„Ad Astra”. Cu astronautul la psiholog ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/ad-astra-cu-astronautul-la-psiholog-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Realizat de un regizor venit din cinema-ul american independent, James Gray, şi cu Brad Pitt cap de afiş, „Ad Astra” (2019) punctează la design-ul imaginii, pe alocuri impresionant, dar e tras în jos de o psihologie ieftină.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 septembrie 2019

E de înțeles atracția pe care filmele plasate în spațiul cosmic o au asupra regizorilor, inclusiv – sau poate mai ales – a celor deveniţi autori. O redare cât mai justă ştiinţific sau, dimpotrivă, cât mai plină de imaginație şi fantezie, însă nu fără un minim fundament real, a altor planete, a unei nave spaţiale sau a imensității spațiului cosmic are importante valențe cinematografice.

Să ne amintim doar de planul-secvență lung şi spectaculos din debutul lui „Gravity” (2013), de Alfonso Cuarón – unul dintre cele mai bune momente din cinema-ul de mare buget al acestui deceniu.

Iar ideea de a pune omul într-o astfel de situație extremă și fascinantă poartă o încărcătură filosofică ofertantă, cu ramificaţii în psihologie sau spiritualitate.

Nu e de mirare, așadar, că Hollywood-ul livrează de ceva timp câte un astfel de film aproape în fiecare an, semnat de un regizor cunoscut și cu o distribuție cu cel puțin un superstar, pentru a vinde mai bine.

E o revenire neaşteptată a genului, cu atât mai mult cu cât interesul public pentru explorarea spaţiului cosmic a scăzut semnificativ faţă de acum câteva decenii, de exemplu în perioada când au apărut „2001: O odisee spațială”, marele film din 1968 a lui Stanley Kubrick, şi „Solaris”, marele film din 1972 al lui Andrei Tarkovski, reperele eterne.

Însă o astfel de producţie necesită un buget de câteva zeci bune sau sute de milioane de dolari – asta dacă nu eşti Claire Denis, autoarea lui „High Life” (2018), şi nu te interesează atât aspectele SF, cât reacţiile unor oameni puşi într-o situaţie limită.

Tot despre psihologie este vorba şi în „Ad Astra” (2019), cel mai nou film al unui autor venit din cinema-ul american independent, James Gray. Dar excesul de psihologizare sau, mai curând, psihologia facilă la care este supus protagonistul jucat de Brad Pitt este, probabil, tributul pe care Gray – care a recunoscut într-un interviu pentru revista Little White Lies că nu a avut final cut-ul şi că 90% din film este al lui – a fost nevoit îl plătească pe altarul dorinţei studiourilor de a atrage un public cât mai numeros şi de a face un profit cât mai mare.

Aşa că nici Gray nu se abate de la ideea foarte răspândită – şi, de aceea, uzată – că o explorare spaţială este de fapt un catalizator al unor efuziuni sentimentale, un prilej de introspecţie (nu foarte complexă), de regăsire a sinelui şi a relaţiilor presupus pierdute cu cei apropiaţi.

Dar şi un prilej de reluare a eternei mize cu iz metafizic în care omul încearcă să descopere dacă este ceva dincolo, alte forme de viaţă în afara celor de pe Pământ.

Din această perspectivă, „Ad Astra” nu aduce nimic original, ba chiar derapează spre final prin câteva secvenţe lipsite de credibilitate chiar şi în convenţia de până atunci, în care melodrama este amestecată cu SF-ul.

Dincolo de scheletul narativ, în care se face trimitere inclusiv la vechiul truism al savantului obsedat într-atât de munca sa (în acest caz, tatăl protagonistului, un astronaut în vârstă jucat de Tommy Lee Jones), încât riscă să dea naştere la monştri sau să devină el însuşi un monstru şi să pună lumea în pericol, „Ad Astra” sclipeşte pe alocuri prin design-ul vizual.

De la Staţia Spaţială Internaţională şi până la îndepărtata planetă Jupiter, trecând prin Lună (devenit loc obişnuit de călătorie pentru oameni) şi prin Marte, traseul pe care îl face eroul, punctat de momente de film de acţiune, cum ar fi o urmărire între maşini spaţiale pe Lună, este suficient de elaborat şi de inventiv pentru a face ca experienţa unei vizionări la cinema să merite efortul.

„Ad Astra” (2019) a avut premiera în competiţia Festivalului de la Veneţia, iar la 20 septembrie a intrat şi în cinematografele din România.

15
/05
/15

"Un etaj mai jos", de Radu Muntean, selectat în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, beneficiază de critici elogioase, editorii The Hollywood Reporter afirmând că pelicula "este puternică, tăioasă şi revoluţionară", în timp ce Variety spune că "este un anti-thriller captivant".

15
/05
/15

Creatorul legendarei francize post-apocaliptice „Mad Max”, genialul George Miller ocupă din nou scaunul regizoral şi aduce, din 15 mai, pe marile ecrane „Mad Max: Drumul Furiei”, o nouă incursiune în universul exploziv al lui Max Rockatansky.

14
/05
/15

 Cinema-Edu a pus trei filme în valiză și în curând pornește prin țară. În lunile mai și iunie, educația cinematografică devine materie de studiu pentru elevii din cinci orașe: Ploiești( 19-20 mai, Club Cinema Twins), Craiova(21-22 mai, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman), Mediaș( 26-27 mai, Cinema Mediensis), Târgu Mureș(28-29 mai, Cinema Arta) și Roman(3-4 iunie, Colegiul Național Roman-Vodă).

14
/05
/15

Cea de-a 68-a ediție a Festivalului de la Cannes a început ieri, pe Coasta de Azur, cu filmul La Tête haute, în regia lui Emmanuelle Bercot. Timp de 12 zile, o selecție a celor mai bune producții noi, majoritatea în premieră mondială, rulează pe ecranele festivalului. Peste 30 dintre ele vor fi aduse pentru prima dată publicului din România, între 23 și 29 octombrie, la cea de-a șasea ediție Les Films de Cannes à Bucarest.

13
/05
/15

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes începe astăzi, cele mai mari staruri din lume fiind aşteptate pe Croazetă, până pe 24 mai. Ediţia din acest an are şi o regulă strictă: pozele selfie sunt interzise pe covorul roşu.

12
/05
/15

 În luna mai, Merci Charity Boutique (MCB) împreună cu Acuarela Bufet organizează Charity Lunch #4 - un prânz pentru tine sau un cadou special oferit unui prieten, cu o personalitate pe care o admiră.

12
/05
/15

Caravana Docuart poposește vineri, 15 mai, la Timișoara. în cadrul StudentFest. Puteți vedea documentare românești în mansarda Facultății de Arte și Design, din strada Oituz nr 4, vineri de la ora 23 și sâmbătă (de Noaptea Muzeelor), de la aceeași oră. Intrarea e liberă.

11
/05
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat pe o piesă de teatru și un scenariu scrise de (actorul și dramaturgul) Mimi Brănescu, „Acasă la tata”, debutul în regie al lui Andrei Cohn, se afișează ca o farsă sub care se ascunde o dramă la foc mic despre sentimentul ratării și regretul pierderii tinereții.

11
/05
/15

Cineasta franceză Agnès Varda, supranumită "bunica noului val francez", va primi premiul Palme d'Or onorific la cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Premiul îi va fi înmânat în timpul ceremoniei de închidere a prestigiosului eveniment, care are loc anul acesta în perioada 13 - 24 mai.

08
/05
/15

Recent selecționat la Festivalul de Film de la Cannes 2015 în secțiunea oficială Un Certain Regard, filmul COMOARA/THE TREASURE va avea premiera în cinematografele din România în data de 29 mai. Regia și scenariul îi aparțin lui Corneliu Porumboiu.

07
/05
/15

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Ultimul lungmetraj realizat în România de Mircea Săucan înainte de a fi interzis și, apoi, de a pleca în Israel, „O sută de lei” (1973) este, alături de „Meandre” (1967), al aceluiași cineast, unul dintre cele mai moderne filme ale cinematografiei române.