Adele: Capitolele 1 şi 2. Educaţie sentimental-erotică
https://www.ziarulmetropolis.ro/adele-capitolele-1-si-2-educatie-sentimental-erotica/

Premiat cu Palme d’Or la Cannes, „Adele: Capitolele 1 şi 2”, în regia franco-tunisianului Abdellatif Kechiche, este un film intens despre maturizarea sentimentală şi sexuală a unei adolescente, dar, mai ales, un portret al feminităţii şi al iubirii, dublat de un elogiu al senzualităţii.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 octombrie 2013

CRONICA DE FILM Premiat cu Palme d’Or la Cannes, „Adele: Capitolele 1 şi 2”, în regia franco-tunisianului Abdellatif Kechiche, este un film intens despre maturizarea sentimentală şi sexuală a unei adolescente, dar, mai ales, un portret  al feminităţii şi al iubirii, dublat de un elogiu al senzualităţii.

Opera de până acum a cineastului Abdellatif Kechiche (care are şi o scurtă carieră de actor) a combinat, la nivel tematic, interesul pentru viaţa tinerilor şi relaţiile de familie, dar şi pentru diferenţele socio-cultural-civilizaţionale.

Amestec completat, în plan stilistic, de o constantă testare a fidelităţii spectatorilor faţă de un cinema care mizează mai puţin pe naraţiune, cât pe senzaţiile de moment, pe reacţii, gesturi, trăiri, pe forţa chipurilor şi a corpurilor de a evoca emoţii, fără aditivi manipulatorii.

Adele: Capitolele 1 şi 2 este povestea întinsă pe câţiva ani a unei iubiri pasionale între două tinere – liceana Adele, interpretată de revelaţia Adele Exarchopoulos, fascinantă în multitudinea de stări pe care le poate transmite chipul ei (al cărui ten îşi schimbă uneori culoarea în aceeaşi secvenţă), şi Emma, pictoriţă şi studentă la arte, jucată de senzuala Lea Seydoux, una din cele mai cunoscute tinere actriţe din Franţa.

Folosind întotdeauna pentru scenele de interior două camere de filmat, operate de pe umăr, dar cu puţine mişcări ample, Kechiche le poziţionează la distanţă de actriţe, pentru a le oferi acestora libertatea de a căuta intimitatea de care el are nevoie. Intimitate redată însă, prin transfocare, aproape numai în prim-planuri sau gros-planuri cu chipurile şi corpurile protagonistelor. Din această perspectivă, filmul este şi un elogiu al frumuseţii şi al tinereţii.

Rezultă o experienţă vizuală intensă, solicitantă, o nelinişte permanentă (în ton cu tulburarea interioară a lui Adele), un intimism extrem, căutat aproape în mod agresiv, dar cu efecte dintre cele mai surprinzătoare în ceea ce priveşte forţa imaginilor de a surprinde complexitatea manifestărilor sufleteşti. Montajul practicat de Kechiche mizează, de altfel, mai puţin pe narativitate, cât pe emoţii.

Adele

Léa Seydoux şi Adele Exarchopoulos, într-o scenă din filmul „La vie d`Adele“

Spre deosebire de literatură, unde scriitorul poate pătrunde, prin câteva fraze, în lumea interioară a personajelor, camera de filmat nu poate face asta, din cauza distanţei intrinseci faţă de actori (deşi există filme ale căror autori s-au apropiat foarte mult de o astfel de perspectivă).

Ceea ce poate face însă cinemaul – iar Kechiche duce la perfecţiune această posibilitate – este să surprindă, prin acumulare şi observaţie insistentă, acele momente de autentică trăire, când orice contrafacere şi orice mască dispar (Kechiche şi-a luat o libertate mare faţă de scenariu şi a scris unele scene chiar în timpul filmărilor).

Tocmai aceste momente irepetabile (deşi obţinute prin repetiţii interminabile) îi reuşesc lui Kechiche, un perfecţionist şi un adept al dublelor nenumărate („…se întâmplă rar să mă opresc înainte să obţin ceea ce vreau”, mărturiseşte într-un interviu).

Referinţele indirecte la romane despre educaţii sentimentale şi iubiri pasionale, cum ar fi „La Vie de Marianne” sau „Liaisons dangereuses”, ori poziţionarea polemică faţă de un anume tip de cinema convenţional întăresc demersul lui Kechiche de a accede la sinceritate – atât în stilul de lucru, cât şi prin ceea ce ajunge în final la public.

Pentru un film despre o iubire mistuitoare, era necesar să fie arătată forţa care o arde pe interior pe Adele. Din această perspectivă a sincerităţii, scenele erotice explicite devin aproape obligatorii. Trebuie să simţim, din poziţia de spectatori, pasiunile sufleteşti şi dorinţele sexuale ale lui Adele. Lipsa lor ar fi fost o dovadă de falsificare, un fard aplicat realităţii (ca în majoritatea covârşitoare a filmelor).

Citiţi şi: Abdellatif Kechiche: „Este o chestiune vitală pentru mine să fac filme”

Kechiche nu poate fi însă acuzat de voyeurism, pentru că aparatul de filmat nu le surprinde, pe ascuns, pe cele două protagoniste, ci le glorifică fără inhibiţii senzualitatea, încercând să-i apropie cât mai mult pe spectatori de relaţia lor, cel puţin pe cei dispuşi să se lase atraşi în acest joc al dorinţelor şi pasiunilor.

Distribuit de Independenţa Film şi programat miercuri şi joi seară în cadrul festivalului „Les films de Cannes a Bucarest”,  „Adele: Capitolele 1 şi 2” intră de vineri şi în cinematografe, fiind interzis spectatorilor sub 18 ani.

INFO

Adele: Capitolele 1 şi 2 (La vie d`Adele, Franţa, Belgia, Spania 2013)

Regia: Abdellatif Kechiche

Cu: Léa Seydoux, Adèle Exarchopoulos, Salim Kechiouche

Rating: ●●●●●

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,

este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Adele: Capitolele 1 şi 2 – capturi film

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.