A început Turneul Național INTERFAȚA 3
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-inceput-turneul-national-interfata-3/

Între 30 octombrie şi 12 noiembrie dramAcum tratează indiferenţa în oraşele Timişoara, Oradea, Târgu Mureş, Baia Mare, Bistriţa, Suceava, Craiova, RâmnicuVâlcea, printr-un spectacol de teatru documentar.

Un articol de Liliana Matei|3 noiembrie 2015

Un spectacol experimental în care inovația tehnologică generează sunet și lumină. Pentru prima oară în România, în cadrul spectacolului INTERFAȚA 3, se folosește monitorizarea în timp real prin electro-encefalogramă pentru a produce muzică.

În timpul spectacolului cinci spectatori vor fi monitorizați cu aparatură EEG wireless, iar activitatea lor cerebrală va determina sunetul spectacolului. Monitorizarea EEG produce o hartă auditivă și vizuală a emoțiilor spectatorilor sub forma sunetului, dar și a luminilor spectacolului, a căror culoare este determinată de activitatea electrică cerebrală. În cadrul spectacolului sunt utilizați algoritmi pentru recunoașterea emoțiilor pe baza EEG.

Timp de 15 zile echipa spectacolului INTERFAȚA 3 va avea reprezentații în 8 orașe din România. O parte dintre aceste orașe precum Baia Mare, Suceava, Bistrița sau Oradea, sunt orașe marcate de experiența Holocaustului, spectacolul având un rol recuperatoriu pentru memoria publică a acestor evenimente.

De asemenea, documentează și cazuri recente de discriminare pe criterii entice sau de orientare sexual în România, realizând o radiografie a ospitalității față de cei diferiți. Spectacolul propune prin muzică și interactivitate un spațiu al recuperării prin înțelegerea reacției de retragere față de diferență. În cadrul spectacolului publicul este invitat să participe la un joc al alegerilor și să conștientizeze valoarea acestora.

Programul Turneului INTERFAȚA 3

30 octombrie, ora 19.00 – Timișoara, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Studio „UTUStrugari”;

1 noiembrie, ora 19.00 – Oradea, ComunitateaEvreilor din Oradea, Sala de Festivități;

3 noiembrie, ora 19.00– Târgu Mureș, Universitatea de Arte Târgu Mureș, Sala Studio;

5 noiembrie, ora 19.00– Baia Mare, Teatrul Municipal Baia Mare, Sala Studio;

7 noiembrie, ora 19.00– Bistrița, Sinagoga;

8 noiembrie, ora 19.00 – Suceava, Uniunea Polonezilor din România,Sala Dom Polski;

10 noiembrie, ora 19.00 – Craiova, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Sala Studio;

12 noiembrie, ora 19.00– Râmnicu Vâlcea, Teatrul „Anton Pann”, Sala Studio.

Accesul este GRATUIT. Copiii sub 14 ani au acces doar însoțiți de părinți.
Pentru mai multe informații și rezervări la spectacol, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0745.983.368 sau [email protected].

Echipa spectacolului:

Cătălina Bălălău, Paul Dunca, Ionuț Niculae, Liviu Popa, Florin IonuțCrăciun (Actori),
Regia:Alexandru Berceanu
Dramaturgie:Andreea Chindriș și Alexandru Berceanu
Compozitor:Cătălin Crețu
Programator:GrigoreBurloiu
Coregraf:Ana Costea
Scenograf:Sabina Pavel
Coordonatortehnic: George Rotaru
Operator lumini:Dan Olteanu
Grafică:Nadir Yusuf
Foto: Andrei Gîndac
Coordonatorproiect: Maria Seiculescu

,,Cred că spectacolul INTERFAȚA 3 a pornit de la mai multe mirări pe care mi le provoacă lumea care mă înconjoară, cea mai puternică fiind legată de clivajul cultural între populația majoritară și etnicii romi. Mă suprind la tot pasul, într-un mod extrem de profund, de la culoarele școlilor pe care auzi „țiganule” la o casa de marcat unde vezi privirea timorată a casierei care se teme că va fi furată dacă are o client romă, mai ales dacă aceasta are și o fustă tradițioanlă…Reacția antiromă este atât de puternică încât poți să citești articole care îți explică cum manelele îți atrofiază creierul, poți găsi proteste ale iubitorilor de artă, muzică și cultură împotriva unui curs la conservator care are ca obiect de studio manelele.” (Alexandru Berceanu, regizor)

31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu