95 de ani de la nașterea lui Ion Popescu-Gopo
https://www.ziarulmetropolis.ro/95-de-ani-de-la-nasterea-lui-ion-popescu-gopo/

“Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumuseţe – nu, culoare – nu, gingăşie – nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.” – Ion Popescu-Gopo, creatorul omuleţului Gopo. Regizorul, scenaristul şi graficianul Ion Popescu-Gopo, câştigător al unui „Palme d’or” (1957) s-a născut la 1 mai 1923, în Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|1 mai 2018

Ion Popescu-Gopo s-a impus, prin creațiile sale artistice, ca o mare personalitate a cinematografiei românești, câștigând, în 1957, premiul „Palme d’or” la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, Franța, cu filmul de scurt metraj Scurtă istorie. A primit titlul de Artist Emerit (anterior anului 1962).

Pseudonimul său de Gopo provine de la numele de familie ale părinților săi, numele de fată al mamei sale, Gorenco, și numele tatălui, Popescu.

A debutat în presă în anul 1939, publicând caricaturi, la fel ca ”pionierii” animaţiei româneşti Aurel Petrescu şi Marin Iorda. A studiat la Academia de Arte din Bucureşti, pe care nu a absolvit-o, dar a urmat la Moscova un curs de animaţie pe care l-a absolvit. S-a afirmat ca desenator, caricaturist, ilustrator de carte.

În animaţie, debutează în anul 1949 alături de tatăl său şi de Matty Aslan, cu scurt-metrajul de animaţie ”Punguţa cu doi bani”.

Din anul 1950 începe să lucreze la Studioul cinematografic Bucureşti, în cadrul secţiei de animaţie. Primele desene animate erau zoomorfe şi constituiau fabule educative în spiritul epocii.

Regizor, scenarist şi cineast de o factură aparte, Ion Popescu-Gopo se impune după 1950 ca principală personalitate a filmului de animaţie din România, la Studiourile Buftea şi Animafilm.

În anul 1951, Gopo produce un alt desen animat: ”Răţoiul neascultător”. Urmează ”Albina şi porumbelul”, apoi ”Doi iepuraşi” (1952), ”Marinică” (1953), ”O muscă cu bani” (1954), ”Şurubul lui Marinică” şi ”Ariciul răutăcios” (1955), ”Galateea” (1957) etc.

Personajul emblematic pentru poetica lui Gopo este Omuleţul cu floarea – ”Omuleţul” (”Scurtă istorie”, ”7 arte”, ”Homo sapiens”) este personajul nud şi schiţat din câteva linii, care interpretează însă atât de complet problemele lumii contemporane.

Primul său succes, Marele Premiu (Palme d’or) la Cannes (1957) cu ”Scurtă istorie”, a fost şi cel mai mare. Iată cum a apreciat la vremea respectivă Georges Sadoul inovaţia lui Gopo: ”Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm şi imaginaţie. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici şcolii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleţ a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu”.

Peste ani, Gopo spunea: ”Am făcut un omuleţ cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu şi-i poate da peste cap şi nici nu se uită galeş. Mi-am redus de bunăvoie posibilităţile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feţei. Subiectul însă a căpătat forţă”.

Palmaresul acestei pelicule, dar şi al altora de animaţie, a fost de peste 50 de premii pe diferite meridiane ale lumii.

La mijlocul anilor ’60, Gopo a creat filmul-pilulă. Câteva exemple de parabole condensate care ilustrează genul sunt: ”Balanţa”, ”Ploaia”, ”Ulciorul”.

Din 1956 abordează, ca scenarist, regizor şi, ocazional, interpret sau compozitor, filmul de ficţiune cu actori: ”Fetiţa mincinoasă”, debut premiat la Damasc în 1956, ”S-a furat o bombă” – 1961, ”De-aş fi… Harap-alb” – 1965, premiat la Mamaia şi la Moscova în 1965, ”Povestea dragostei” – 1976, ”Maria-Mirabela” – 1981, film inspirat din povestea ”Fata babei şi fata moşneagului” a lui Ion Creangă, ”Maria şi Mirabela în Tranzistoria” – 1988, în ultimele două artistul apare ca interpret al personajului Moş Timp.

Când am început să lucrez cu actorii, mi-am descoperit parcă nişte independenţe în mişcare, m-am simţit ca un dinozaur cu membre lungi şi neascultătoare. – Ion Popescu Gopo

Basmele ecranizate de Ion Popescu Gopo nu sunt simple ecranizări fidele, ci sunt actualizate şi interpretate. Spre exemplu, ”Maria Mirabela” nu e o simplă lectură a basmului ”Fata moşului şi fata babei”, ci un musical; în ”Rămăşagul” (1985) zâna se deplasează pe bicicletă.

Pe lângă activitatea sa de scenarist şi regizor, Gopo a şi interpretat câteva roluri în filmele proprii: ”Faust XX”, ”Galax”, ”Rămăşagul”, ”O zi la Bucureşti”, dar şi în filme ale altor regizori: ”O noapte de pomină” (1939, regia Ion Şahighian) sau ”Dimitrie Cantemir” (1973, regia Gheorghe Vitanidis), unde l-a interpretat pe ţarul Petru cel Mare.

În anii 1980, Ion Popescu-Gopo experimentează noi tehnici de animaţie: mişcarea acelor de gămălie (”Şi totuşi se mişcă”, 1980), a firelor de tutun (”Animagic film”, 1981), animarea obiectelor, statuetelor, părului (”Tu”, 1983).

A fost preşedinte al Asociaţiei Cineaştilor din România (1968-1989), iar în perioada 1969-1972 a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Filmului de Animaţie şi director al secţiei de film şi televiziune din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

A fost ales membru de onoare al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film. A murit la 29 noiembrie 1989, la Bucureşti, în urma unui atac de cord.

Foto: Ion Popescu-Gopo – facebook

03
/11
/15

După „Aferim!” de Radu Jude și „Nunta de piatră” de Dan Piţa și Mircea Veroiu, incluse în programul „Zilelor Culturii Române” organizate de ICR Londra la Edinburgh în perioada 10-17 octombrie, proiecțiile din cadrul sezonului „Mark Cousins prezintă…” continuă în 4 noiembrie, la cinematograful de artă Filmhouse din capitala scoțiană, cu filmul care a lansat poetica noului val românesc - „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu.

03
/11
/15

Prima ediție “Bucharest International Dance Film Festival” (6 – 8 noiembrie) a pregătit publicului un program diversificat care își propune să promoveze producțiile cinematografice dedicate dansului și artei coregrafice. 64 de producții din 27 de țări incluse în Competiția Oficială, documentare de scurt și lungmetraj, selecția celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum și un workshop de creație dedicat pasionaților de dans. Proiecțiile se vor desfășura la Cinemateca Union.

31
/10
/15

Filmul ”Usturoi”, producția independentă filmată în întregime în Transilvania, a fost difuzat în această săptămână la penitenciarul de maximă siguranță din Aiud, în cadrul unei proiecții speciale, la invitația serviciului de Educație și Asistență Psihosocială din instituție.

31
/10
/15

După o săptămână cu săli pline, peste 30 de premiere, invitați speciali, dezbateri și multe alte evenimente, Les Films de Cannes à Bucarest le oferă iubitorilor de cinema un weekend cu proiecții suplimentare, la Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco.

31
/10
/15

„Scriem pentru a împărtăşi cu ceilalţi dacă ne-a plăcut un film. Scriem pentru a încerca să înţelegem filmul. Trebuie să căutăm adevărul obiectiv al filmului. Criticul este cel care încearcă să se înşele mai rar decât ceilalţi. Meseria de critic este una solitară” – criticul de film Pascal Mérigeau.

31
/10
/15

În acest weekend, Paramount Channel oferă recompense speciale fanilor genului horror. Sâmbătă și duminică, telespectatorii români vor intra în atmosfera specifică de Halloween cu ajutorul filmelor The Haunting (31 Octombrie, 23:00), Friday, the 13th IV (1 Noiembrie, 1:10), Friday the 13th VII (1 Noiembrie, 03:00), Case 39 (1 Noiembrie, 23:00), The Ring (2 Noiembrie, 01:10), Friday the 13th VIII (2 Noiembrie, 03:20).

30
/10
/15

CRONICĂ DE FILM E greu de spus care au fost intenţiile reale ale lui Jacques Audiard cu „Dheepan” (2015), un film minor în cariera sa, dar care i-a adus totuşi un Palme d’or (fără strălucire şi glorie) la Festivalul de la Cannes.

30
/10
/15

În perioada 6-8 noiembrie, la Cinemateca Union, va avea loc prima ediție a Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF), un eveniment dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi din întreaga lume. Festivalul va propune publicului familiarizarea cu diversitatea formelor de dans și a abordărilor cinematografice contemporane.

30
/10
/15

„Prima călătorie aleasă de mine nu poate fi decât drumul spre mare. Spre Marea Neagră. Bucureşti – Constanţa – Mangalia. Un drum făcut de atâtea ori, cu drag şi emoţie, un drum încărcat de amintirea părinţilor mei, a concediilor făcute cu ei. Amintire a întâmplărilor din vacanţe, a întâmplărilor din tren, a oamenilor întâlniţi, a observaţiilor de tot felul” – Marina Constantinescu. Îndrăgita realizatoare tv porneşte călătoria spre mare sâmbătă, 31 octombrie, în cel de-al treilea episod al seriei Gări de poveste. Ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

29
/10
/15

Începând de vineri (30 octombrie 2015) filmul care a câştigat anu acesta premiul Palme d’Or, la Cannes, poate fi văzut în cinematografele din România. Jacques Audiard, regizorul lui Dheepan, este unul dintre cei mai aclamați cineaști ai momentului. Notorietatea internațională a venit odată cu filmul Un profet, câștigător al Marelui Premiu la Cannes 2009.

28
/10
/15

Intitulat „Magia muzicii de film“, concertul extraordinar cu Ruxandra Maria Urdăreanu (soprană) şi Dan Stoenescu (pian) va avea loc joi, 29 octombrie 2015, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale (intrarea prin Calea Victoriei nr.88).

27
/10
/15

„Se întâmplă lucruri curioase de pe urma filmului… O doamnă în vârstă a venit după un spectacol în culise şi mi-a sărutat mâna, vă daţi seama?, şi eu eram o puştoaică de 26-27 de ani... Primeam buchete de flori, de nu puteam să le cuprind cu braţele şi nu aveam unde să le pun în autocarul cu care circulam. Ţin minte că o florăreasă a luat toate florile din găleată şi mi le-a pus în braţe… Am trăit momente interesante, care ar fi putut fi periculoase pentru mintea şi sufletul meu. Noroc că eu sunt o persoană echilibrată şi nu mi-a luat Dumnezeu minţile, pentru că putea să mi se urce la cap, dar am menţinut balanţa.” - Teodora Mareş. Frumoasa noastră actriţă împlineşte astăzi 53 de ani.