Interviu cu cel mai tânăr consilier al Ministrului Culturii: Anghel Damian
https://www.ziarulmetropolis.ro/interviu-cu-cel-mai-tanar-consilier-al-ministrului-culturii-anghel-damian/

Are douăzeci şi cinci de ani. E actor. E vocal. E fiul regizorilor Laurenţiu şi Anca Damian, dar a ajuns la Ministerul Culturii independent de filiaţie. N-a fost ales pe pile. Şi e deja înjurat fiindcă face, la vârsta sa, serviciu public.

Un articol de Andrei Crăciun|1 februarie 2016

Vă propunem o discuţie sinceră, dublată de o privire în culisele Guvernului României. Anghel Damian, aşadar. Consilier pe probleme de teatru al Ministrului Culturii.

Ziarul Metropolis inițiază o nouă campanie editorială: „100 de tineri artişti pentru 100 de ani de România“. Este un pariu pe care îl facem, prezentându-vă, într-o serie de interviuri, 100 de nume care îşi vor pune amprenta în viaţa culturală a României pe termen mediu şi lung. Pe 1 decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la 1918. Cum ne pregătim, însă, pentru următoarea sută de ani?

Ce consilier eşti dumneata, Anghel Damian?
Consilierul Ministrului Culturii pentru probleme de Teatru.

Asta e titulatura exactă? Câţi consilieri are acest ministru al Culturii?
Momentan, cinci consilieri.

În ce domenii?
Teatru, cinematografie, patrimoniu…

Cine e la cinema? Andrei Rus?
Andrei Rus.

Patrimoniu…
Arheologie şi comunicare.

Şi ai birou acolo la Minister, te duci la serviciu?
Da, este un birou comun cu al consilierului în cinematografie.

I-auzi!, voi, arta vie…
Arta vie; cultura vie.

Ce program aveţi, de la 8 dimineaţa?
Da, e cel mai serios program.

Practic, e primul loc stabil de muncă, dacă înţeleg bine.
Locuri de muncă am mai avut, în diverse locuri.

Cu carte de muncă?
Şi cartea de muncă a mai funcţionat – am lucrat pe partea de producţie, o perioadă. Dar da, este prima oară când mă duc la un serviciu, zi de zi. Plec dimineaţa, mă întorc seara.

Păi şi dacă ai spectacol ce faci, fugi în timpul programului? Nu mai deserveşti cetăţeanul?
Asta a fost…

…înţelegerea?
O înţelegere şi unul dintre primele lucruri pe care le-am discutat cu ministrul; el ţine foarte tare să rămân activ în meserie, pentru că asta îţi oferă credibilitate. Nu poţi să consiliezi în privinţa unor probleme de teatru dacă nu faci teatru.

CINE ÎL ŢINE PE ANGHEL DAMIAN ÎN BRAŢE

Dar n-ai întâmpinat dificultăţi din cauza vârstei dumitale foarte fragede? Ai doar douăzeci şi cinci de ani, scumpe prieten.
Dificultăţi în ce sens? Cum am fost perceput?

De percepţie, da. Să zică lumea: „Cine-l ţine pe-ăsta în braţe?”
Da, evident că au existat…

Cine te ţine pe tine în braţe, Anghel Damian?
Cine mă ţine în braţe? Dacă răspund că mă ţin singur în braţe…

Dar cum a ajuns ministrul tocmai la dumneata? Cum te-a recrutat?
Trebuie să-ţi mărturisesc că şi pentru mine a fost o surpriză, fiindcă nu-l cunoşteam dinainte. Primul contact a fost în mediul on-line, pe Facebook. A fost o simplă cerere de prietenie virtuală, pe care domnul ministru mi-a adresat-o.

Ţi-a dat discret şi un like? Mai ţii minte care a fost primul like pe care ţi l-a dat ministrul?
Nu mai.

Spune-le, te rog, cititorilor noştri mai puţin la curent cu desele schimbări guvernamentale, cine e Ministrul Culturii din ţara noastră?
Vlad Alexandrescu.

Şi cine e domnul Alexandrescu? Cu ce se ocupă dumnealui?
Este profesor universitar, filolog.

La ce facultate?
Catedra de Franceză a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti.

Amghel Damian

Om cumsecade?
Om deosebit, dacă mă întrebaţi pe mine, dar evident că lumea va interpreta că vorbesc astfel fiindcă e şeful meu.

Competent?
Dacă n-ar fi fost un om competent, nu ştiu de ce m-aş fi alăturat lui.

Şi cum ai văzut tu că e competent, dacă nici nu îl cunoşteai?
Am avut o discuţie extrem de relevantă pentru amândoi şi după acea discuţie am decis să mă alătur echipei.

Discuţia a fost faţă către faţă, sau tot în mediul on-line?
Faţă către faţă, evident. Mi-am amintit că prima conversaţie virtuală s-a transformat într-o vizită la teatru, din partea dumnealui, la Teatrul Metropolis, la spectacolul „Peretele”.

Şi după aceea aţi stat la o şuetă?
Şi după aceea am avut o după-amiază întreagă pe care am folosit-o pentru a ne cunoaşte.

Şi aşa ai ajuns dumneata să faci serviciu public! La…
La sfertul de veac.

Uite, lumea priveşte cu reticenţă – ai văzut consiliera domnului Oprea, în vârstă de douăzeci şi trei de ani, ce reticent a fost primită…
Da, bine, ce pot să spun?

ANGHEL DAMIAN ŞTIE CĂ VALOAREA NU E DATĂ DE VÂRSTĂ

Spune că şi Anglia a avut un prim-ministru de douăzeci şi cinci de ani – William Pitt îl chema!
(Râde) A avut şi Anglia un prim-ministru de douăzeci şi cinci de ani, William Pitt, pe numele lui. Aş spune că valoarea nu e dată de vârstă, iar cariera nu e o pantă perfect ascendentă.

Şi asta e adevărat!
Mi se pare nedrept să fiu judecat doar pe aceste considerente; cea mai bună judecată ar fi la finalul „mandatului” meu de consilier, unde acţiunile sau non-acţiunile vor vorbi de la sine.

Ia spune-mi ce-ai făcut până acum.
Ce-am făcut până acum, de când am ajuns la minister? Păi am făcut destul de multe lucruri!

Nu joci ”Solitaire”, ca alţi bugetari?
Nu, din contră, e o activitate extrem de solicitantă şi, dată fiind perioada scurtă de un an de zile pe care o am la dispoziţie ca să punem cât de cât lucrurile la punct…

Eşti optimist, dragul meu!
Acum, ne gândim şi noi în termeni normali… Da. Dar am făcut destul de multe lucruri; în primul rând, am încercat să iniţiez un dialog cu membrii comunităţii teatrale.

Ce înseamnă asta? I-ai chemat la Minister?
Nu, în general am mers noi la instituţiile în subordine, cel puţin la cele din Bucureşti; urmează să facem nişte delegaţii şi în ţară – să identificăm ce nevoi au, ce probleme…

I-aţi luat la mână, cum se zice.
Aşa cum ne luaţi dumneavoastră, ziariştii, la mână, îi luăm şi noi la mână.

Şi aţi apucat să mergeţi pe undeva, să faceţi treabă?
Am mers; deocamdată am vizitat Teatrul Naţional, Opera Bucureşti a venit la noi. Din această perspectivă, există activitate. Am început o dezbatere pe tema managementului instituţiilor de cultură…

Unde are loc dezbaterea asta?
O dată ea s-a concretizat printr-o propunere de ordonanţă a guvernului şi a fost şi o dezbatere concretă organizată la Centrul Cultural „Petőfi Sándor” şi, mă rog, dezbaterea publică prin…

Ce înseamnă asta? Vorbeşte ca pentru cetăţeni!
O dezbatere publică?

Nu, ce e ordonanţa asta, ce să se facă?
Există deja o lege, iar această ordonanţă vrea să modifice trei puncte din legea managementului.

Pornind de la nişte disfuncţionalităţi pe care le-aţi identificat?
O dată ar fi lărgirea… momentan, legea spune că poţi candida pentru funcţia de manager doar dacă ai diploma de licenţă în domeniul de specialitate. Manager, adică director de teatru. Sau de Operă sau de orice altă instituţie de cultură.

Adică, practic, eu dacă am absolvit „Relaţii Internaţionale”, nu pot fi directorul Teatrului Foarte Mic.
Nu, sub nicio formă. Nici măcar dacă ai absolvit, de exemplu, Literele şi ai un master în teatru.

Asta e o prostie.
Şi asta este ceva ce încercăm să rezolvăm. Este o dezbatere dacă să existe…

Şi actualii directori sunt reticenţi la asta – că ar creşte concurenţa?
Există păreri şi păreri. La momentul actual al conversaţiei, dezbaterea este încă în derulare, deci nu pot să spun care sunt concluziile, dar după ce se va termina dezbaterea vom ajunge şi noi la o concluzie şi la o înaintare de propuneri. Vedem care sunt reacţiile breslei, ale mediului teatral, ale societăţii şi, în funcţie de asta, mergem mai departe. Ăsta ar fi un punct. Al doilea punct ţine de specificul concursului; la un moment dat există nişte evaluări, unde dacă managerul ia sub 7 se întâmplă ceva, dacă ia peste 7…

Aşa.
Şi noi vrem să creştem acea notă de la 7 la 8, pentru că vrem să introducem nişte criterii de performanţă; ne interesează în primul rând performanţa în management, şi atunci vrem să creştem nota. Discuţia a pornit de la activitatea din minister. Apoi, avem în vedere foarte multe lucruri care ţin de structura ministerului; la minister s-a lucrat pe organigramă, s-a şi aprobat una nouă; în cadrul minsterului s-au schimbat departamente şi configuraţii.

Ai secretară?
Nu.

Maşină de serviciu?
Nu.

ANGHEL DAMIAN ŞI ECHIPA TÂNĂRĂ DIN MINISTERUL CULTURII

Unde e Ministerul – mi-ai zis?
Bulevardul Unirii, numărul 22, în clădirea cu Biblioteca Naţională a României. Este o clădire care adăposteşte Biblioteca Naţională şi, pe o părticică, Ministerul Culturii.

E o clădire binevenită. Şi ministrul zici că e cumsecade…
E un om de o deschidere fenomenală.

Dă „La mulţi ani!” de Anul Nou?
Nu numai! Este un om extrem de activ şi ceea ce apreciez în mod special la el – sigur că poţi să o pui pe seama faptului că am fost un beneficiar direct al acţiunilor domnului ministru – este acest pariu pe care domnul ministru l-a pus pe nişte oameni tineri. Eu am aproape sfertul de veac, dar în echipa ministrului…

Sunt alţii mai tineri ca tine?
Nu, este cineva de vârsta mea, cu câteva luni mai mare – consilierul în probleme de comunicare –, dar, în general, sunt oameni până în 35 de ani. Şi acest pariu al ministrului pe oameni tineri…

Dar de ce ai acceptat dumneata oferta asta – să intri în Guvernul României?
De ce am acceptat? Propunerea a venit într-un moment în care…

… te plictiseai, n-aveai ce face acasă?
…acumulasem nişte frustrări – date de sistem, de modul în care funcţionează; şi mi-am dat seama că dacă nu voi accepta această propunere nu voi mai avea dreptul moral de a fi indignat, nemulţumit.

ANGHEL DAMIAN ŞI SCANDALUL DE LA UNATC

Şi-ai zis că trebuie să pui mâna pe lopată.
Da. Când maşina e împotmolită…

A contribuit, crezi, la alegerea dumitale şi atitudinea în cazul scandalului de la UNATC, de anul trecut?
Eu bănuiesc că da…

Poţi să ne explici, pentru cititorii noştri care habar n-au despre ce e vorba, ce s-a întâmplat atunci?
Este mult prea greu de rezumat, cred că ţi-ar lua un articol întreg.

În câteva cuvinte, pe înţelesul cititorilor.
Au fost nişte acţiuni pe care un grup de oameni – din care şi eu, şi Andrei Rus am făcut parte…

Consilier şi el, acum.
Consilier şi el; şi au mai fost şi alţii – Andrei Gorzo, Iulia Popovici – dacă i-aş menţiona pe toţi, ţi-aş lua tot spaţiul pentru articol…

Spaţiu tipografic nu mai avem. A murit presa scrisă. Suntem pe net, dragul meu! Zi înainte!
A fost acest grup care a iniţiat un demers pentru o reformă instituţională la UNATC. Mă rog, lucrurile au început concret de la nişte nemulţumiri şi, după aia, s-a dezvoltat totul într-un…

Deci dumneata ai fost în grupul ăla de iniţiativă pentru reformă. Şi s-a reformat ceva?
Reforma nu este ceva ce ţine de…

S-au dat semne de bunăvoinţă în chestiunea reformei?
Simpla existenţă a grupului este, de fapt, un act de reformă în sine, pentru că este prima oară după mult timp când foarte mulţi oameni se coalizează pentru un bine comun.

Deci e un minim pas înainte.
Da, se deschide un drum. Evident că reforma se face cu oameni şi, până când unii oameni îşi vor schimba anumite mentalităţi, lucrurile vor…

…vor mai dura un pic.
Da, vor înainta un pic mai lent.

Şi dacă eu zic aşa, ca cetăţean, că dumneata eşti cine eşti – fiul lui Laurenţiu Damian –, a avut vreo influenţă? E prieten Laurenţiu Damian cu ministerul Culturii?
Nici nu se cunosc.

Nu se cunosc? Adică n-avem un nepotism la vârful Guvernului.
Nu există nepotism, ba din contră, cred că atitudinea mea din timpul scandalului de la UNATC a fost una…

…împotriva propriului tată? Fiindcă una-i una, alta-i alta.
Mă rog, am delimitat foarte bine relaţia personală de acţiunile lui profesionale, cu care eu nu am fost de acord şi pe care le-am semnalat.

ÎN CARE AUTORUL INTERVIULUI SE ÎNTREABĂ EL CE ARE DE NU CONSILIAZĂ ÎN NICIUN MINISTER

Le-ai devoalat publicului; l-ai înfierat. Dar sentimentul meu este că e un Guvern mai sensibil ca altă dată la activităţile din mediul on-line, tocmai zici că aşa v-aţi întâlnit şi cu ministrul. E adevărat?
Da, este.

Întrebarea mea e: eu, care sunt activ în mediul on-line, de ce n-am fost contactat, deocamdată, de niciun ministru? Dacă poţi să-mi răspunzi – eu ce-am? Crezi că nu sunt şi eu adecvat să consiliez?
Ba da. Dar probabil că urmează sau nu s-a ivit încă ocazia. Nu s-a născut încă ministerul pentru dumneavoastră, domnule Crăciun.

Dar colegii dumitale de teatru îmi spuneau despre dumneata că încă dinainte să fii consilier urmăreai un pic problemele legislative, erai mai informat decât ei, care sunt mai artişti.
Da, cumva mereu am avut o aplecare spre zona asta a reglementărilor în domeniu.

Dar ce ai face tu, dacă ai avea puterea aia mare, mare să schimbi? Care sunt problemele principale ale sistemului vostru şi le-ai schimba?
Sunt nenumărate. În primul rând, ce-mi doresc eu acum…Sunt unele lucruri care ţin de autoritate şi alte lucruri care ţin de breaslă. În primul rând, fără un dialog real al breslei pentru identificarea problemelor şi fără un scop comun al breslei, lucrurile nu se vor schimba niciodată.

Asta nu depinde de tine. Ceva care ar depinde de tine, dacă ai avea puterea cu pricina.
Ce înseamnă „puterea”?

Dacă ai fi dumneata însuşi ministrul.
Totuşi, vorbim de un sistem unde există o separaţie a puterilor în stat…

Dacă ai fi tu ministru al Culturii şi ai iniţia nişte ordonanţe de Guvern, în ce zonă te-ai amplasa?
Ministerul Culturii n-are putere de legiferare, ordonanţele sunt nişte situaţii excepţionale.

Cunoaştem. Îl am pe Montesquieu la bază. Dar ştim cu toţii, scumpul meu, că Parlamentul a jucat un rol mai degrabă decorativ în ultimul deceniu şi că s-a legiferat prin ordonanţe. Trăim într-o democraţie originală.
Actualul guvern nu va acţiona precum precedentele guverne şi nu va conduce prin ordonanţe de urgenţă.

ANGHEL DAMIAN ŞI STATUTUL ARTISTULUI

Hai să facem un exerciţiu de imaginaţie; că eu, de fapt, nu te întreb ce ordonanţe ai da tu, ci ce probleme crezi tu că sunt mari şi cum le-ai rezolva.
În primul rând se simte nevoia acută de existenţă a unui statut al artistului.

Adică, domnule, să nu mă mai plăteşti la negru cu 3 lei pe spectacol.
Da, şi lucrurile să fie clar reglementate şi legiferate, în sensul în care artiştii să beneficieze de o anumită protecţie socială; mai ales în secolul al XXI-lea, foarte mulţi artişti lucrează având drepturi de autor. Aici e o problemă destul de mare, în sensul în care contractele de drept de autor nu acumulează vechime. În perioada în care un artist este în pauză de proiect – freelancer-ii lucrează pe bază de proiect – nu au nicio protecţie. În Franţa există un sistem de ajutorare a artistului, care în momentul în care e în pauză de proiect îşi primeşte drepturile (cum ar fi la noi dreptul de şomaj). Şi îmi doresc o mai bună legiferare în sensul ăsta, un statut de protecţie al artistului; ca să nu mai vorbim de Codul Muncii şi de multe alte probleme.

Asta deja te depăşeşte pe tine. Codul Muncii e peste noi. Corporaţia a făcut legislaţia.
Dar, în acelaşi timp, sunt nişte probleme de identificat – un artist dansator intră în grila de salarizare cu studii medii.

De ce?
Pentru că aşa e făcută grila, nu îl recunoaşte ca pe un ins cu studii superioare. Şi atunci e plătit mai prost. Ca şi cum ar avea doar bacalaureatul; şi sunt foarte mulţi în situaţia asta. Îmi doresc, deci, un statut al artistului, o eficientizare a managementului (nişte direcţii comune) şi mi-aş dori de la Ministerul Culturii – dacă aş fi ministru – să fie un iniţiator de direcţii culturale, de curente de gândire, de proiecte culturale; un iniţiator, nu doar un finanţator.

Nu e prea puţin un an ca să faceţi ceva? Se schimbă des Guvernele; ai timp să faci o viziune, aşa? S-au perindat nu-ştiu-câţi miniştri ai Culturii.
Poţi. E un efort destul de mare, un efort care implică mai multă lume, dar poţi iniţia nişte proiecte care să…

Să fie duse mai departe? De exemplu, actualul ministru continuă ceva din proiectele anteriorului?
Sunt anumite proiecte care au fost începute, dar nu au fost terminate.

Cine a fost înainte ministru?
Ionuţ Vulpescu.

ANGHEL DAMIAN A ÎNVĂŢAT DEJA LECŢIA RĂSPUNSURILOR DIPLOMATICE

Şi? A făcut treabă Vulpescu? Sau e grea moştenirea? Cum e?
E foarte complicat să stabileşti care a fost, de fapt, moştenirea, pentru că în zece ani au fost, să zic, cincisprezece miniştri.

A fost şi Gigel Ştirbu.
Gigel Ştirbu, Daniel Barbu, Kelemen Hunor…

Daniel Barbu a plecat şi bătut de la Minister.
Iorgulescu, Mona Muscă; Mircea Diaconu a fost trei săptămâni… De fapt, problema e că n-au existat o continuitate şi o direcţie clară pentru Ministerul Culturii; schimbările au fost foarte dese şi, cumva, fiecare ministru a preluat un sistem disfuncţional pe care a încercat – sau n-a încercat – să-l rezolve, adică lucrurile au stat şi în inerţie de multe ori. Există o părere comună că în ultimul timp au început să se mai mişte lucrurile, dar în continuare există foarte multe disfuncţionalităţi la nivel de minister.

ANGHEL DAMIAN ŞI CHESTIUNEA INTERIMARILOR ÎNCREMENIŢI ÎN FUNCŢII

Ce nu merge pe-acolo?
Îţi dau doar un exemplu succint: există foarte mulţi manageri – directori – de instituţii de cultură din România care sunt pe interimat o perioadă mai lungă decât prevede actuala lege (120 de zile)! Sunt interimari care funcţionează de şase ani, de opt ani, pentru că ministerul n-a lansat concursurile de management. Şi atunci, există instituţii de cultură importante din ţara asta care nu beneficiază de o viziune – un interimar se ocupă de treburi curente. El trebuie să se asigure că instituţia funcţionează, dar nu implementează un proiect sau o viziune de management într-o instituţie. Lucrurile se întâmplă aleatoriu, în unele cazuri mai bine, în alte cazuri mai prost. Sunt foarte multe instituţii care sunt conduse de manageri interimari şi aceasta este una dintre priorităţile ministrului – să deschidă aceste concursuri şi să se instaleze nişte manageri care să aibă o viziune pe care să şi-o asume public în faţa autorităţii şi să fie conduşi de un program.

Ce instituţii sunt în situaţia asta?
De la Teatrul Naţional din Iaşi, Teatrul Naţional din Craiova, la muzee… există o listă de două pagini cu managerii interimari şi o listă de două pagini cu managerii actuali.

În situaţia dumitale concretă, care te ocupi cu problemele din teatru… Uite, s-a ivit problema închiderii unor teatre, cu noua legislaţie privind clădirile cu bulină roşie.
Nu e numai situaţia din teatru, ci şi situaţia din film. În general, s-au închis foarte multe spaţii culturale – e o criză de spaţii culturale.

Aşa e, dar să zicem de asta de care aparţii tu acolo. Ce se va întâmpla? „Ce e de făcut, domnule?” – cum te-ar întreba Moromete.
E nevoie de un proiect comun – al Ministerului, al Primăriei şi al Ministerului Dezvoltării –, adică nu e ceva care să ţină doar de Minister. Culmea e că spaţiile de teatru care au fost închise nu se află sub autoritatea Ministerului, ci sub autoritatea Primăriei: Teatrul Nottara este sub autoritatea Primăriei Capitalei, Teatrul Foarte Mic – la fel, şi ArCub este iarăşi…

S-a închis şi ArCuB?
Sediul din Batiştei, da.

Păi părea că nu stă să cadă! Era doar o iluzie?
Da, era doar o iluzie. Şi atunci, Ministerul face demersurile necesare să iniţieze aceste proiecte comune şi există o speranţă că lucrurile se vor transforma; dar aici trebuie un efort comun, conjugat, al mai multor reprezentanţi ai autorităţii.

Dar Ministerul Culturii, în cazul ăsta concret, ce poate să facă? Să iniţieze dialogul ăsta, să se aşeze la o masă cu Primăria?
Asta da (şi asta se şi întâmplă) şi mai  există – de exemplu, cum e la cinematografie: s-au închis săli de cinema care aparţin de Minister. La teatru, sălile care s-au închis nu aparţin de Minister.

Şi astea care aparţin de Minister – de exemplu, Studio?
Da, Cinema Studio, care de fapt este al Arhivei de Filme şi care a fost închiriat Uniunii Cineaştilor. Acolo vor trebui declanşate nişte programe – eventual prin fonduri europene – şi reabilitate. Problema se pune că în acele clădiri există şi locuinţe…

De cetăţeni.
Şi actuala lege spune că e nevoie de o majoritate absolută pentru ca… adică presupunând că ai avea toţi banii, n-ai putea demara nişte lucrări până când toată lumea din bloc nu îşi dă acordul. Absolut toată lumea; unul singur dacă nu e de acord…

ANGHEL DAMIAN ŞI CĂUTAREA UNOR SPAŢII CARE POT FI TRANSFORMATE ÎN SPAŢII DE CULTURĂ

Din ce îmi dau eu seama, vor mai sta închise o perioadă.
N-aş putea să-ţi dau un răspuns concret.

Nu se pot găsi alte spaţii, care până acum au avut o altă beneficiere?
Asta se face – o hartă interactivă cu spaţii care pot fi transformate în spaţii de cultură pentru proiectul „Bucureşti – capitală europeană în 2021”. Şi încercăm să găsim soluţii alternative, de exemplu una dintre priorităţile guvernului este constituirea unei săli pentru Festivalul „George Enescu”. Acolo, actualul ministru vrea să înceapă un proiect care să fie continuat – e nevoie de găsirea unui teren, de punerea fondurilor în mişcare şi aşa mai departe.

Dar oamenii care lucrează în teatrele astea ce fac până atunci? Nu pot să joace şi ei în altă parte, nu-i primesc alte teatre – să-i găzduiască, să repete, să joace?
Ba da; eu, de exemplu, am iniţiat un dialog cu Teatrul Foarte Mic. Domnul ministru, la rândul lui, înainte să fiu eu numit consilier, a ajutat Teatrul Nottara printr-un contact cu Casa Armatei, care a pus la dispoziţie sala de la Casa Armatei – două zile pe săptămână – Teatrului Nottara, iar aici a fost un parteneriat între Ministerul Culturii şi Ministerul de Interne. Eu, la rândul meu, cu Teatrul Foarte Mic sunt în nişte discuţii care datează deja de câteva săptămâni; trebuie să găsim alternative – am fost şi am vizitat câteva spaţii, dar trebuie să găsim unul adecvat proiectului de acolo, pentru că Teatrul Foarte Mic avea un proiect în derulare.

Teatrul Foarte Mic trebuie să fie – just – chiar foarte mic.
Da, dar, în acelaşi timp, nu e atât de mic pe cât pare pentru că, de fapt, sala avea o capacitate mică de spectatori, dar scena era destul de măricică. Şi foarte multe spectacole au fost construite pentru o scenă mare.

ANGHEL DAMIAN DEJA A FOST ÎNJURAT

Îţi place ţie să faci treaba asta, Anghel Damian, să intri în slujba cetăţeanului?
Da.

Cetăţeanul te poate şi înjura, la o adică.
Păi deja am fost.

Cine te-a înjurat?
Dacă i-aş numi public, le-aş da o importanţă pe care nu o merită.

Aşa, în linii mari, nu ca nume. Categoriile profesionale – colegii dumitale, actorii?
Eşti extrem de generos – „colegii, actorii” – adică nu putem identifica o breaslă…

Ranchiunoşii?
Nu, dar există răuvoitorii, care au văzut această numire ca fiind condiţionată de nişte lucruri ascunse.

Ca să te întreb altfel – ţi s-a oferit şi ţie să iei prima ta şpagă, la 25 de ani?
Nu mi s-a oferit, domnule.

Îl dai pe mâna Miliţiei pe primul care ţi-o oferă? Îţi iei angajamentul faţă de cititorii noştri că ai să procedezi întocmai?
Vom organiza flagrantul împreună, domnule Crăciun!

Ar fi minunat! Dar, ia spune-mi, se scot bani din buzunar să se dea şpagă chiar şi la Ministerul Culturii? E o şărpăraie şi aici?
N-aş putea să spun, pentru că nu m-am lovit de această problemă, dar bănuiesc că în istoria ministerului…

S-au mai luat, s-au mai luat.
Trăim în România şi trebuie să fim conştienţi că şpaga şi corupţia au fost ceva aproape instituţionalizat, la un moment dat.

Jos corupţia, dragul meu!
De acord cu dumneata!

Te îmbraci la costum de haine de când mă deserveşti pe mine, cetăţeanul?
Da.

ANGHEL DAMIAN SE BUCURĂ SĂ IA LEAFA PE CARE O IA

Cravată şi aşa?
Fără cravată. Totuşi, acum nu vreau să mă îmbătrânesc prematur, pentru că vârsta o să rămână aceeaşi, indiferent de ce cravată sau papion aş purta. Dar o minimă decenţă trebuie să existe, şi atunci sacoul a devenit un accesoriu vestimentar important.

Aveai sacouri înainte în garderobă sau a trebuit să-ţi cumperi, să faci un sacrificiu financiar?
Am făcut un mic sacrificiu financiar, să-mi cumpăr; trebuie să recunosc că nu stăteam roz la acest capitol. Dar să zicem că sunt acoperit pe partea asta.

Spune-mi, dragă Anghel, există o beţie a puterii, ai apucat să guşti cupa de cleştar a omului cu funcţie?
Eu presupun că ea există, pentru că am văzut-o în jurul meu.

La cine? În minister, pe acolo?
Nu, nu, nu; am observat, de-a lungul succintei existenţe, că există acest fenomen.

Dar domnul ministru nu s-a îmbătat cu puterea deja!
Nu. În momentul în care înţelegi că oamenii din aceste funcţii sunt, de fapt, de slujitori, că munca pe care o faci este una în interesul celorlalţi – dacă o faci aşa cum trebuie…

Adică n-ai antemergători şi coloană oficială?
Nu există antemergători, nu există coloană oficială.

Şi, mai ales, vai!, secretară.
Nici secretară; ba chiar aş putea spune că fac, la rândul meu, muncă de secretariat.

Practic, te putem numi chiar şi secretarul ministrului, pe alocuri. Nu e ruşinos, să ştii, şi Coposu a fost secretarul lui Maniu!
Domnul ministru are secretare şi mai există şi funcţiile speciale, de secretar de stat şi de subsecretar de stat.

Aia e funcţie mare! Ar însemna că ţi-aş plăti eu, cetăţeanul, ţie secretarul de stat şi întreţinerea la bloc.
Acolo cred că există şofer!

Ai patalamele la mână?
Avem. Operare PC, luat cu calificativul „Magna cum Laude”, dacă îmi permiteţi.

Cine v-a verificat?
Au fost acele verificări obligatorii.

Bacalaureatul?
Da, da, da, bineînţeles. Şi am şi un atestat pentru Informatică, la fel cum am un atestat şi în limbă străină.

Practic, ce vă lipseşte ca să urmaţi o carieră în slujba cetăţeanului?
Eu nu mă gândesc la asta pe termen lung.

ANGHEL DAMIAN VREA SĂ RĂMÂNĂ, TOTUŞI, ACTOR

Nu vrei asta?
Nu îmi doresc o carieră în slujba cetăţeanului. Mi s-a ivit o oportunitate… Dar eu sunt actor la bază!

Dar la vârf?
(Zâmbeşte) Sunt actor la bază şi nu mă imaginez o perioadă lungă altfel; mi se pare că, dacă vrei să faci treabă, e un efort extrem de mare…

Leafa e mică?
Nu aş dori să intru în detalii financiare.

Eu nu ţi-am cerut detalii, te-am întrebat dacă e mică.
Nu e nici mică, nu e nici mare; este o leafă pe care cineva de vârsta mea se bucură să o ia.

Frumos răspuns! Poate ceva prin diplomaţie ţi se potriveşte!
Domnul ministru, la rândul lui, a fost ambasadorul plenipotenţiar al României la Luxemburg, între 2006-2011. Şi mai e şi nepotul lui Tudor Vianu.

I-auzi! E obişnuit cu sfera puterii.
Nu cred că e în sfera puterii.

Câte duşmănii îţi acumulezi în teatru? Ce-o să faci după ce ieşi din treaba asta? Cum o să te descurci? Ce faci cu ele?
Cu duşmăniile? Nu-mi dau seama; presupun că dacă vom avea acţiuni de succes, prin care vom reuşi să schimbăm nişte lucruri în bine, aceste aşa-zise duşmănii nu vor exista.

10431323_887857701227794_8681197556647608912_o

Eşti naiv!
Evident că în scurta mea perioadă acolo am putut observa că există foarte mulţi oameni rău-intenţionaţi, care pornesc de la premisa că acest mandat al domnului ministru va fi unul care nu se va bucura de succes, că e o perioadă prea scurtă etc. Iarăşi, există nişte poli de opinie şi nişte persoane care lansează atacuri indiferent de motiv. Ca să îţi dau un exemplu: o ştire, un titlu de articol – în condiţiile în care pentru toată Biblioteca Naţională şi întregul Minister nu există niciun fel de cafenea sau restaurant în care angajaţii (care, practic, stau mai mult de opt ore acasă) n-au de unde să-şi ia o apă sau un ceai sau să mănânce ceva, şi se organizează o licitaţie pentru o cafenea şi restaurant – şi un titlu de ziar suna: „Ministerul Culturii o dă pe băutură”.

ANGHEL DAMIAN ŞI CULTUL BÂRFEI

Şi porcăriile sunt inevitabile în viaţă.
Da.

Oamenii vor să vă bârfească, fiindcă vă pizmuiesc. E firesc.
Da, dar e un cult al bârfei.

Cravată nu porţi, zici?
Cravată, nu.

Ştii să faci nodul la cravată?
Am învăţat de pe net, dar…

Dar ai uitat?

A fost un episod comic din existenţa mea şi chiar am vrut la un moment dat să scriu un scenariu despre asta.

Aşa. „Nodul” se va numi.
Cu cineva care învaţă să facă nodul la cravată de pe tutorialele YouTube.

Aşa…
Şi cât de uşor pare în acele tutoriale şi cât de complicat e, de fapt.

În ce context ai ajuns dumneata să-ţi faci nodul?
La banchetul de clasa a XII-a.

Erai major?
Eram major.

Şi cine a triumfat?
Eu, nu cravata… Până la urmă am reuşit să fac nodul.

Da?
Pe youtube erau mişcări extrem de lente, apoi deodată – pac!, pac! – nodul. În realitate nu merge chiar aşa.

Te tentează o carieră politică?
Nu, deloc.

Domnul ministru e membru al vreunui partid?
Nu.

L-aţi întrebat şi voi: „Cum ai ajuns dumneata ministru?”. Se ştia cu primul-ministru sau cum?
S-au cunoscut la Luxemburg în perioada în care fusese ambasador.

Domnul Cioloş era comisar european şi… Pe prietenie?
Nu pe prietenie. În primul rând, să fim sinceri, cariera domnului Alexandrescu îl recomandă pentru asta. Este un om împlinit profesional şi cu multiple expertize, dacă vrei.

Dă-mi exemple.
Pe lângă faptul că e filolog şi are o legătură directă cu zona asta de cultură, a crescut  si a fost educat într-o familie de arheologi de mare valoare şi atunci asupra problematicii patrimoniului are un ”know-how” pe care nu multă lume îl are.

Ca cetăţean, aş vrea să îi aduci domnului ministru, în calitatea dumitale de consilier, următoarea nemulţumire cetăţenească: să ia la mână editurile care publică operele ştiinţifice ale eliberaţilor din penitenciare! Se poate face ceva? Poate ministerul să facă ceva? Fie şi abuziv. Poate e timpul pentru o despoţie luminată. Glumesc, dar nu prea.
Să avem o despoţie luminată, numai că… Cred că editurile au de-a face mai degrabă cu Ministerul Educaţiei.

Editurile? Nu ştiu în subordinea cui sunt. Sunt cetăţean. Eu nu trebuie să ştiu detaliile. Trebuie să văd efectele Cineva trebuie să-i ia şi pe ăştia la mână, că e ca şi cum ai vinde marfă furată. Sunt ca nişte en gros-uri care vând marfă furată. Deci acolo sunt nişte cuiburi de infractori.
În primul rând că ele sunt girate de nişte…

Profesori universitari, şi aşa mai departe.
Da, că dacă n-ar exista cine să-i gireze nu ar mai creşte atât de mult.

Până la urmă, sunt şi nişte judecători care îi eliberează; ei ar trebui să le zică: „Ce operă ştiinţifică? Dumneata eşti analfabet. Hai, înapoi la puşcărie!
Ca cetăţean, voi transmite această informaţie.

Asta e durerea mea de cetăţean.
Alte dureri de cetăţean?

Cu Ministerul Culturii n-am. Şi zici că marile proiecte rămân în vigoare, Festivalul “George Enescu”…
Bineînţeles. Se vor face nişte sesiuni de finanţări pentru proiectele prioritare ale Ministerului, privind festivalurile de cultură. În afară de asta, se lucrează la Codul Patrimoniului, care este vital.

E important ăsta.
Da. Statutul artistului, debirocratizare, transparenţă – astea ar fi cuvintele-cheie ale acestui mandat.

Dar asta cu patrimoniul e o luptă importantă.
Extrem de importantă, ca dovadă că domnul ministru a făcut deja nişte demersuri importante. Nu mai devreme de ieri, localitatea Roşia Montană a fost declarată patrimoniu naţional.

Bravo! Asta e bine.
E de bine, da.

Domnule consilier, aţi protestat, cu noi, în stradă? Unde aţi fost în noaptea de 2 sau 3 noiembrie, nu mai ştiu, când îl dădeam noi jos pe Ponta strigând în gramofon, domnule Anghel Damian? Ce făceaţi în noaptea revoluţiei de catifea?
În noaptea revoluţiei am avut spectacol, după care, împreună cu colegul Paulică Ipate…

Aţi protestat?
Am protestat pe stradă inclusiv alături de colega-dramaturg Lia Bugnar.

Şi cu Marius Manole?
Şi cu Marius Manole. Dar el picheta în altă parte a revoluţiei. Şi a fost şi o problemă cu semnalul; exista, dar nu aveam semnal. Nu ne puteam reuni forţele.

Securitatea, dragul meu.
Eram sabotaţi, da.

ANGHEL DAMIAN NU E AGENT ACOPERIT

Dă-mi voie să te întreb de la obraz: eşti agent al vreunui serviciu secret românesc?
Nu.

Dar străin?
Nu.

Ţi s-a propus?
Declar public că nu mi s-a propus şi nici nu sunt.

Dar dacă ţi s-ar propune – ai accepta, pentru ţară, ceva?
E ceva ce nu mă interesează.

Am înţeles. Deci se termină anul, toată lumea o să te înjure, şi revii în meserie.
Dacă oi mai avea unde.

Dacă te mai ia cineva într-un spectacol. Şi dacă nu te mai primeşte nimeni, ce altă meserie ai şti să faci?
Presupun că mă voi zbate în continuare să dezvolt proiecte cu oamenii despre care ştiu sigur că vor fi lângă mine şi după această carieră de un an de zile.

Îţi dorim mult succes, Anghel Damian, şi fie cum o vrea bunul Dumnezeu!
Îţi mulţumesc, domnule Crăciun.

Foto: Simion Buia, Andrei Runcanu