Actorii Dragoş Bucur, Tudor Chirilă şi Dana Rogoz, printre noii mentori ai Festivalului Ideo Ideis
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorii-dragos-bucur-tudor-chirila-si-dana-rogoz-printre-noii-mentori-ai-festivalului-ideo-ideis/

Actorii Dragoş Bucur, Tudor Chirilă, Andreea Grămoşteanu, Dana Rogoz, Judith State şi Cosmina Stratan se alătură lui Pavel Bartoş şi Alexandru Papadopol în calitate de mentori ai trupelor de teatru tânăr la cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Ideo Ideis, care va avea loc la Alexandria între 6-12 august.

Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2019

Cei opt artişti, cât şi un al nouălea mentor care va fi confirmat cât de curând, vor veni la festival în perioada 9 – 12 august pentru a le fi alături celor nouă trupe de liceeni.

„Ideo Ideis a ajuns la ediţia 14, ceea ce înseamnă, printre altele, că de anul acesta pot participa la festival tineri care s-au născut în anul în care l-am început. Răspunsul nostru la această realitate este că încercăm să transformăm experienţa de 13 ani în energie regeneratoare, pe care s-o reinvestim pentru a aduce un suflu nou festivalului. Aplicăm asta atât în structura organizatorică, numind o nouă directoare a festivalului, pe Nora Dobre, dar şi în sinergiile pe care le creăm între generaţiile care se întâlnesc la Ideo Ideis. De aici vine şi alegerea de a aduce şi mentori noi anul acesta, este un alt pas în procesul dinamic care conturează viitorul festivalului”, a spus Alexandru Ion, co-fondator Ideo Ideis şi co-preşedinte T.E.T.A.

O seară de predare a ştafetei de către mentorii ediţiilor precedente mentorilor noi va avea loc joi, 9 august, când Dorina Chiriac, Marius Manole, Medeea Marinescu, Ofelia Popii, Cătălin Ştefănescu, Andi Vasluianu şi Vlad Zamfirescu se vor întâlni cu mentorii de anul acesta la Ideo Ideis. La această întâlnire este invitat şi Marcel Iureş, preşedinte onorific al festivalului încă de la prima ediţie.

„Ideo Ideis nu mai este demult doar un festival de teatru pentru tineri, ci un proiect de educaţie non-formală prin artă care dezvoltă pe de o parte competenţe esenţiale pentru viitorul tinerilor care participă la festival, şi pe de altă parte are o contribuţie reală la viaţa comunităţii din Alexandria. Există potenţial în a multiplica bunele practici acumulate până acum şi a le direcţiona către un proiect sustenabil ale cărui graniţe să meargă mai departe decât desfăşurarea de forţe de o săptămână la Alexandria”, a afirmat Nora Dobre, directoare Ideo Ideis.

Cele nouă trupe participante de anul acesta şi care vor beneficia de aportul mentorilor la festival sunt: trupa Mircea Albulescu din Câmpina, Victory of Art – Bucureşti, Drama Club – Botoşani, Thaliamar din Mangalia, Punct şi virgulă – Timişoara, Amprente – Braşov, Artwist – Baia Mare, Alter Ego din Alexandria şi Atelierul de Teatru din Botoşani.

La Ideo Ideis, procesul de învăţare al liceenilor cuprinde şi participarea lor la două tipuri de ateliere intensive, susţinute de tineri profesionişti: atelierele de teatru tânăr şi atelierele de măiestrie.

Trainerii de teatru tânăr de la #ideoideis14 sunt actori deja confirmaţi pe scena de teatru din România: Alex Bogdan, Sabina Brânduşe, Gabi Costin, Bogdan Nechifor, Denisa Nicolae, Mihai Prejban, Vladimir Purdel, Liviu Romanescu, Iulia Samson, Sorina Ştefănescu şi Sânziana Tarţa.

Trainerii de la atelierele de măiestrie sunt profesionişti consacraţi în domenii artistice altele decât teatrul, cu experienţă în lucrul cu adolescenţii: dans contemporan – Ştefan Lupu, Judith State, István Téglás, Raluca Zetu; scriere creativă – Svetlana Cârstean şi Bogdan Georgescu; fotografie – Adi Bulboacă şi Andrei Pungovschi; film – Ivana Mladenovic şi Nicolae Constantin Tănase; muzică – Via Dacă (Iulia Panici & Sandu Cordonean), Kalelargă (Alexei Ţurcan, Bogdan Gugu şi Raluca Stratulat) şi DJ Undoo.

La aceste ateliere participă anul acesta un total de 202 adolescenţi: liceenii din cele 9 trupe din festival şi tineri din Alexandria.

Foto: Ideo Ideis, Dragoş Bucur, Tudor Chirilă şi Dana Rogoz – facebook

25
/07
/23

Joi, 27 iulie, începe cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Ariel Vâlcea Fest, care pentru 4 zile transformă orașul într-un centru performativ ce adună trupe de teatru, regizori și actori veniți din toate colțurile țării dar și din afara României. Festivalul aduce în Râmnicu Vâlcea nume sonore din lumea teatrului, precum Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț, Anca Sigartău, Cristi Martin și mulți alții.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

23
/07
/23

Explorată, reconstruită din amintiri și închipuiri vârsta de aur rămâne un timp la care te întorci în gând, ca să scapi de prezent. Dar și ca să-l înțelegi. O invitație în copilăria scriitorului portughez, recompensat în 1998 cu Premiul Nobel pentru Literatură.

21
/07
/23

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

21
/07
/23

Ziua 2 din Electric Castle 2023 a fost despre dragoste la prima vedere: artiști aflați la prima lor prezență în România și publicul prezent pe domeniul Banffy au creat o conexiune pe viață. Macklemore a depășit și cele mai exigente așteptări.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

21
/07
/23

Argumentul curatorilor FNT. Echipa curatorială a FNT 2023 (Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari), în urma vizionării a peste 150 de spectacole cu premieră în anul teatral 2022-2023, în teatre de stat și teatre independente, a optat pentru o serie de producții pe care le-a considerat relevante pentru tema din acest an: FNT, laboratoarele sensibilului.

20
/07
/23

Adorați peisajele splendide și comorile arheologice și artistice, nu departe unele de altele, plus peisaje mirobolante și gastronomie de vis? Iată câteva locuri fascinante în împrejurimile Napoli: Casertavecchia, Pompeii și Ercolano, Pozzuoli și Rione Terra, Baia parțial scufundată și Cuma.

20
/07
/23

Un grup de adolescenți a decis că Alexandria are nevoie de un festival de teatru, așa că l-a făcut să se întâmple. Au trecut 18 ani de-atunci. În tot acest timp, Ideo Ideis a învățat să crească în același ritm cu comunitatea din care face parte, oferind spectatorilor din oraș ocazia de a trăi atmosfera Festivalului Național de Teatru Tânăr odată cu liceenii din trupele participante.