Alexandru Nagy, actor: „Teatrul Metropolis nu trebuie lăsat să moară!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-nagy-actor-teatrul-metropolis-nu-trebuie-lasat-sa-moara/

Alexandru Nagy se numără printre primii actori care au vorbit despre situaţia de la Teatrul Metropolis: „Nicuşor Dan pune lacătul pe Teatrul Metropolis. Singurul teatru nou construit după Revoluţie, până azi, se închide. Primăria Capitalei alocă 0 lei în 2022 pentru colaboratori, adică 0 spectacole cu 0 reprezentaţii, Metropolis neavând niciun actor angajat!”, a declarat actorul, citat de DC News.

Un articol de Ziarul Metropolis|4 aprilie 2022

Iată câteva declarații ale actorului, pentru site-ul DC News. Puteți citi interviul integral, aici. 

„Unii dintre noi mai stăm și împreună pentru a ne putea plăti chiria, pentru că așa este în sistemul de teatru independent, mai ales când ai întârzieri la plăți la șase luni. Dar am crezut că motivul este pandemia. Am sperat că, după pandemie, vom avea și noi o primăvară culturală așa cum trebuie, mai ales că lumea este dornică să vină la teatru. Nu înțelegem de ce, după doi ani de pauză, trecem prin așa ceva. Acum nu mai este pandemie și toți doresc plata la zi, nu te mai înțelege nimeni că nu ai bani de chirie și întârzii. Acum două-trei săptămâni, noi am luat niște bani aferenți lunii iunie 2021. Este ridicol”.

„Nu poți plăti chiria cu aplauze. Am rezistat pentru că nu ne-am dat seama ce se întâmplă de fapt. Am pus problema pe seama pandemiei. De fapt, avem de-a face cu o plată politică, lucru care afectează toată zona de teatru independent. Noi nu avem unde să ne ducem. În afară de ARCUB, Teatrul Dramaturgilor Români și Teatrul Metropolis, nimeni nu are obligația să lucreze cu noi, cu actorii independenți. Aceste instituții, fără independenți, nu pot avea activitate“.

„De mulți ani, Teatrul Metropolis este într-un parteneriat cu UNATC. Foarte mulți tineri s-au lansat pe scena Teatrului Metropolis. La studenții care își dau acolo examenul de licență nu s-a gândit nimeni. Nu există o strategie. Pe unii îi interesează doar să aducă bani la buget, dar nu poți face acest lucru călcând peste cadavre. Cultura rămâne un subiect enigmatic pentru mulți dintre cei care ar trebui să se ocupe de acest domeniu. Sunt convins că arta este departe de interesele lor. Nu suntem dispuși să cedăm. Am stat doi ani în situație de criză, iar acum, când toată lumea încearcă să revină la viață, noi suntem sugrumați. Nu este normal”.

12
/02
/24

Actorul Matei Arvunescu percepe vulnerabilitatea ca pe o lecție de actorie, îl citează pe marele Gabo, încercând să explice cum viața ar putea avea un sens și crede că „revoluție“ e un cuvânt cu mare greutate. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.