Agatha Christie, o poveste de succes care a început într-o farmacie
https://www.ziarulmetropolis.ro/agatha-christie-o-poveste-de-succes-care-a-inceput-intr-o-farmacie/

15 septembrie este o zi importantă în calendarul englezilor. Și chiar în istoria lumii moderne. Pe 15 septembrie 1890 s-a născut cea mai cunoscută şi cea mai citită scriitoare din lume: Agatha Christie.

Un articol de Dana Ionescu|14 septembrie 2020

Ziarul Metropolis vă propune 5 imagini din biografia unei artiste unice și a unei femei curajoase.

La Torquay, în Anglia, acolo unde a venit pe lume și s-a bucurat de o educație aleasă, a început povestea scriitoarei care avea să publice peste 80 de cărți, printre care „Crimă în Orient Express”, „Moarte pe Nil”, „Misterioasa afacere de la Syles”, „Vinovat fără vină”, „Martorul mut”, „Misterul din Caraibe” etc. Acolo, slujbele de duminică, muzica, poveștile (care se citeau doar duminica, ceea ce le făcea și mai atrăgătoare), vizitele lui Henry James și Rudyard Kipling în salonul casei părintești, dar detestatele lecții de desen și pictură au făcut parte din începutul unei vieți care avea să-i oferă multe Agathei și s-o provoace adesea să găsască soluții – ca la matematică, materie care îi plăcea.

Dintr-o copilărie idilică, petrecută într-o casă englezească, unde domnește ordinea, avea să se desprindă în curând o adolescentă cuminte, curioasă, care merge la Paris să studieze muzica, apoi devine protagonista unui destin deloc monoton. Iată, așadar, 5 imagini din această poveste care seamănă mult cu un roman.

1.

Primul zbor cu avionul. Agatha Christie, care debutase la unsprezece ani cu un text publicat într-un ziar local, urcă într-un avion pentru prima dată, la Londra. Merge împreună cu mama ei la un spectacol aviatic, la Londra. Citește pe un afiș: „Cinci lire zborul”. Și povestește în  „O autobiografie”: „Evident, avioanele erau, la vremea aceea, unul dintre principalele subiecte de controversă, stârnind uluire, neîncredere și entuziasm, deopotrivă (…) Cinci lire erau o grămadă de bani pentru noi la vremea aceea, dar a meritat să-i cheltuim, până la ultimul penny. Ne-am îndreptat spre barieră. Pilotul se uită la mine și mă întrebă: Pălăria vă e legată pe cap? În regulă, intrați. Zborul dură doar cinci minute. Ne-am înălțat în văzduh, ne-am rotit în cerc de câteva ori – oh, a fost extraordinar! –, apoi am coborât la sol în zbor planat. Cinci minute de extaz – și încă jumătate de coroană pentru o fotografie: o poză veche, decolorată, pe care o am și azi, cu un punct miniscul pe cer – eu în avion, în ziua de 10 mai 1911”.

2.

Prima carte, scrisă într-o farmacie. Experienței de asistentă medicală care îngrijește răniți din război i se va adăuga, în cazul Agatha Christie, experiența de farmacistă, care, vor spune unii comentatori ai operei ei, va contribui la precizia din soluțiile date în romanele sale polițiste. Substanțe inofensive și otrăvuri, cu toate a lucrat tânăra care, la un moment dat, are primul gând de a scrie un roman. Iată cum își amintește momentul: „Ideea de a scrie o carte polițistă mi-a venit în timp ce lucram la farmacie. Era o idee care încolțise în mintea mea cu câtva timp în urmă, când Madge îmi lansase această provocare – iar îndeletnicirea mea din prezent părea să-mi ofere un cadru prielnic. Spre deosebire de munca în spital, unde era mereu câte ceva de făcut, la farmacie intervalele de maximă aglomerație alternau cu perioade de pauză totală. Câteodată eram de serviciu singură, după-amiaza, și n-aveam nimic de făcut. După ce mă asiguram că sticluțele sunt umplute și soluțiile preparate, eram liberă să fac ce pofteam, cu condiția să nu plec din farmacie”. Și așa se naște romanul de debut: „Misterioasa afacere de la Styles”, scris în anul 1916, în Primul Război Mondial.

3.

Primul drum la volan. O întâmplare mult visată îi aduce femeii dornice să cunoască lumea o mulțime de bucurii. La vremea aceea simbol al masculității, automobilul devine însă de nelipit în existența dinamică a Agathei Christie, pentru care a trăi înseamnă a te plimba – cu trenul, cu vaporul și cu automobilul. Iat-o povestind: „Prima dată când m-am urcat singură la volan a fost un adevărat chin. Tremuram de frică, totuși am reușit să mă descurc destul de bine. (…) Am căpătat un pic de curaj și, după trei sau patru zile, am fost capabilă să mă aventurez pe străzile Londrei, să înfrunt pericolele traficului urban. O, câtă bucurie îmi prilejuia mașina aceea! Cred că în ziua de azi nimeni nu și-ar putea imagina ce lucru extraordinar era pe-atunci să ai o mașină. Să poți merge oriunde îți poftea inima, în locuri prea îndepărtate ca să poți ajunge pe jos… Îți lărgea tot orizontul. (….) Cred că n-a existat niciun alt lucru care să-mi fi oferit mai multe bucurii și satisfacții decât scumpa mea mașinuță Morris Cowley cu bot alungit”.

4.

Prima plecare la Bagdad. Fără niciun însoțitor, Agatha Christie pleacă singură într-o călătorie care rămâne de neuitat și pe care o rememorează în volumul ei de memorii: „Pentru mine era, pur și simplu, un loc în care nu visasem niciodată să ajung, prin urmare îmi făuream o sumedenie de iluzii încântătoare cu privire la el. Călătorisem în jurul lumii împreună cu Archie; fusesem în Insulele Canare cu Carlo și cu Rosalind; de data asta însă, eram singură-singurică. De-abia acum aveam să aflu ce fel de om sunt – dacă eram complet dependentă de alte persoane, cum mă temeam eu. Puteam să mă las în voia pasiunii de a explora locuri noi, de a merge oriunde voiam. Eram liberă să mă răzgândesc în orice moment, chiar și în ultima clipă, așa cum făcusem când îmi schimbasem destinația, preferând Bagdadul Indiilor de Vest. Nu trebuia să țin cont de nimeni altcineva decât de mine însămi. Rămânea de văzut cât de mult avea să-mi placă asta. Știam prea bine că sunt ca un cățel: cățeii nu merg la plimbare decât dacă îi duce cineva. Poate că așa aveam să rămân pe vecie. Speram însă să nu fie așa”.

5.

Primele lucruri care contează pe lista preferințelor. Așa cum o întocmește autoarea, la momentul când își rememorează viața, pentru ea însăși și pentru milioanele ei de cititori, în „O autobiografie”, fișa cuprinde informații importante despre identitatea acestei femei despre care ar fi mult mai mult de spus: „Îmi plac, în schimb, merele, soarele, aproape orice gen de muzică, șinele de cale ferată, jocurile cu numere și, în general, tot ce are de-a face cu numerele, îmi place să merg la mare, să fac baie și să înot, îmi plac liniștea, somnul, visele, mâncarea, mirosul de cafea, crinii, majoritatea câinilor și piesele de teatru. Aș putea să întocmesc o listă mai «adecvată», care să sune mult mai pompos, mai important, dar atunci n-aș fi eu însămi și, după cum v-am explicat mai devreme, trebuie să mă resemnez a fi eu însămi”.



30
/07
/19

În timp ce în România, în primii ani după Revoluție, cinema-ul de ficțiune se răfuia gălăgios cu trecutul recent, iar documentarul era în derută, cvasi-inexistent, după prăbușirea Studioului Sahia, un tânăr fotograf din Germania, plecat în copilărie din Banatul românesc, Dobrivoie Kerpenisan, realiza două documentare splendide despre oamenii din satul natal.

30
/07
/19

S-a stins din viață, la vârsta de 76 de ani. În cei peste 50 de ani de carieră, a interpretat peste 100 de roluri în teatru şi film, roluri prin care a fascinat de fiecare dată publicul spectator. Actrița, care suferea de mai mulți ani de cancer pulmonar, a murit în locuința sa din București.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

08
/07
/19

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci și trei de ani și a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârșit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri și povești mai deocheate”.

01
/07
/19

O vizită la muzeu, o rusoaică necunoscută într-o cabină telefonică, un dans cu Vera, fluturi, un vagon de dormit, Lev Tolstoi tolănit într-un șezlong... Bun venit în lumea viselor unuia dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile – Vladimir Nabokov!

21
/06
/19

22 iunie 1963. Ultima zi din viața unei artiste care a îndrăznit: să viseze, să se încăpățâneze, să râdă de convenții și prejudecăți, să dezvăluie cântecul popular într-un fel în care nimeni nu l-a mai dezvăluit, pe scurt, să facă artă autentică în vremuri măcinate de boli grele.

29
/05
/19

METROPOLIS SPECIAL Vă invităm să (re)descoperiți povestea de dragoste dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, așa cum ne-o înfățișează scriitoarea Tatiana Niculescu în cea mai nouă dintre cărțile sale – „Regele și Duduia” (Editura Humanitas, 2019).

21
/03
/19

Au trecut câțiva ani buni de când, într-un alt sfârșit de martie, am avut șansa unei întâlniri cu actrița Carmen Stănescu. Era anul 2011. Avea atunci 86 de ani și alesese deja să stea departe de scenă, să rămână acasă la ea, în apartamentul de pe Bulevardul Dacia, unde prefera să oprească timpul în loc și să trăiască într-o altă lume…

Pagina 6 din 34« Prima...45678...2030...Ultima »