Andrei Cohn: „Găsesc ofertant cinematografic tot ce mă implică personal”
https://www.ziarulmetropolis.ro/andrei-cohn-gasesc-ofertant-cinematografic-tot-ce-ma-implica-personal/

„Găsesc ofertant cinematografic tot ce mă implică personal, perspectiva estetică asupra poveştilor este întotdeauna ulterioară”, afirmă regizorul Andrei Cohn într-un interviu realizat cu ocazia lansării filmului său de debut, „Acasă la tata” (2015), pe platforma gratuită Cinepub.

Un articol de Ionuţ Mareş|29 decembrie 2016

Bazat pe o piesă de teatru şi un scenariu scrise de (actorul şi dramaturgul) Mimi Brănescu, „Acasă la tata”, debutul în regie al lui Andrei Cohn, este o farsă sub care se ascunde o dramă la foc mic despre sentimentul ratării şi regretul pierderii tinereţii.

Alexandru Papadopol este în vervă în rolul lui Robert, un tânăr jurnalist și scriitor de la București care, din cauza unei crize conjugale, se întoarce pentru o zi și o noapte în Dobrogea, în casa de la țară a copilăriei sale și unde tatăl (Florin Zamfirescu) locuiește cu o nouă parteneră de viață (Natașa Raab), după moartea soției în urmă cu câțiva ani. În sat, Robert se întâlnește cu un coleg și prieten bun din copilărie (Andi Vasluianu), cu soția acestuia (Mirela Oprișor) și cu o fostă iubită (Ioana Flora).

Cu ocazia lansării filmului „Acasă la tata” pe platforma Cinepub, am realizat un scurt interviu cu regizorul Andrei Cohn.

23dec-play

„Acasă la tata” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Ionuţ Mareş: Ce v-a atras la piesa și la scenariul lui Mimi Brănescu? Ce vi s-a părut cel mai ofertant cinematografic?

Andrei Cohn: N-am văzut spectacolul înainte să fac filmul. Am multe lucruri în comun cu Robert (protagonistul jucat de Alexandru Papadopol – n.r.), iar tata are multe în comun cu tatăl lui. Mi s-a părut că este o şansă să mă gândesc serios la lucrurile care îl frământă pe Robert şi eventual să fac pace cu ele. N-am reuşit.

Am încercat să aduc şi spaţiul într-o zonă care are legatură cu mine, scenariul fiind plasat iniţial la Lehliu. Am filmat la 2 Mai, unde mă simt acasă din foarte multe puncte de vedere. Am şi un prieten din copilărie acolo, care face case de piatră şi are foarte multe în comun cu Petrică (personajul jucat de Andi Vasluianu – n.r.). Îmi e foarte cunoscută echilibristica marcată de accente ipocrite pe care o face Robert, atunci când trece dintr-o lume în alta.

Găsesc ofertant cinematografic tot ce mă implică personal, perspectiva estetică asupra poveştilor este întotdeauna ulterioară.

Cum ați lucrat cu actorii, care sunt cu toții experimentați? Ce le-ați cerut? Câtă libertate le-ați oferit?

andrei_cohn

Sursă foto: Facebook Andrei Cohn

N-am lucrat cu toţi actorii la fel. O parte din ei au avut încredere în mine şi am trăit momente autentice. N-am nicio metodă în lucrul cu actorii. Cred că este o relaţie reciprocă, bazată pe sinceritate, în care primeşti atât cât oferi. Mă refer doar la cei care speră să afle lucruri despre ei odată cu fiecare punere în scenă. Nu înţeleg acest concept al „libertăţii oferite actorilor”. Este ca şi când am urmări lucruri diferite, ei ar avea un cu totul alt plan decât mine şi eu m-aş opune. Tot ce este în sensul personajului este binevenit.

Într-o discuție publică după o proiecție a filmului în 2015 ați spus că ați vrut să faceți „un balet pe sârmă între ostentaţie şi firesc”. Aș adăuga eu: între artificialitate asumată și iluzia realismului. Cred că v-a reușit, dar care sunt riscurile unei astfel de abordări?

Unul dintre riscuri a fost foarte corect semnalat chiar de dumeavoastră. Într-un articol mai vechi despre „Acasă la tata” aţi spus că greşesc atunci când mă iau prea tare în serios. Cred că aveţi dreptate. Lucruri care ţin de poetica personală pot să fie receptate ca manierism sau calofilie. La ora aceea am considerat că doar punerea în scenă cu onestitate a lucrurilor este o formă de neasumare artistică. Acum am mai mare încredere în camera de filmat. Semnificaţiile există în fiecare lucru care se petrece în faţa ei şi nu scapă niciodată necaptate. O conştiinţă prea insistentă asupra sensului lucrurilor pe care le pui în scena este dăunătoare, aşa cum şi actorilor le este dăunatore conştiinţa sfârşitului poveştii pe care o joacă.

Cum v-ați decis asupra acestui balans între comedie și dramă, între accentele de farsă și tonul grav?

N-am un mare merit. Scenariul a făcut jumătate de alegere, iar modul în care eu l-am gestionat personal – cealaltă jumătate. E un slalom pe care l-am făcut cu tristeţe şi melancolie printre glume.

Ați vorbit în interviuri că acest montaj sincopat, care încalcă regulile racordului și care fragmentează narațiunea, l-ați decis după terminarea filmului și că nu îl gândiserăți așa de la început. Ce v-a determinat să luați această decizie?

Nu mi-a fost clar de la bun început. Totuşi, am desenat un storyboard al filmului care seamănă foarte tare cu montajul final. Procesul a fost mai organic decât o decizie stilistică brutală, luată într-un anumit moment, de tipul „îl fac alb-negru” sau „îl filmez cu telefonul”. Educaţia mea are mai mare legătură cu pictura decât cu filmul şi poate de aceea descompun secvenţa într-o succesiune de momente independente, cu încărcătură şi utilitate proprii. Aşa au apărut elipsele din interiorul secvenţelor. Am încercat să fac un montaj al conflictelor interioare, mai degrabă decât unul narativ. Continuitatea îneacă orice conţinut într-un tăvălug narativ şi am considerat că doar traseul personajelor din punctul A în B nu este suficient. Nu cred că miza acestui scenariu se află la primul nivel de lectură, aici lucrurile sunt destul de simple. În schimb, ele devin foarte interesante în zona intimă a personajelor.

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.

07
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță Retrospectiva TIFF 2022 la București. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Institutul Francez, va avea loc la Cinema Elvire Popesco în perioada 21 – 24 iulie, iar spectatorii vor avea ocazia să urmărească cele mai populare filme ale ediției, dar și producțiile care au câștigat trofeele festivalului de la Cluj-Napoca.

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.