António Lobo Antunes își lansează noul roman la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/antonio-lobo-antunes-isi-lanseaza-noul-roman-la-bucuresti/

Pasionaţii de literatură sunt aşteptaţi în această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas, unde António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, îşi va lansa romanul “Pe râurile ce duc…”, recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.

Un articol de Petre Ivan|15 mai 2018

La eveniment vor participa alături de autor, Dinu Flămând, traducător și scriitor și  Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.  António Lobo Antunes va fi prezent la București ca invitat de onoare al Festivalului Internațional de Poezie București (ediția a -IX-a, 14-20 mai 2018) organizat de Muzeul Literaturii Române.

„Eu caut să transform arta romanului, povestea e mai puțin importantă, e numai un vehicul de care mă folosesc, ceea ce contează e să transform această artă, și există o mie de căi de a o face, însă fiecare trebuie să o găsească pe a sa proprie. Pe mine intriga nu mă interesează, nu vreau să mi se citească, vreau să mi se trăiască roman-ul.“  António Lobo Antunes

Pe râurile ce duc… se construiește pe parcursul a 15 zile de spitalizare ca un jurnal ficțional de o voluptuoasă imprevizibilitate narativă: domnul Antunes este adultul bolnav, bărbatul neiubit și însingurat care trebuie să se refugieze din fața morții; Antoninho este băiatul care învață să meargă pe bicicletă, descoperă izvoarele râului Mondego, școlarul pe care-l derutează cuvântul „obraji“ și, mai ales, copilul care-și ascunde fața în dantelele de la pieptul mamei.

Scriitorul orchestrează o proză derutantă, cu un sens propriu: nu există o direcție a narațiunii, ea se ramifică într-un labirint al amintirilor, iar logica și fraza antuniană sunt divagante, amăgitoare. Emoția este însă răvășitoare, pură, dozată cu o precizie dureroasă: ni se amintește că suntem, în fiece clipă, tot ceea ce am fost. Memoria anulează timpul, nu există nici trecut, nici viitor, totul este prezent, iar romanul agoniei devine romanul vieții.

Accesul la eveniment este gratuit în baza unei rezervări prin eventbook.

* * *

António Lobo Antunes s-a născut în 1942 la Benfica, acum un cartier al Lisabonei. Este de formație medic psihiatru, urmând tradiția familiei, dar din 1985 s-a dedicat exclusiv scrisului. În timpul războiului colonial a fost înrolat între 1971 și 1973 în Angola ca medic militar, experiență traumatizantă, care a devenit o temă predilectă a prozei sale.

Debutează în 1979 cu romanul Memória de Elefante. Urmează o serie de romane care îl consacră drept cel mai important autor contemporan portughez.

Opera lui Lobo Antunes a fost recompensată cu prestigioase premii și distincții literare internaționale, cărțile sale fiind traduse în peste 30 de limbi.

Foto: António Lobo Antunes – facebook

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.