Andrei Cohn: „Găsesc ofertant cinematografic tot ce mă implică personal”
https://www.ziarulmetropolis.ro/andrei-cohn-gasesc-ofertant-cinematografic-tot-ce-ma-implica-personal/

„Găsesc ofertant cinematografic tot ce mă implică personal, perspectiva estetică asupra poveştilor este întotdeauna ulterioară”, afirmă regizorul Andrei Cohn într-un interviu realizat cu ocazia lansării filmului său de debut, „Acasă la tata” (2015), pe platforma gratuită Cinepub.

Un articol de Ionuţ Mareş|29 decembrie 2016

Bazat pe o piesă de teatru şi un scenariu scrise de (actorul şi dramaturgul) Mimi Brănescu, „Acasă la tata”, debutul în regie al lui Andrei Cohn, este o farsă sub care se ascunde o dramă la foc mic despre sentimentul ratării şi regretul pierderii tinereţii.

Alexandru Papadopol este în vervă în rolul lui Robert, un tânăr jurnalist și scriitor de la București care, din cauza unei crize conjugale, se întoarce pentru o zi și o noapte în Dobrogea, în casa de la țară a copilăriei sale și unde tatăl (Florin Zamfirescu) locuiește cu o nouă parteneră de viață (Natașa Raab), după moartea soției în urmă cu câțiva ani. În sat, Robert se întâlnește cu un coleg și prieten bun din copilărie (Andi Vasluianu), cu soția acestuia (Mirela Oprișor) și cu o fostă iubită (Ioana Flora).

Cu ocazia lansării filmului „Acasă la tata” pe platforma Cinepub, am realizat un scurt interviu cu regizorul Andrei Cohn.

23dec-play

„Acasă la tata” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Ionuţ Mareş: Ce v-a atras la piesa și la scenariul lui Mimi Brănescu? Ce vi s-a părut cel mai ofertant cinematografic?

Andrei Cohn: N-am văzut spectacolul înainte să fac filmul. Am multe lucruri în comun cu Robert (protagonistul jucat de Alexandru Papadopol – n.r.), iar tata are multe în comun cu tatăl lui. Mi s-a părut că este o şansă să mă gândesc serios la lucrurile care îl frământă pe Robert şi eventual să fac pace cu ele. N-am reuşit.

Am încercat să aduc şi spaţiul într-o zonă care are legatură cu mine, scenariul fiind plasat iniţial la Lehliu. Am filmat la 2 Mai, unde mă simt acasă din foarte multe puncte de vedere. Am şi un prieten din copilărie acolo, care face case de piatră şi are foarte multe în comun cu Petrică (personajul jucat de Andi Vasluianu – n.r.). Îmi e foarte cunoscută echilibristica marcată de accente ipocrite pe care o face Robert, atunci când trece dintr-o lume în alta.

Găsesc ofertant cinematografic tot ce mă implică personal, perspectiva estetică asupra poveştilor este întotdeauna ulterioară.

Cum ați lucrat cu actorii, care sunt cu toții experimentați? Ce le-ați cerut? Câtă libertate le-ați oferit?

andrei_cohn

Sursă foto: Facebook Andrei Cohn

N-am lucrat cu toţi actorii la fel. O parte din ei au avut încredere în mine şi am trăit momente autentice. N-am nicio metodă în lucrul cu actorii. Cred că este o relaţie reciprocă, bazată pe sinceritate, în care primeşti atât cât oferi. Mă refer doar la cei care speră să afle lucruri despre ei odată cu fiecare punere în scenă. Nu înţeleg acest concept al „libertăţii oferite actorilor”. Este ca şi când am urmări lucruri diferite, ei ar avea un cu totul alt plan decât mine şi eu m-aş opune. Tot ce este în sensul personajului este binevenit.

Într-o discuție publică după o proiecție a filmului în 2015 ați spus că ați vrut să faceți „un balet pe sârmă între ostentaţie şi firesc”. Aș adăuga eu: între artificialitate asumată și iluzia realismului. Cred că v-a reușit, dar care sunt riscurile unei astfel de abordări?

Unul dintre riscuri a fost foarte corect semnalat chiar de dumeavoastră. Într-un articol mai vechi despre „Acasă la tata” aţi spus că greşesc atunci când mă iau prea tare în serios. Cred că aveţi dreptate. Lucruri care ţin de poetica personală pot să fie receptate ca manierism sau calofilie. La ora aceea am considerat că doar punerea în scenă cu onestitate a lucrurilor este o formă de neasumare artistică. Acum am mai mare încredere în camera de filmat. Semnificaţiile există în fiecare lucru care se petrece în faţa ei şi nu scapă niciodată necaptate. O conştiinţă prea insistentă asupra sensului lucrurilor pe care le pui în scena este dăunătoare, aşa cum şi actorilor le este dăunatore conştiinţa sfârşitului poveştii pe care o joacă.

Cum v-ați decis asupra acestui balans între comedie și dramă, între accentele de farsă și tonul grav?

N-am un mare merit. Scenariul a făcut jumătate de alegere, iar modul în care eu l-am gestionat personal – cealaltă jumătate. E un slalom pe care l-am făcut cu tristeţe şi melancolie printre glume.

Ați vorbit în interviuri că acest montaj sincopat, care încalcă regulile racordului și care fragmentează narațiunea, l-ați decis după terminarea filmului și că nu îl gândiserăți așa de la început. Ce v-a determinat să luați această decizie?

Nu mi-a fost clar de la bun început. Totuşi, am desenat un storyboard al filmului care seamănă foarte tare cu montajul final. Procesul a fost mai organic decât o decizie stilistică brutală, luată într-un anumit moment, de tipul „îl fac alb-negru” sau „îl filmez cu telefonul”. Educaţia mea are mai mare legătură cu pictura decât cu filmul şi poate de aceea descompun secvenţa într-o succesiune de momente independente, cu încărcătură şi utilitate proprii. Aşa au apărut elipsele din interiorul secvenţelor. Am încercat să fac un montaj al conflictelor interioare, mai degrabă decât unul narativ. Continuitatea îneacă orice conţinut într-un tăvălug narativ şi am considerat că doar traseul personajelor din punctul A în B nu este suficient. Nu cred că miza acestui scenariu se află la primul nivel de lectură, aici lucrurile sunt destul de simple. În schimb, ele devin foarte interesante în zona intimă a personajelor.

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.