ora 19.00 – Şaraiman – un spectacol de dans contemporan şi stand-up comedy, concept Răzvan Mazilu (Teatrul Odeon Bucureşti)  DUMINICĂ, 1 iunie

TTC, ora 19.00 – O…ladă, creaţie colectivă după Ion Creangă, regia Alexandru Dabija (Teatrul Tineretului Piatra Neamţ)

LUNI, 2 iunie

TTC ora 19.00 – Leonce si Lena după Georg Büchner, regia Mihai Măniuţiu (Teatrul Regina Maria Oradea)

MARŢI, 3 iunie

Pietonala teatrului, ora 20.00 – Statuile (Teatrul Masca Bucureşti)

TTC ora 19 .00 – Chip de foc – de Marius von Marienburg – PREMIERĂ- regia Vlad Cristache (Teatrul Toma Caragiu Ploieşti)

MIERCURI, 4 iunie

Pietonala teatrului ora 20.00 – Fior d’amor în Bucuresci, scenariul şi regia Mihai Mălaimare (Teatrul Masca Bucureşti)

TTC, ora 19 .00 – Tartuffe – de B.P. Moliere, versiunea scenică şi regia Victor Ioan Frunză (Teatrul Metropolis Bucureşti)

JOI, 5 iunie

TTC, ora 19 .00 – Yentl – de Leah Napolin şi Isaac Bashevis Singer, regia Erwin Şimşensohn (Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti)

 VINERI, 6 iunie

 TTC ora 19.00 – Un pic prea intim – de Rajiv Juseph, regia Cristi Juncu (Teatrul Nottara Bucureşti)

 Foto din ,,Însemnările unui nebun”: Arcub

02
/12
/16

Radu Iacoban, unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi şi regizori tineri, revine în decembrie cu o un nou spectacol: “O intervenţie”, de Mike Bartlett, cu Ana Ularu şi Lucian Iftime în distribuţie. Spectacolul (nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 16 ani) va putea fi văzut sâmbătă, 10 decembrie şi duminică, 11 decembrie, de la ora 19:30, la Teatrul Act.

02
/12
/16

După șase ediții de mare succes pe scenele din România și Europa, Turneul “Duelul Viorilor Stradivarius versus Guarneri” (un proiect Radio România) va fi prezentat în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall), din New York, astăzi, 2 decembrie, de la ora 20:00, și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater), din Washington, DC, pe 5 decembrie, de la ora 18:00.

02
/12
/16

“N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat întotdeauna ultimul.” – Mitică Popescu. Îndrăgitul actor, născut la București, pe 2 decembrie 1936, împlinește astăzi 80 de ani!

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

30
/11
/16

Cinematografele indiene vor trebui să difuzeze imnul național înaintea fiecărei proiecții de film, a decis miercuri Curtea Supremă din India. Ordinul vine pe fondul unei dezbateri la nivel național cu privire la ascensiunea naționalismului agresiv în India sub conducerea partidului hindus de dreapta Bharatiya Janata Party.

30
/11
/16

Cu ocazia Sărbătorilor, micii actori din centrele umanitare Mia’s Children și The Door au pus în scenă “Steaua Nordului”, un spectacol pentru întreaga familia - canto, clovnerii și dans. Coregrafia a fost creată de la zero chiar de către copii. Spectacolul va avea loc pe 8 și 9 decembrie, de la ora 19.00, la Conservator, iar banii strânși din vanzarea biletelor vor fi donați copiilor.

30
/11
/16

Începutul lunii decembrie aduce la Radio România Muzical, unicul post românesc clasic, jazz & more, întâlniri memorabile: cu unul dintre cei mai importanți compozitori ai tuturor timpurilor, Wolfgang Amadeus Mozart, comemorat la 225 ani de la moarte, dar și mari spectacole de operă, transmise în direct de pe două dintre cele mai importante scene ale lumii: Teatrele Metropolitan din New York și Scala din Milano

30
/11
/16

Gigi Căciuleanu, alături de trupa sa, repetă pe scena Teatrului EXCELSIOR pentru cel mai nou spectacol al său, #EMOJIPLAY. Avanpremiera va avea loc pe 13 decembrie, iar premiera oficială pe 14 decembrie în Sala Mare a Teatrului EXCELSIOR.

30
/11
/16

Capodoperă a literaturii universale, adevărată încercare pentru interpreţi şi creatorii de spectacol, piesă de perenă actualitate, plină de învăţăminte pentru cei de astăzi, ca şi pentru contemporanii lui Shakespeare, Regele Lear revine pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti după 46 de ani de la memorabila montare a lui Radu Penciulescu, cu George Constantin în rolul titular.

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

29
/11
/16

Sâmbătă, 3 decembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, regizorul Radu Jude și criticul de film Andrei Gorzo vor intra în culisele filmului "Inimi cicatrizate". Pelicula lui Jude a câştigat Premiul Special al Juriului şi trofeul "Don Quijote" la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.