A 13-a oară e cu noroc: boost-TESZT!
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-13-a-oara-e-cu-noroc-boost-teszt/

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara organizează al treisprezecelea Festival Euroregional de Teatru Timişoara – TESZT, o ediţie care-şi propune să restaureze relaţia teatru-public, după o pauză de doi ani generată de pandemie, să fie un veritabil „boost” al poftei de teatru pentru spectatorii săi.

Un articol de Petre Ivan|18 aprilie 2022

Teatre din Ungaria, Serbia, Macedonia de Nord, Bosnia-Herțegovina, Slovenia, Croația, Bulgaria, Franța, Italia, Germania și România își vor prezenta spectacolele publicului timișorean în perioada 22-29 mai 2022.

TESZT, unul dintre cele mai importante evenimente culturale pe plan regional, și-a finalizat selecția și va reuni spectacole produse de Compania Forte din Budapesta, Teatrul Național Bitola, Teatrul Național Bosniac din Zenica, Compania Maguy Marin și Atelier 3+1 din Franța, FACE Dance Visual Performing din Germania, Teatrul de Tineret Zagreb, Imperfect Dancers, Organizația Grupa, Teatrul Kosztolányi Dezső din Subotica, Les 3 Plumes, Teatro dei Venti din Modena, Teatrul de Tineret din Ljubljana, Teatrul Szkéné din Budapesta, Ivo Dimchev, precum și Teatrul Basca, Unfold Motion, Civicultura, Asociația Culturală Diogene, Compania independentă Arte-Factum, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara. Programul va include și concerte de jazz și rock.

TESZT 2022 se concentrează pe nevoia de a restaura relația teatru-public/ performer-spectator, de a folosi teatrul și funcția sa socială ca motor de reconstrucție a comunităților. După doi ani de pandemie, marcați de restricții și incertitudini, în care teatrele au fost închise, redeschise condiționat, nevoite să se adapteze condițiilor dificile și impredictibilității evoluției sanitare, să experimenteze noi medii tehnologice și de expresie artistică și să-și forțeze limitele flexibilității, relația cu publicul s-a vulnerabilizat, reflexele spectatorului s-au estompat. Ediția 2022 a TESZT-ului este concepută să refacă mecanismele angrenajului ce susține comunitatea de artiști și spectatori, să fie un „boost” al poftei de teatru bun, al nevoii de reîntoarcere a publicului în spațiul de spectacole, o platformă de dezbatere a unor teme actuale, sensibile și greu tangibile.

Selecția festivalului din acest an cuprinde un spectacol care va dura 10 ore, dar și teatru în mișcare, pe străzi, spectacole care propun perspective noi asupra unor opere precum cele ale lui Shakespeare sau Dostoievski, dans contemporan cu mari coregrafi ai lumii, spectacole care implică comunități vulnerabile, teatru care ne inspiră, ne amuză, ne pune pe gânduri, ne reunește cu forța sa regeneratoare și ne dă speranță în comunitate, colaborare, generozitate. O importantă componentă a ediției a XIII-a este extensia TESZT dedicată teatrului independent, spectacole in/outdoor cu acces liber, în care companii timișorene de teatru care au răspuns invitației vor performa alături de importanți artiști și companii din Europa.

Informațiile despre toate spectacolele și programul complet al celui de-al treisprezecelea TESZT vor fi disponibile pe www.teszt.ro după 1 mai 2022, când se vor pune în vânzare și biletele. Toate spectacolele vor fi traduse în română, maghiară și engleză, iar la finalul fiecărei seri artiștii vor participa la discuții cu publicul. TESZT se întoarce, pregătiți-vă pentru o porție sănătoasă de teatru!

09
/12
/22

Sunt ultimele zile de Art Safari, ediția a 10-a. Doar până duminică vă mai puteți bucura de artă de prestigiu fără să aveți nevoie de bilet de avion.

09
/12
/22

Teatrul Nottara a lansat în această toamnă proiectul „Dialoguri fără mască”, o serie de întâlniri cu personalități ale vieții culturale din România, artiști, medici, scriitori, oameni care în domeniul lor au schimbat lumea.

08
/12
/22

În data de 4 decembrie la Stary Teatr din Cracovia au avut loc alegerile președintelui Uniunii Teatrelor din Europa și a consiliului director. Reprezentanții teatrelor care fac parte din Uniune l-au reales în unanimitate pe Gábor Tompa, directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, în funcția de președinte, cu un nou mandat de doi ani.

07
/12
/22

În perioada 19.09.2022 – 18.04.2023, Asociația Entuziart își deschide din nou inimile copiilor din Școala Profesională Specială Sf Nicolae” din București oferindu-le acestora 232 de ore gratuite de art terapie prin pictura si dans, ateliere de fotografie si posibilitatea de a își expune creațiile in cadrul unei expoziții de arta ce va avea loc in luna aprilie 2023 si va marca încheierea proiectului.

07
/12
/22

Institutul Cultural Român va fi prezent la ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, desfășurată în perioada 7-11 decembrie, cu o ofertă de peste 50 de titluri: volume din sfera memorialistică, albume de artă sau literatură, pe care cititorii prezenți la Romexpo le vor putea cumpăra cu o reducere de 30 %.