-->

Aniversare Teatrul Stela Popescu – 7 ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversare-teatrul-stela-popescu-7-ani/

Pe 28 aprilie 2016 lua naştere Teatrul Stela Popescu, la acel moment celebra actriţă română de comedie care era Stela Popescu aflându-se foarte aproape de el şi fiind practic co-semnatarul actului de naştere a unei noi instituţii de cultură a Primăriei Capitalei.

Un articol de Petre Ivan|27 aprilie 2023

Actorul Cristian Șofron, directorul general al teatrului declara la aniversare : „Este o bucurie să conduci un teatru tânăr – iar 7 ani e o aniversare foarte frumoasă. Este altfel decât să te afli la cârma unei instituții de tradiție. Pe de o parte nu ești ajutat de istorie, dar pe de altă parte nici nu simți presiunea înaintașilor. Așadar, Teatrul Stela Popescu oferă bucurie atât publicului cât și celor care lucrează pentru el, pentru că are în față exact această provocare a orizonturilor deschise, a lipsei de constrângeri, a diversității repertoriale, iar în această perioadă și a… diversității spațiilor de joc. Nu pot decât să-i doresc cât mai mulți ani, cât mai multe și valoroase premiere și la cât mai mulți spectatori.”

În primăvara anului 2016, Teatrul Stela Popescu s-a născut din pasiunea nemărginită pentru scenă, dragostea pentru public şi artişti a marii personalități culturale care i-a dat numele – o actriţă completă, care captiva şi inspira, schimbând cu naturalețe registrele artistice.

De-a lungul istoriei sale, teatrul a fost condus de Smaranda Oțeanu-Bunea, Andrei Lazăr, Nicolae Pungă, pentru ca din 2021 directorul general al teatrului să fie actorul Cristian Șofron.

În spiritul celei care i-a dat numele, Teatrul Stela Popescu este astăzi un spațiu deschis tuturor posibilităților de expresie teatrală. Producțiile acestuia aduc pe scenă atât artiști consacrați, cât și creatori tineri, la început de carieră, iar textele alese pentru a fi puse în scenă – aparţinând dramaturgiei clasice, moderne şi contemporane – îi provoacă atât pe iubitorii de teatru, cât și pe împătimiții spectacolelor de dans și muzicale să fie martorii unor reprezentaţii cu suflu nou şi spectaculoase.

În repertoriul actual al teatrului se găsesc piese clasice precum Conu Leonida (1880 – 2023) de Ion Luca Caragiale, regia Radu Popescu, Ceapa, după „La cipolla” de Aldo Nicolaj, în regia lui Dan Tudor, A douăsprezecea noapte de Shakespeare, realizat în parteneriat cu UNATC, regia Luiza Dabija, Dragostea celor trei portocale, basm tragicomic după o schiță de Carlo Gozzi, regia: Michele Modesto Casarin, dar şi dramaturgie internațională recentă, respectiv titluri precum Cock de Mike Bartlett, în regia lui Tony Adam Horațiu, Equus de Peter Shaffer, în românește de Adrian Nicolae, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Barbă Albastră, adaptare după Max Frisch, în regia lui Alexander Hausvater, sau dramaturgie românească – Anatomia unui clișeu, adaptare după un text de Alexandru Doru Spătaru, regia și adaptarea scenică Chris Simion – Mercurian, Hoțul de Mărgăritare, adaptare după Valeriu Anania, regia Amalia Ciolan. Din repertoriu nu lipsesc piese muzicale originale precum Femeia, eterna poveste, pe un scenariu de Ema Stere, regia Attila Vizauer, dar și spectacole pentru copii, precum Revolta poveștilor, adaptare după un text de Sînziana Popescu, în regia lui Tony Adam, Micul Prinț, adaptare după povestea lui Antoine de Saint-Exupéry, un concept teatru – dans de Ioana Macarie, Lampio și Grăuntele de Lumină după o poveste de Victoria Pătrașcu, regia Tony Adam şi Maya și Elfie, o poveste de Crăciun, regia și coregrafia: Ioana Macarie. Un alt element special prezent în programul teatrului începând din 2023 este spectacolul de poezie și muzică, primul titlu prezentat fiind Aplauze pentru poet, pe scenă… Nichita Stănescu.

Dacă o parte dintre producţiile teatrului se adresează copiilor și părinților deopotrivă, susținând paliere diferite de receptare a actului artistic, altele dimpotrivă se impun atenţiei publicului adult prin soluţii teatrale surprinzătoare, prin calitate artistică fără compromisuri şi prin originalitate.

Alături de trupa fixă de actori a Teatrului Stela Popescu – Irina Cărămizaru, Tudor Cucu Dumitrescu, Cătălin Frăsinescu, Manuela Hărăbor, Ana Maria Ivan, Crina Matei, Cristi Neacșu, Sorin Aurel Sandu – în producțiile teatrului apar numeroși actori invitați.

Nu în ultimul rând, elementul surprinzător care definește Teatrul Stela Popescu în primăvara în care împlinește 7 ani este faptul că spectacolele sale se joacă pe diverse scene ale teatrelor bucureștene – Palatul Național al Copiilor, Teatrul Metropolis, Teatrul Nottara, Teatrul Constantin Tănase, Sala ARCUB și nu numai… adresa exactă la care puteți vedea spectacolele sale putând fi găsită oricând online.

08
/05
/26

Luna mai aduce pentru unteatru premiere, un nou spațiu și, mai ales, întâlnirea cu publicul în propriul loc. După o perioadă îndelungată în care spectacolele au fost găzduite de Teatrul de Animație Țăndărică, unteatru marchează un moment esențial în parcursul său: revenirea „acasă”.

08
/05
/26

Sub motto-ul „Frica este o reacție. Curajul este o decizie”, cea de-a 9-a ediție a Hoinar Festival își deschide mâine porțile pentru 10 zile de maraton cultural. Între 9 și 19 mai, Bucureștiul devine scena unei explorări interdisciplinare fără precedent, unde muzica clasică, teatrul, dansul și literatura se întâlnesc pentru a celebra capacitatea spiritului uman de a rămâne neînfrânt în fața provocărilor timpului.

06
/05
/26

Joi, 7 mai, ora 19.00, Institutul Cervantes, împreună cu Casa de Editură Max Blecher, organizează un eveniment dedicat unuia dintre cei mai apreciați poeți spanioli contemporani, Fernando Valverde. În cadrul întâlnirii, se va prezenta o plachetă din versurile acestuia, în traducerea Monicăi Manolachi, reprezentând cel de-al treilea titlu al colecției de poezie contemporană de limbă spaniolă intitulată „Hoja de ruta / Foaie de drum”.

06
/05
/26

Prima ediție a festivalului Cucu Bau, va avea loc între 14 și 17 mai, fiind curatoriat de criticul de film Andrei Rus, programul reunind titluri din întreaga istorie de peste 130 de ani a cinematografiei, construind o experiență care traversează stiluri, epoci și sensibilități diferite.

05
/05
/26

Scriitoarea Ana Blandiana este laureata din acest an a Premiului Literar Internațional „Zbigniew Herbert”, acordat de Fundația Herbert unui autor în viață pentru întreaga sa operă. Ceremonia de decernare a premiului va avea loc la Biblioteca Națională din Varșovia în data de 27 mai 2026. Aceasta este a doua distincție cu care opera poetică a Anei Blandiana este recunoscută în Polonia, după Premiul „Poetul European al Libertății”, acordat de Orașul Gdańsk în 2016 pentru volumul Patria mea A4.

05
/05
/26

Sala Radio a găzduit, luni, 4 mai 2026, cea de-a XXV-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural, un eveniment de referință dedicat excelenței în cultura română contemporană. Într-o atmosferă festivă, au fost acordate premii la opt categorii, precum și patru distincții speciale, în prezența unor importante personalități ale vieții culturale.

04
/05
/26

Vineri, 8 mai 2026, continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani de Radio România, Orchestra Națională Radiooferă la Sala Radio la un eveniment de înaltă ținută: CONCERTUL REGAL, ce marchează sărbătoarea regalității în România.

27
/04
/26

În perioada 10 – 22 mai, tangoul iese din tavernele din Buenos Aires și Montevideo și ajunge, pentru câteva seri, pe scenele din Târgu Mureș, Bistrița, Deva, Sibiu, Caracal, Port Cultural Cetate, București și Bacău. Biletele pentru concertul de la București sunt deja puse în vînzare: Turneul Național Flautul Fermecat – Ediția a XV-a Ediția a 15-a a Turneului Național Flautul Fermecat propune publicului […]

24
/04
/26

Pe 23 aprilie, ziua lui Shakespeare și Ziua Internațională a Cărții se lega de fiecare dată de prezența lui George Banu, una dintre marile personalități care au marcat destinul teatrului în ultima parte a secolului 20 și începutul secolului 21.

23
/04
/26

„25 Years Later (După 25 de ani)”, unul dintre programele speciale ale ediției aniversare TIFF.25 (12-21 iunie 2026, Cluj-Napoca), propune o întoarcere în anul 2001, reunind titluri care au definit începutul de mileniu în cinema.

23
/04
/26

Miercuri, 29 aprilie 2026, de la 19.00, celebrul violonist Alexandru Tomescu va cânta pe scena Sălii Radio. Alături de Orchestra de Cameră Radio și sub bagheta dirijorului-invitat Fayçal Karoui, violonistul român va interpreta Bach: Concertul în mi major pentru vioară și orchestră.