Acces liber în culisele Sălii Majestic de la Odeon de Ziua Mondială a Teatrului
https://www.ziarulmetropolis.ro/acces-liber-%c3%aen-culisele-s%c4%83lii-majestic-de-la-odeon-de-ziua-mondial%c4%83-a-teatrului/

De Ziua Mondială a Teatrului, miercuri, 27 martie, între orele 12.00 – 20.00, publicul poate vizita culisele Sălii Majestic a Teatrului Odeon. Vizitatorii vor pătrunde în universul încă nedescoperit al unui spectacol, viitoarea premieră „Delirium”, de Enda Walsh.

Un articol de Petre Ivan|25 martie 2019

„Călătoria ta este către clipă, către moment, către întâlnirea irepetabilă cu cei asemenea ţie. Călătoria ta este către ei, către inima lor, către subiectivitatea lor. Călătoreşti prin ei, prin emoţiile lor, prin amintirile lor pe care tu le trezeşti şi le pui în mişcare. Călătoria ta e vertiginoasă, nimeni n-o poate măsura sau reduce la tăcere.” Fragment din mesajul de  Ziua Mondială a Teatrului 2019 de Carlos Celdrán (Cuba), regizor de teatru, dramaturg, profesor de teatru, profesor universitar.

Vizitatorii vor pătrunde în universul încă nedescoperit al unui spectacol, viitoarea premieră „Delirium”, de Enda Walsh, o reinterpretare radicală după „Fraţii Karamazov” de F.M. Dostoievski, în regia lui Vlad Massaci.

Anul acesta, participanţii vor găsi în Galeria Odeon (foaierul Sălii Studio) o grădină în care pot vedea „Frumuseţea nevăzută”, o expoziţie foto cu 20 de portrete ale doamnelor din spatele scenei Teatrului Odeon, iar la etaj va fi organizată o altă expoziţie, de caricaturi, realizată de actorul Marius Damian.

Trupa Teatrului Odeon, personalul tehnic şi administrativ îi vor întâmpina pe vizitatori. Intrarea este liberă.

Teatrul Odeon şi-a deschis larg porţile anul trecut, invitându-şi spectatorii într-o călătorie cu ajutorul tehnologiei, în universul magic din spatele cortinei. În acest an însă, la cea de-a II-a ediţie, îşi propune o altfel de călătorie, o incursiune în care e nevoie de curaj şi de un dram de curiozitate, pentru că de această dată „A fi sau a nu fi” îşi găseşte răspunsul într-un tur ghidat prin spaţiile nedestinate publicului.

Ziua Mondială a Teatrului, sărbătorită pe 27 martie, a fost organizată pentru prima dată la Viena, în 1961, în timpul celui de-al IX-lea Congres mondial al Institutului Internaţional de Teatru. În 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de Centrele naţionale ale Institutului Internaţional de Teatru.

Foto: Ziua Mondială a Teatrului – facebook

14
/06
/15

Actor la Naționalul bucureștean, Liviu Lucaci regizează zilele acestea spectacolul “Cum se cuceresc femeile”, după un text de Woody Allen, care va avea premiera la toamnă, la Teatrul Metropolis.

14
/06
/15

Compania Google a lansat, joi, pe platforma Google Maps, imaginile panoramice Street View din Salina Turda, astfel încât se permite vizitarea virtuală a acestui obiectiv turistic de către oricine din lume aflat la mii de kilometri distanţă.

13
/06
/15

 Bucharest Music Film Festival va sărbători anul acesta cea de-a X-a ediţie, aducând, în perioada 19 - 28 iunie, în Piaţa "George Enescu" din Bucureşti, concerte live susţinute de artişti precum Virgil Ianţu şi Bucharest Jazz Orchestra, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Nico şi Pasărea Rock.

13
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Prezentat în cadrul secţiunii Un Certain Regard la Cannes şi, mai recent, la TIFF-ul clujean, "Un etaj mai jos", noul lungmetraj al lui Radu Muntean, este un pseudo-„film de gen”, ambalat în estetica realistă şi antispectaculară a Noului Cinema Românesc.

12
/06
/15

FEST-FDR se află la a douăzecea ediţie. De fapt, în această formulă este doar la a treia. Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR) este partea de tradiţie din proiect. Acesteia i s-a adăugat în 2012 partea dedicată artelor spectacolului (FEST). Aşa s-a ajuns la FEST-FDR. Sufletul întregului demers este Ada Lupu Hausvater, directoarea Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.