INTERVIU Pentru a face cunoştinţă cu noua generaţie de artişti de la noi, vă propunem azi o întâlnire cu tânăra actriţă Andreea Hristu, de la Teatrul Excelsior din capitală.
Un articol de Andrei Crăciun|11 decembrie 2018
DRUM. Andreea Hristu, actriță. De unde vine Andreea și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actrița de astăzi?
Andreea vine din Brașov, orașul din mijlocul munților pe care îi va iubi atât de mult. A crescut într-o casă plină de cărți, într-o familie formată exclusiv din ingineri: mama, tata, bunicul, toate mătușile și unchii, sora mea mai mare. Inevitabil performantă la matematică, pasiune pe care a înlocuit-o în liceu cu teatrul. Decizia de a transforma pasiunea în profesie a fost una controversată și dramatică, mi-a marcat maturizarea, este un moment de care sunt foarte mândră. Actrița Andreea Hristu s-a format muncind cât a putut de mult, cu determinare și consecvență. Am încercat de toate, m-am străduit să învăț câte ceva din fiecare experiență și am rămas recunoscătoare pentru oportunitățile care au apărut pe parcurs, pentru întâlnirile nesperate care mi-au influențat evoluția profesională, pentru oamenii care m-au susținut și care mi-au fost alături.
SPECTACOLE. Să mergem și mai departe. În ce spectacole te vedem în această iarnă? Unde să vină publicul spectator să o vadă pe Andreea, apetitul odată deschis după citirea interviului?
După o perioadă de rătăciri și încercări nereușite, de vreun an încoace mă bucur de noua mea casă – Teatrul Excelsior. Sunt o Coțofană pin up girl în „Bambi” de Felix Salten, un spectacol care mi-e foarte drag datorită echipei care l-a creat (Attila Vizauer, Vava Ștefănescu, Ioan-Gyuri Pascu) și a minunatei distribuții alături de care joc cu mare plăcere. Stagiunea trecută au avut premiera „Missouri Sky”, în regia Silviei Roman, având la bază textul lui Victor Morozov, câștigătorul ediției 2017 New Drama, și „Minunata lume nouă” după Aldous Huxley, în regia minunatei Catinca Drăgănescu, care m-a provocat să joc o Julieta (futuristă), lucru la care nu mă așteptam în cariera mea. Se prefigurează mai multe proiecte palpitante în perioada următoare.
FILM. Carieră internațională, filme de cinema, seriale de televiziune – cum stăm cu consacrarea în lumea video?
E, aici nu stăm nicicum. În afară de câteva scurt-metraje în facultate, nu prea m-am întâlnit cu camera de filmat. Am tot încercat, n-a fost să fie. Încă.
ROMÂNIA. Ce relație are Andreea cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României?
România… e greu de spus. Nu mi-am dorit niciodată să plec, asta e cert. Îmi place țara asta, sunt atașată de locuri și de oameni, aici mă simt acasă. Am stat perioade suficient de lungi în străinătate cât să-mi dau seama că viața nu e neapărat mai roz acolo. E mai civilizată, asta da, și ne-ar prinde bine să „importăm” așa ceva. Căci de „crescut” civilizație la noi acasă, ei bine aici lucrurile devin sumbre. Și foarte triste. Pentru că eu cred că asta se poate face în primul rând prin educație și cultură, domenii care în România de azi se prăbușesc cu ochiul liber. Uneori mi se face frică să trăiesc în țara asta, frică să ajung într-un spital și să nu mai ies, să mă facă pulbere șmecherul căruia i se pare că e OK să meargă cu 160km/oră, eventual pe sens opus, fără să-l tragă nimeni la răspundere, frică să rămân cu dreptatea în mână. Și atunci îmi spun să nu mai fiu atât de dramatică și să fac ceva în acest sens. Votez, protestez, mă informez, susțin oameni și proiecte care contribuie la binele comunității, cu responsabilitate și profesionalism. Și mă străduiesc să fac și eu același lucru la nivel individual. Încerc să rămân optimistă în ceea ce privește viitorul României. Dar știu că e posibil ca la un moment dat emigrarea să devină o variantă de luat în serios, și atunci voi face ce e mai bine pentru familia mea.
IDOLI. Are Andreea idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actriței? Ca cine voia să fie atunci când era mică?
Când eram mică mi-am dorit să devin medic, apoi gimnastă. Mai știți podiumul românesc de la JO Sidney 2000, cu Andreea Răducanu, Maria Olaru și Simona Amânar? Ce moment!… Idoli – nu am așa ceva, mai degrabă modele. Bunica mea ar fi unul, de la ea am învățat ce înseamnă demnitate, respect, maniere. Caut oamenii din spatele artiștilor pe care îi admir, mă interesează poveștile lor, devenirea lor, îmi iau inspirația și uneori curajul din asta.
NOUA GENERAȚIE. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru.
Pe lângă colegii mei de la Teatrul Excelsior care sunt realmente niște actori foarte talentați și formează o echipă minunată, aș mai zice: Radu Horghidan – actor/regizor/dramaturg, Andreea Belu – coregrafă, Alina Ușurelu – fotografă.
LA FINAL. Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu?
Cred că nu realizăm întotdeauna cât de importantă este încrederea: în sine, în capacitățile proprii, în oamenii din jurul nostru, încrederea că ceea ce îți dorești devine realitate. Pierdem enorm de mult timp și energie cu frica, cu îndoiala, cu nesiguranța. E păcat. Așa că aveți încredere!
Uneori mi se face frică să trăiesc în țara asta, frică să ajung într-un spital și să nu mai ies, să mă facă pulbere șmecherul căruia i se pare că e OK să meargă cu 160km/oră, eventual pe sens opus, fără să-l tragă nimeni la răspundere, frică să rămân cu dreptatea în mână. Și atunci îmi spun să nu mai fiu atât de dramatică și să fac ceva în acest sens. (Andreea Hristu, actriță)
Foto: Biro Istvan, Vlad Bîrdu
