Animest revine pe marile ecrane și-n casele iubitorilor de film de animație din întreaga țară
https://www.ziarulmetropolis.ro/animest-revine-pe-marile-ecrane-si-n-casele-iubitorilor-de-film-de-animatie-din-intreaga-tara/

Ajuns la ediţia cu numărul 15, Festivalul internaţional de Film de Animaţie Animest revine pe micile şi marile ecrane, în perioada 9-15 noiembrie, cu o ediţie hibrid, adaptată noului context global.

Un articol de Liliana Matei|29 septembrie 2020

Pentru prima dată în istoria evenimentului, filmele incluse în selecția oficială vor putea fi urmărite din întreaga țară, prin intermediul noii versiuni a platformei animest.ro. Astfel, cele mai așteptate și cele mai premiate producții ale anului, dar și filme de arhivă – din istoria celor 100 de ani de animație românească, vor rula atât pe marele ecran, la Cinema Elvire Popesco din București, cât și în mediul online, prin platforma de streaming a festivalului. Programul ediției va fi disponibil în curând pe site-ul evenimentului.

Într-un an în care industria cinematografică a fost profund afectată de amploarea crizei generate de contextul pandemic, multe dinte evenimentele internaționale dedicate filmului au fost anulate, amânate sau adaptate noilor condiții. Animest se alătură festivalurilor care au găsit o soluție pentru a continua, propunând spectatorilor o nouă formulă de vizionare. O amplă selecție de peste 380 filme va fi prezentată publicului la această ediție, iubitorii de animație având posibilitatea de a savura lungmetrajele și scurtmetrajele incluse în programul festivalului atât din sala de cinema, cât și de acasă, de oriunde din România. Proiectele dedicate industriei, întâlnirile cu creatorii filmelor prezentate, expozițiile și evenimentele speciale cu care Animest și-a obișnuit publicul vor avea loc și în acest an, în ciuda tuturor dificultăților, parte dintre ele fiind organizate  prin intermediul platformelor de streaming.

O continuare a narativei propuse de campania de imagine a ediției trecute, când oița Animest a devenit mai curajoasă, recâștigându-și teritoriul în peisajul cultural autohton, spotul oficial realizat de regizorul și animatorul Paul Mureșan în acest an contextualizează situația globală care a afectat desfășurarea marilor evenimente cinematografice, aducând în poveste noi personaje pe care mascota festivalului reușește să le îmblânzească prin puterea animației.

,,2020 este un an interesant pentru toată lumea. Ne-a silit să ne gândim la o groază de chestii. Ne-a făcut să ne gândim la impactul pe care îl avem asupra lumii. Ne-a făcut să ne gândim la rolul nostru in comunitate și ne-a făcut să ne gândim la hârtie igienică și moarte. De ultimul subiect m-am legat în spotul pentru a 15-a ediție Animest, considerând că, într-un fel sau altul, suntem într-o stație de autobuz cu toții, așteptând ceva incert ce nici nu știm dacă o să vină sa nu. Dar nu suntem singuri, in stație mai așteptată si Moartea. Se află și ea acolo cu treburile ei, iar atitudinea noastră față de dânsa ar putea avea un impact asupra locului în care ne duce următorul autobuz. Până una alta, să urmărim o selecție mișto de animații care vorbesc despre noi și despre marea stație de autobuz in care ne aflăm cu toții.’’, subliniază artistul.

Evenimentele indoor organizate în acest an la București vor respecta cu strictețe toate măsurile de protecție și distanțare aflate în vigoare în luna noiembrie. Pentru participarea la evenimentele organizate online, toate detaliile tehnice vor fi disponibile pe site-ul festivalului, odată cu publicarea programului oficial și punerea biletelor și abonamentelor în vânzare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.