Un interviu neconvenţional cu ziaristul (colaborator al Ziarului Metropolis) şi scriitorul Andrei Crăciun, despre cea mai recentă dintre cărţile sale – „Aleea Zorilor” (publicată la Editura Polirom), care este o carte despre copilărie, scrisă într-o singură frază.
Un articol de Dan Boicea|4 mai 2017
Te întreb ce este cartea aceasta „Aleea Zorilor”, iar eu îți răspund că este o carte pe care am purtat-o în inimă în ultimii zece ani, dar nu îmi găseam niciodată răgazul să o scriu, ea nu este un roman-fluviu, ceea ce nu înseamnă că nu aveam nevoie de multă liniște înainte să mă așez la masa mea de scris, care de altfel nu este întru totul o masă de scris, căci ea se află într-o ceainărie, iar ultimul deceniu din viața mea a fost și el obsedant, și nu-mi găseam orele liniștite, așa că o amânam și o amânam și o amânam, până când anul trecut sau acum doi ani, nici nu mai știu, am citit Lecții de dans pentru vârstnici și avansați de domnul nostru Bohumil Hrabal, și am înțeles că acela este ritmul pe care îl căutam, căci, de fapt, dincolo de timp, nu aveam nici ritmul pe care mi-l doream, și după ce am găsit acest ritm, care este însuși ritmul respirației, am scris cartea aceasta deodată și tot deodată se și citește ea, căci este într-o singură frază, iar prin toamnă am publicat un fragment în revista „Iocan” și m-au bucurat oamenii care au vrut să citească mai mult și mai mult din această copilărie imaginară a mea, căci asta este „Aleea Zorilor”, o copilărie 
deopotrivă recuperată și imaginară, te întreb dacă nădăjduiești la succes cu ea, iar eu îți răspund că nu, eu nu am asemenea speranțe, sunt decenii de când nu mai cred în nicio ierarhie, cu atât mai puțin în ierarhiile din vânzări, nu mă interesează gloria literară, sunt ziarist de presă scrisă, mă ocup în fiecare zi cu fiecare zi, știu bine prezentul, cunosc efemerul și nu cred în viitor, nădăjduiesc însă, așa cum frumos spui tu, cu acest verb îndelung ocolit, ca această carte să deschidă în cititori fereastra către viața de dinainte să li se întâmple viața, să-și amintească de copiii care au fost și să călătorească prin timp, mai departe, împreună, fiindcă e foarte frumos să treci prin viață de mână cu copilul care ai fost, așa cum bine observa și José Saramago, și nu am niciun motiv să îl contrazic pe José Saramago, te întreb ce urmează pentru scriitorul Andrei Crăciun, iar eu îți răspund că urmează, probabil, nașterea, voi mai publica anul acesta cărți și cu ele mă voi naște, poate, ca scriitor, trebuie să iasă de la tipar o culegere de nuvele, care poartă titlul “Îndurabile”, e un titlu pe care l-am primit cadou de la prietenul meu Radu Cosașu, și de aceea îl iubesc mai mult ca pe oricare altul, voi continua seria „Baricadele” și, mai ales, voi scoate un nou volum de versuri, o carte de geopoetică, iar cartea aceasta poartă titlul „Toată poezia lumii”, ceea ce cred că spune destul de mult, dacă nu totul despre ea, dar acestea sunt alte întâmplări și încă nu am ajuns până la ele, deocamdată am în librării “Aleea Zorilor”, cartea publicată la Editura Polirom, căreia s-ar cuveni să îi mulțumesc, fiindcă eu știu că nu sunt un autor comercial, și nici nu mă străduiesc să devin unul, în schimb îmi doresc să nu încetez să caut adevărul, ceea ce într-o lume ideală ar fi de ajuns, și ce dacă lumea nu e ideală?, îți spun mai departe, te întreb ce vrei să le transmiți cititorilor noștri și ai tăi, iar eu îți răspund că doresc să le transmit să rămână senini și să mă citească, dacă vor, și pe mine, printre atâția alți scriitori și ziariști, cu adevărat talentați, cu care suntem contemporani, și să știe că, și atunci când nu sunt inspirat, rămân, totuși, cinstit, ceea ce nu e tocmai puțin, și să mai știe și că îmi scot în calea lor pălăria–mi albastră.
… nădăjduiesc însă, așa cum frumos spui tu, cu acest verb îndelung ocolit, ca această carte să deschidă în cititori fereastra către viața de dinainte să li se întâmple viața, să-și amintească de copiii care au fost și să călătorească prin timp, mai departe, împreună, fiindcă e foarte frumos să treci prin viață de mână cu copilul care ai fost, așa cum bine observa și José Saramago…
Foto: Daniel Vrăbioiu, editura Polirom
