A început Festivalul Internațional de Poezie București, ediția 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-inceput-festivalul-international-de-poezie-bucuresti-editia-2019/

Peste 60 de invitaţi din străinătate figurează în programul celei de-a X-a ediţii a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (13-19 mai).

Un articol de Petre Ivan|13 mai 2019

Peste 60 de invitați din străinătate figurează în programul celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional de Poezie București (13-19 mai). De la „clasici” ai genului, precum Ko Un – cel mai important poet sud-coreean, nominalizat de patru ori la Premiul Nobel pentru Literatură –, Marco Antonio Campos – unul dintre cei mai titrați poeți mexicani ai momentului – sau Michel Deguy – laureat al celor mai prestigioase premii literare din spațiul cultural de limbă franceză –, la autori în plină ascensiune, nume precum Robert Prosser (Austria), Krystyna Dąbrowska (Polonia) sau Usha Akella (India).

Aceștia se vor prezenta publicului din capitală în cadrul unor evenimente cu formate extrem de variate: de la lecturi publice de poezie, la dialoguri POETRY – FACE TO FACE, până la mult-așteptatele momente de performance, cu care edițiile din ultimii ani ale Festivalului Internațional de Poezie de la București i-a obișnuit pe iubitorii de artă conceptuală.

 Marco Antonio Campos – unul dintre cei mai titrați poeți mexicani ai momentului
 Michel Deguy – poet multipremiat, laureat al celor mai prestigioase premii literare din spațiul cultural de limbă franceză
 Katalin Ladik – figură legendară a poeziei experimentale din Europa de Est 
 Ko Un – cel mai important poet sud-coreean, nominalizat de patru ori la Premiul Nobel pentru Literatură
 Mai multe informații despre invitați și program, pe fipb.ro

„La fel ca în anii precedenți, seara experimentală de anul acesta, numită Euphonia, revine cu o nouă selecție de poezie sonoră, vizuală, performativă și intermedia, forme indecise, premiere absolute și lucrări create special pentru eveniment. Vor performa nouă poeți, artiști și muzicieni internaționali și români, explorând extensiile din ce în ce mai dinamice și hibride ale creației de gen contemporane: polivocalism, multilingvism, șamanism, improvizație vocală și gestuală, poezie conceptuală, video și electronică. Aș vrea să menționez în mod special prezența unei figuri legendare a poeziei experimentale din Europa de Est, Katalin Ladik, născută în 1942 în Novi Sad, a cărei practică include nu doar poezie scrisă, sonoră și vizuală, ci și performance, muzică nouă, teatru, film și piese radiofonice. Va fi o șansă rară să o vedem atât performând pe scenă la Apolo 111, cât și vorbind despre arta sa într-o întâlnire cu publicul miercuri 15 mai, la Galeria Tranzit, de la ora 19:00” – Simona Nastac, curatoarea proiectului.

Una dintre cele mai importante secțiuni din program dedicate oaspeților din străinătate o reprezintă seria binecunoscută de „Lecturi publice”, proiectul ce reprezintă „firul roșu” al acestui maraton literar care este FIPB.

se desfășoară zilnic, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Calea Victoriei 88 și reunesc atât invitații străini, cât și peste 100 de poeți din România.

În prima zi a evenimentului, invitat special a fost poetul Marco Antonio Campos – unul dintre cei mai titrați poeți mexicani ai momentului.

Miercuri, 15 mai, vor urca pe scena Aulei 11 poeți invitați din străinătate: Ko Un (Coreea de Sud), Usha Akella(India), Eiléan Ní Chuilleanáin (Irlanda), Jean-Marc Desgent (Canada), Călin-Andrei Mihăilescu (Canada/România), Federico Díaz-Granados (Columbia), Elena Fanailova(Rusia), Karin Peschka (Austria) și Jaromír Typlt (Republica Cehă). În seara zilei de joi, 16 mai, se vor prezenta în fața publicului și a colegilor români: Juan Carlos Abril (Spania), Gale Burns (Marea Britanie), Krystyna Dabrowska (Polonia), Czeslaw Dźwigaj (Polonia), Nuno Júdice (Portugalia),Dennis Maloney (SUA), Riri-Sylvia Manor (Israel/România), Thomas McCarthy (Irlanda),Albert Mestres (Spania), Adam Puslojić (Serbia), Zurab Rtveliashvili (Georgia/Suedia), Hellmut Seiler (Germania/România), Chris Tănăsescu (transnational), Andrei Zanca (Germania/România).

Vineri, 17 mai, cea din urmă zi dedicată lecturilor publice mixte este realizată sub umbrela proiectului „Sezonul România-Franța”, motiv pentru care oaspeții străini sunt nume cunoscute ale poeziei din Hexagon: Michel Deguy, Marilyne Bertoncini, Werner Lambersy, Françoise Coulmin, Laurine Rousselet, Guy Goffette.

Teatru

Matei Vişniec

Teatrul are un loc aparte în ediția a X-a a FIPB, cu trei spectacole de seară, dintre care două semnate de Matei Vișniec și unul inspirat din texte de Nina Cassian: miercuri 15 mai, Avanpremieră la audiţia cu public a producţiei de teatru radiofonic Cuvintele lui Iov de Matei Vişniec, în prezența dramaturgului, vineri 17 mai, Théâtre du Balcon (Avignon), cu piesa Cum am dresat un melc pe sânii tăi de Matei Vișniec și sâmbătă, 18 mai, „A(m) iubi(t) iubirea”, un spectacol de Cătălina Buzoianu și Roxana Guttman, eveniment cuprins în programul Noaptea Muzeelor 2019.

Lista invitaților români din cadrul FIPB îi include pe: Gabriela Adameșteanu, Adrian Alui Gheorghe, Daniel Bănulescu, Romulus Bucur, Florea Burtan, Valentin Busuioc, Ionuț Calotă, Magda Cârneci, Svetlana Cârstean, Ruxandra Cesereanu, Aura Christi, Ion Cocora, Dan Coman, Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu, Laura Dan, Nichita Danilov, George Daragiu, Mina Decu, Simona Grazia Dima, Caius Dobrescu, Gellu Dorian, Andrei Dosa, Marian Drăghici, Florin Dumitrescu, Teodor Dună, Denisa Duran, Robert Elekes, Dinu Flămând, Horia Gârbea, Irina-Roxana Georgescu, Sorin Gherguț, Bogdan Ghiu, Ioana Greceanu, Raluca Ialomițeanu, Florin Iaru, Ioana Ieronim, Nora Iuga, Claudiu Komartin, Ovidiu Komlod, Simona Kessler, Vasile Leac, Iuliana Lungu, Angela Marinescu, Nicolae Mareș, Mircea Martin, Cătălina Matei, Ioan Matiuț, Clara Mărgineanu, Nicoleta Milea, Claudia Minela, Ioana Miron, Alexandru Nathan Moisii, Cosmina Moroșan, Ion Mureșan, Tiberiu Neacșu, Ioana Nicolaie, Oana Ninu, Andrei Novac, Niculina Oprea, Luca Ștefan Ouatu, Dumitru Păcuraru, Cosmin Perța, Denisa Pișcu, Dan Pleșa, Vasile Poenaru, Ioan Es. Pop, Loreta Popa, Nicoleta Popa, Bogdan O. Popescu, Simona Popescu, Maria Postu, Flaviu Predescu, Nicolae Prelipceanu, Alina Purcaru, Theodor Răpan, Livia Roșca, Andra Rotaru, Eugen Simion, Cassian Maria Spiridon, Mihaela Stanciu, Moni Stănilă, Monica Stoica, Passionaria Stoicescu, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Robert Șerban, Daniela Șontică, Livia Ștefan, Daniela Toma, Irina Temneanu, Adriana Teodorescu, Eugenia Țarălungă, Dumitru Țepeneag, Eugen Uricaru, Alexandru Vakulovski, Radu Vancu, Lucian Vasiliu, Ioana Vintilă și George Vulturescu.

Foto: Festivalul Internațional de Poezie – facebook

24
/06
/18

Teatrul Evreiesc de Stat  prezintă miercuri, 27 iunie, de la ora 19.00, spectacolul de lieduri și poezie „Glasuri evreiești în poezia lumii“, pe versuri de Benjamin Fondane, Nina Cassian, Magda Isanos, Charles-Pierre Baudelaire și Paul Celan, în lectura actorilor TES -  Maia Morgenstern, Darius Daradici, Viorica Bantaș și Mircea Dragoman.

12
/06
/18

Cartea „Pădurea întunecată”, scrisă de Nicole Krauss, a fost publicată la Editura Humanitas Fiction în anul 2018 (traducere din limba engleză și note de Luana Schidu).

08
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Roma antică a rămas mereu tributară culturii grecești. Opera lui Seneca, născut cu cinci ani înainte de era noastră, o dovedește din plin. Născut la Cordoba (Spania) într-o familie din nobilimea provincială (tatăl său scrisese un prețios tratat de oratorie) și educat la Roma, el s-a dedicat în primul rând filosofiei, adoptând stilul de viață excesiv de sobru al stoicilor.

07
/06
/18

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii...

05
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT O matrice spirituală deosebită de a europenilor face ca lumea indiană, acel conglomerat unde se vorbesc 15 grupe de limbi, cu literatură și tradiții culturale proprii, să surprindă în permanență, să intereseze prin uimitoarea diversitate și în același timp prin coeziunea extraordinară.

04
/06
/18

METROPOLIS SPECIAL După ce a cucerit planeta cu „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” (Polirom, 2017), istoricul israelian Yuval Noah Harari și-a îndreptat privirea spre ce va urma. „Homo deus. Scurtă istorie a viitorului” (Polirom, 2018) este o incursiune în lumea imaginară a ceea ce ar putea fi.

01
/06
/18

“În primii ani de viață am locuit într-o cămăruță, împreună cu părinții mei, care abia se căsătoriseră, cu un an în urmă, erau niște oameni foarte tineri. Și în acea cameră de câțiva metri pătrați se desfășura toată viața noastră, toată viața familiei. Era ciment pe jos, era un pat în care dormeam toți trei. și pe marginea căruia, mama, ținându-mă în brațe, îmi citea. E prima mea amintire. (...)”, mărturisea Mircea Cărtărescu, într-un interviu pentru emisiunea DIGICULT. Născut într-o zi de 1 iunie, la fel ca și soția sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, Mircea Cărtărescu împlinește, astăzi, 62 de ani.

30
/05
/18

METROPOLIS SPECIAL 7 destinații din romanele momentului – din New York până la Tōkyō, din Bogotá la Calcutta, din Tripoli până în Sicilia și de acolo la Ierusalim...

29
/05
/18

Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIII-a, va avea loc între 30 mai şi 3 iunie, într-un nou spaţiu de la Romexpo, Pavilionul B2, unde Statele Unite reprezintă ţara invitată de onoare.