A murit actorul și profesorul Doru Ana
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-actorul-si-profesorul-doru-ana/

Doru Ana avea 68 de ani şi o carieră cuprinzând zeci de roluri de teatru şi film. A fost şi profesor de Arta actorului la UNATC.

Un articol de Ziarul Metropolis|11 octombrie 2022

„Ca actor, am obligaţia de a aduce bucurie spectatorilor, pentru că sunt invitaţii mei, în casa mea – teatrul.”

Toți cei care doresc să își ia rămas bun de la actorul, regizorul, profesorul și omul de teatru Doru Ana, sunt așteptați joi, 13 octombrie, ora 13:00, la slujba de înmormântare de la Capela Bisericii Sfânta Maria (str. Iani Buzoiani nr. 2). Înmormântarea va avea loc, în jurul orei 15:00, la Cimitirul Calvin din Calea Giulești, nr. 101-103. Trupul neînsuflețit a fost depus pe 12 octombrie, în foaierul sălii Liviu Ciulei (Izvor) unde va rămâne până la orele 18:00.

Doru Ana s-a născut la București în 1954, și a absolvit Institutul de Teatru în 1980 la clasa profesorilor Olga Tudorache și Florin Zamfirescu. Au urmat multe zeci de roluri la București (TNB, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Mic, Teatrul Ion Creangă) dar și la teatre din țară, numeroase roluri în filme (printre care „Primăvara bobocilor”, „Marfa și banii” „Nunta mută”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „4 săptămâni 3 luni și 2 zile”), în producții TV (inclusiv în serialul HBO „Umbre”) dar și „rolul” de profesor în cadrul UNATC.

A fost îndrăgostit de fotbal dar de teatru încă și mai mult, iar despre adminterea la Institut povestea mai apoi: „În 1976, știind că erau doar două locuri, senzația de responsabilizare a fost mult mai mare, având emoții imense. Pregătisem să recit Balada lui Pintea Viteazul. Și mă antrenasem ca la ultimul vers, să cad într-o parte și în același timp să-mi apară o lacrimă, ca să le iau maul celor din comisie. Noi băieții veneam la costum și de obicei înainte să începem, ni se spunea să scoatem haina, ca să vadă dacă nu avem vreo deformație. Mie însă, nu mi s-a spus, și nu mi-am permis nici să-i întreb, nici să o scot eu. Așa că am început să recit cu ea pe mine. La final am căzut cum îmi propusesem, dar mi-a venit și haina în cap, de mi-a acoperit toată fața. Disperat, cu un ultim efort, am dat șlițul de la haină la o parte, ca să mi se vadă lacrima, că doar muncisem atâta pentru ea.”

Colegii și studenții îl descriau drept un om de o generozitate și căldură rare, cu har de povestitor și o voce răsunătoare. Despre teatru spunea că este „o altă realitate, care se inspiră din viața de zi cu zi dar nu este viață de zi cu zi”. Iar cu Caragiale a avut o poveste de dragoste dintotdeauna, i-a interpretat câteva personaje iar în 2007 a montat la Bulandra „O scrisoare pierdută”. Despre acel spectacol, Ion Cojar „mi-a spus că aștepta de multă vreme să vadă o montare modernă a lui Caragiale și că nu se aștepta ca din partea unui actor să vină cea mai excepțională propunere de modernizare a marelui dramaturg.”

Să ni-l amintim pe Doru Ana în câteva din vorbele sale despre teatru:

„Eu m-am îndrăgostit de meseria asta de copil, când îl învățam pe de rost pe Caragiale. Și cum e viața asta! Până la 50 de ani nu am fost distribuit în Caragiale! Niciodată până la 50 de ani! Aveam o apariție, e adevărat, la doamna Sorana Coroamă, îl făceam pe Țârcădău… dar atât! Mi-a făcut o apariție specială în spectacolul dumneaei deoarece își dorea foarte tare să joc acolo. Își dorise să joc Chiriac. Dar echipa de actori de la vremea aceea – erau nume mari acolo – a fost reticentă în ceea ce mă privește – eu eram tânăr, rolul era greu, s-au temut că nu voi putea duce rolul. Deși regizoarea avea încredere în mine.”

„Ca actor vrei întotdeauna să intri în competiție cu marii actori. Am o poveste foarte frumoasă despre Dem Rădulescu. Ne-a povestit că a văzut într-o seară un film cu Peter O’Toole. Și zicea: ,,Dragă, am văzut aseară filmul! După aceea m-am așezat la birou și i-am scris domnului Beligan – directorul de atunci al Naționalului – următoarele: ,,Subsemnatul, Dumitru Rădulescu, îmi dau demisia din teatru”. Dimineață veneam spre teatru, hotărât să îmi depun demisia, când mă întâlnesc cu actorul (nu-i dau numele) și… AM RUPT-O!”.”

,,Cât de plecat cu sorcova poți să fii, măi Dorule! La 60 de ani, orice bărbat normal trăiește altfel acest sentiment de împlinire pe care îl simt eu când primesc vorbele bune ale oamenilor care au venit la spectacol. Ei bine, altul îl trăiește pentru că i-au intrat mulți bani în cont sau că și-a mai luat o mașină puternică sau că pleacă într-o vacanță scumpă. Dacă eu spun că trăiesc o senzație de mare împlinire pentru că un cuplu m-a felicitat după spectacol.”

„Atâta timp cât mă consider actor sau regizor, trebuie să urc pe scenă, să ţin spectacole, nu doar din pasiune pentru meserie, ci şi din respect pentru spectatorii care plătesc bilete, indiferent dacă în sală sunt doi, 20 sau 2000 de oameni. Doar moartea mă poate opri să urc pe scenă să susţin un spectacol. Ca actor, am obligaţia de a aduce bucurie spectatorilor, pentru că sunt invitaţii mei, în casa mea – teatrul, invitându-i în primul rând prin anunţurile de pe afişele de la intrare. Asta este menirea noastră, a artiştilor de teatru.”

Aici puteți citi un interviu pe care Doru Ana l-a acordat cu câțiva ani în urmă.

Dumnezeu să îl odihnească!

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

13
/08
/23

Corneliu Baba a căutat neîncetat, prin pictură, ce e dincolo de formă și culoare, s-a perfecționat tot timpul, s-a depășit pe sine însuși tot timpul, astfel obligându-i pe cei care i-au urmat să meargă mereu mai departe.

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.