Apă de mină. O revelație
https://www.ziarulmetropolis.ro/apa-de-mina-o-revelatie/

Pe 27 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul ACT, pe Calea Victoriei, am văzut cea de-a doua reprezentaţie oficială la Bucureşti a spectacolului „Apă de mină” de Székely Csaba. Montarea acestui spectacol este parte dintr-un proiect coordonat de criticul de teatru Oana Stoica. Din echipa spectacolului fac parte actorii Ioan Coman, Alexandru Potocean, Virginia Mirea, Alin Florea şi Irina Antonie.

Un articol de Andrei Crăciun|2 decembrie 2015

Scenografia este semnată de Vladimir Iuganu, iar muzica (originală, splendidă) îi aparține lui Bobo Burlăcianu. Echipa îi mulțumește, totodată, lui Alexandru Dabija pentru sprijinul regizoral.

„Apă de mină” este piesa care a încheiat „Trilogia minelor” a dramaturgului mureșean de limbă maghiară Székely Csaba. Acesta este mult mai cunoscut, premiat (prima sa piesă, „Do you like bananas, Comrades?”, scrisă în limba engleză în 2009, a fost premiată de Societatea Autorilor din Marea Britanie pentru cel mai bun scenariu radiofonic), jucat dincolo de granițele României (deși s-a născut la Tîrgu-Mureș, a crescut la Arad și a fost educat la Cluj-Napoca).

Iar Székely Csaba, trebuie să știți și acest amănunt scandalos, nu are decât treizeci și patru de ani! De altfel, “Apă de mină” s-a jucat acum, în 2015, pentru prima dată, la București, în limba română.

„Trilogia minelor” nu are milă cu decăderea postindustrială, ba chiar postmodernă din Transilvania. Lumea abrutizată a satului transilvănean, din care au fost excluse căile de evadare, este prezentată în nuanțe tari, cumplite. E doar un detaliu că sătenii sunt maghiari. Ar fi putut fi la fel de bine etnici români. Lumea aceasta este un univers închis, lipsit de speranță, în care domnesc deznădjedea și palinca, și doar iluzia unei iubiri mai prelungește agonia. O combinație fatală de Cehov și Martin McDonagh.

„Apă de mină” este, de altfel, unul dintre cele mai bune spectacole care s-au jucat în ultimul timp la București. Povestea este cumplit de puternică: Székely Csaba scrie împotriva ipocriziei Bisericii, fără teama de a folosi clișeele (preoții-pedofili care tresar gândindu-se la un băiețel, fie el și Pruncul Iisus – o scenă de forță este felația de care preotul beneficiază de la fiul său adoptat, chiar în sfântul altar).

Personajele, compuse din tușe tari, sunt, deci, ușor de recunoscut: un preot în plină prăbușire (jucat exemplar de Ioan Coman), fiul său adoptat, care îi este și sclav sexual (talentatul Alexandru Potocean), menajera casei parohiale (Virginia Mirea, într-un rol excepțional), învățătorul satului (Alin Florea, în mare, mare formă) și fiica acestuia (Irina Antonie, care, iată, tot confirmă).

apă de mină

Preotul ar vrea să mai creadă în Dumnezeu, dar nu mai crede, deși se apropie de moarte, fiul său adoptat, care este îngrijitorul bisericii, îndrăznește să sculpteze și să scrie poezii fără rimă, visând la marea pe care nu a văzut-o niciodată, și nici nu o va vedea. Învățătorul nu mai poate preda decât cinismul, fiica sa este la o vârstă complicată, ușor de abuzat, ceea ce desigur se și întâmplă. Cea mai umană în toată această nebunie rămâne slujnica. Ea și-a pierdut memoria și continuă să creadă că are o fiică în America, o fată care se va întoarce – curând, imediat – și o va salva. Nimeni nu îndrăznește să îi spună adevărul: că fiica ei s-a spânzurat în satul vecin.

Moartea, moartea apare deseori ca unică ieșire din acest tunel care de mult nu mai duce nicăieri. Székely Csaba este un mare dramaturg. A înțeles.

Piesele sale nu sunt nici satire, nici radiografii ale unei societăți în descompunere. Piesele sale sunt, pur și simplu, deznodământul unei lumi abandonate, care, abandonată fiind, a uitat ce este compasiunea și ce este iubirea.

FOTO: Bogdan Bobocescu și Mihai Nae

08
/01
/16

Spectacolul "Recviem", regizat de Alexandru Dabija, după un text scris de Matei Vişniec, cu o distribuţie formată din 20 de actori, va avea premiera pe 15 ianuarie, de la ora 20.00, la Sala Studio a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti (TNB). De asemenea, Matei Vişniec va deschide şi seria de conferinţe ale anului 2016 la TNB, pe 17 ianuarie, de la ora 11.00, la Sala Atelier, cu tema "Teatru şi jurnalism".

08
/01
/16

Lansarea Programului „140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi“ va avea loc marți, 12 ianuarie 2016, de la ora 12, la sediul ICR (Aleea Alexandru 38, București). În cadrul evenimentului, vor fi proiectate fragmente din documentarul Brâncuși realizat de regizorul Cornel Mihalache în 1996, film consacrat ansamblului de la Târgu Jiu.

07
/01
/16

Unul dintre cele mai bune filme ale lui Mircea Daneliuc şi ale cinematografiei române a anilor `80, „Iacob” îşi păstrează nealterată forţa de a reda fără menajamente viaţa dură a unei comunităţi de oameni simpli, printr-un realism care capătă, în final, şi valenţe alegorice. 

07
/01
/16

Pentru primul eveniment al anului 2016, Stagiunea de marţi seara de la Ateneul Român a programat un recital inedit în care duo-ul alcătuit din Fernanda Romila şi Dan Racoveanu propune lucrari interpretate la spinetă și orgă.

07
/01
/16

CRONICĂ DE FILM Nu e mai nimic revelator în povestea americană de succes a unei femei care, pornind de jos, răzbate într-o lume a afacerilor dominată de bărbaţi. David O. Russell scapă totuşi „Joy” de capcanele melodramei de manual, învelind-o într-un ambalaj colorat şi relativ atrăgător.

07
/01
/16

Sâmbăta, de la ora 21.00, TVR 1 şi TVR HD difuzează câte două episoade din cea de-a patra serie a premiatului serial ce reconstituie atmosfera din lumea publicitarilor newyorkezi de mare influenţă din anii ’60. Primele două episoade – pe 9 ianuarie

07
/01
/16

Scriitorul Mircea Cărtărescu va fi invitatul Institutului Cultural Român și al Teatrului Dramatic Regal din Stockholm la un eveniment organizat pe 24 ianuarie, în parteneriat cu editura Albert Bonnier. Întâlnirea are ca punct de plecare publicarea în limba suedeză a volumului ''Levantul'', în 2015, în traducerea lui Inger Johansson.

07
/01
/16

Actrița de teatru și film Ioana Bulcă împlineşte astăzi 80 de ani! Prima sa apariție pe marele ecran a fost cea din filmul ''La Moara cu noroc'' (regia Victor Iliu, 1956), în rolul Anei, iar ultima în filmul lui Nae Caranfil ''Restul e tăcere'' (2007), cu rolul Aristizza Romanescu.

06
/01
/16

Maestrul de pe podium este una dintre figurile emblematice ale muzicii clasice. Dă din mâini și muzica se naște parcă din mișcările lui... Dar cum se poate ca un singur om, fără să scoată vreun sunet, înarmat cu doar o bucățică de lemn, să fie responsabil de rezultatul sonor a sute de persoane?

06
/01
/16

Primul concert al anului 2016 la Sala Radio va avea loc miercuri, 13 ianuarie, ora 19.00 şi stă sub semnul recunoştinței. Orchestra de Cameră Radio dedică acest eveniment memoriei dirijorului LUDOVIC BÁCS. Pentru mai bine de cinci decenii, cariera artistică a muzicianului a fost strâns legată de ansamblurile muzicale Radio România şi mai ales de Orchestra de Cameră Radio.

06
/01
/16

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată vineri, 15 ianuarie 2016, de la ora 19.00, la Ateneul Român, prin spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului". Evenimentul, organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu" şi TVR, îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe împreună cu invitații săi.

06
/01
/16

Teatrul În Culise deschide anul 2016 cu aniversarea a patru ani de existență prin 9 days of home theatre, un minifestival în care vor defila cele mai noi producții ale teatrului. Între 9 și 17 ianuarie iubitorii teatrului sunt invitați „acasă”, în mansarda La Scena (Calea Călărașilor nr. 55), pentru a se bucura de spectacol

06
/01
/16

Daniel Craig, protagonistul filmelor din seria "James Bond", are o apariţie episodică în noul film din franciza "Războiul stelelor", intitulat "Star Wars: Trezirea Forţei", în care starul britanic interpretează rolul unui soldat din Infanteria stelară care rosteşte patru replici în acestă peliculă.