A murit Marin Moraru!
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-marin-moraru/

„Suntem ce sunt amintirile noastre.” – Marin Moraru. Cunoscutul actor a decedat duminică după-amiază, la Spitalul Elias. În vârstă de 79 de ani, actorul Marin Moraru (Marinuş, pentru prieteni) a fost unul dintre cei mai mari actori români ai generaţiei sale. Înmormântarea va avea loc miercuri, la Cimitirul Belu, pe Aleea Artiştilor.

Un articol de Petre Ivan|21 august 2016

Îndrăgitul actor se internase la Spitalul Elias în urmă cu aproximativ 10 zile, el prezentând o formă gravă de boală.

Trupul neînsufleţit al actorului Marin Moraru va fi depus în seara zilei de marţi 23 august 2016 la biserica Sfântul Gheorghe Nou şi miercuri 24 august 2016, între orele 10.00 – 13.00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. Înmormântarea va avea loc la ora 14.00 la Cimitirul Bellu ortodox.

Născut la 31 ianuarie 1937 la București, Marin Moraru  a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din Capitală în 1961, la clasa profesoarei Dina Cocea, rolul său pentru examenul de diplomă fiind Agamiță Dandanache, în piesa ‘O scrisoare pierdută’ de I.L. Caragiale.

Un actor îşi doreşte să joace până în ultimul moment al vieţii lui. – Marin Moraru

După absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I. L. Caragiale” în 1961, sub îndrumarea lui Dinu Cocea, Marin Moraru a jucat pe scena Teatrului Tineretului timp de trei ani, apoi la Teatrul de Comedie şi la Bulandra.

Cariera în film şi-a început-o în 1966, cu ”Haiducii”, alături de Ion Besoiu, Toma Caragiu, Amza Pellea şi Colea Răutu. Actorul a devenit foarte popular în România anilor ’70 şi ’80, când a avut roluri importante în filme regizate de Manole Marcus (”Actorul şi sălbaticii”), Dan Piţa (”Concurs”, ”Faleze de nisip”, ”Filip cel bun”), Mircea Drăgan (”Chiriţa în Iaşi”) sau Horea Popescu (”Cuibul de viespi”).

Pentru un talent adevărat, orice defect poate deveni calitate. Marile talente au capacitatea de a-şi transforma micile defecte în calităţi. – Marin Moraru

Din 1971, Marin Moraru a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, având în paralel roluri în peste 20 de filme.

Timp de şase ani, a predat actoria la IATC, carieră pe care a abandonat-o în 1980 pentru a se dedica în totalitate celei de la TNB – unde din 2002 este societar de onoare – şi de pe marele ecran.

Dacă munca pe care o faci devine un hobby, atunci eşti omul cel mai norocos. – Marin Moraru

Marin Moraru a primit mai multe distincţii pentru întreaga activitate şi a ajucat în zeci de piese de teatru şi filme celebre. Actorul nu mai juca de un an de zile pe scena de teatru.

A fost distins cu Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Mare Cruce (2008) şi cu Premiul Gopo pentru întreaga carieră (2009),  a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, în iunie 2012, şi premiul de excelenţă la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) din 2015.

Privind în urmă, pot să spun că nu aş schimba nimic la viaţa mea. Am avut o viaţă intensă şi fericită. – Marin Moraru

A fost căsătorit timp de 52 de ani cu Lucia Popescu – Moraru, redactor muzical la postul public de radio.

Comedia lui Victor Ion Popa „Take, Ianke şi Cadâr” montată la TNB a fost unul dintre spectacolele în care triada Marin Moraru, Gheorghe Dinică şi Radu Beligan a realizat roluri memorabile, de mare clasă.

Cei trei monştri sacri ai teatrului românesc – Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică – au jucat spectacolul timp de stagiuni succesive, cu sălile pline.

Fericirea nu există pentru că atunci când spui sunt feiricit, ai fost deja. Nu poţi să pui mâna pe ea. Dacă ajungi să spui sunt fericit înseamnă că această constatare e trecută prin conştiinţa ta şi e lăsată în urmă, fericirea care a fost, deci nu exitsă. Totul trece. Dumnezeu ne-a lăsat cu această pierdere, adică uităm. (…) Dacă îţi propui să fii fericit, o bucăţică de fericire ajunge. (…) Fericirea mea e munca. – Marin Moraru

Foto: Marin Moraru – facebook, wikipedia

08
/12
/21

Întâmplarea a făcut să revăd recent într-un cinematograf din Palermo, la un cineclub şi în versiune originală, adică vorbit în engleză, nu dublat în italiană, „Sunset Boulevard”, clasicul film noir din 1950 al lui Billy Wilder.

08
/12
/21

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude, premiat cu Ursul de Aur la Berlinala de anul acesta și propus de România pentru nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional” a galei Oscar 2022, este considerat de criticii străini favorit pentru selecția la premiile acordate de Academia Americană de Film.

26
/11
/21

INTERVIU „Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor”, afirmă într-un interviu cunoscutul actor franco-algerian Kad Merad, progatonist în comedia „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizată de Emmanuel Courcol şi disponibilă în prezent în cinematografele din România.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.