APOSTOLUL BOLOGA. Primele proiecţii cu public, la Bucureşti şi Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/apostolul-bologa-primele-proiectii-cu-public-la-bucuresti-si-londra/

„APOSTOLUL BOLOGA”, filmul realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producţie TVR şi regizat de Dominic Dembinski, a avut luni, 19 noiembrie prima proiecţie publică la care au fost prezenţi jurnalişti si echipa filmului. Adaptare a romanului „Pădurea Spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu, filmul are o distribuţie de excepţie, în sală fiind prezenţi: Alexandru Repan, Adrian Titieni, Cristi Iacob, Mihai Stănescu, Andras Demeter, Andrada Fuscaş, Mihai Bica.

Un articol de Petre Ivan|21 noiembrie 2018

„Televiziunea Română şi Dominic Dembinski au avut o misiune foarte grea în ecranizarea acestui celebru roman, mai ales după minunatul film al lui Ciulei. Echipa a găsit o cale nouă, interesantă, o dezbatere între patriotism și datorie, între dragoste și frică. Demersul a reuşit şi datorită unei distribuţii inspirat aleasă, succesul fiind dovedit şi de prezenţa masivă a publicului şi primirea călduroasă în sala de cinema. Îl felicit pe Dominic şi felicit Televiziunea Română pentru această reuşită”, a mărturisit Alexandru Repan.

Apostolul Bologa – Adrian Titieni, Andras Demeter, Dominic Dembinski, Mihai Bica

 „A fost o seară minunată şi mult aşteptată! Întâlnirea cu întreaga echipă a fost o reală plăcere. Cred că filmul va plăcea marelui public, având o imagine de poveste, o regie care suţine convenţia de basm atemporal şi un joc al actorilor extraordinar!” – Mihai Stănescu.

După proiecţia de la Hollywood Multiplex, filmul va fi prezentat, pe 22 noiembrie, la Londra, în cadrul Romanian History Film Days in Belgravia în prezența regizorului şi a producătorului Claudia Nedelcu Duca, urmând ca pe 25 noiembrie începând cu ora 20.30, să aibă o proiecţie specială la Cinema Muzeul Ţăranului în selecţia Festivalului Internaţional de Film şi Psihanaliză.

Dintr-un spaţiu paradisiac, văzut ca o cameră-casă ruinată, în jurul unei spânzurători înflorite ca un cireş japonez de primăvară, Apostol Bologa ne povesteşte drumul său de la beznă la lumina învierii.

Amintirile lui devin filmulAPOSTOLUL BOLOGA”. Un sfânt care (ne) povesteşte, dincolo de moarte – sfinţii şi eroii, nu mor niciodată, nu-i aşa? –, o aventură în care  cei de azi ne putem recunoaşte, ne putem vedea spaimele şi urma de curaj, depăşindu-ne zona de confort istoric actual.

Romanul „Pădurea spânzuraţilor” al lui Liviu Rebreanu într-o formulă cinematografică inedită este propunerea Casei de Producţie a TVR pentru spectatori şi telespectatori, la 100 de ani de la prima conflagraţie mondială.

Structurat ca un vis în vis în care lucrurile văzute sunt făcute din lucruri nevăzute, filmul are o abordare îndrăzneaţă şi neconvenţională nu doar a structurii romanului, ci şi prin ineditul construcţiei montajului – tip puzzle, călătoria sufletului în timp imaginată de regizor nefiind cronologică. O poveste spusă de actori importanţi ai cinematografiei româneşti: Răzvan Vasilescu, Alexandru Repan, Cristi Iacob, Mihai Stănescu, Adrian Titieni, Ion Haiduc, Marius Bodochi, Bogdan Nechifor, Andreea Vasile, Demeter Andras, Meda Victor, Mihai Bica, Andrada Fuscaș, Mircea Postelnicu, George Constantinescu și Albert Demeter.

Imaginea filmului este semnată de Daniel Şerbănică, montajul de Dragoş Smărăndescu, scenografie costume: Bristena de Satmaari, scenografie decor: Raluca Chelaru, Matei Bucur Mihăescu semnează muzica iar Mihaela Constantinescu ilustraţia muzicală. APOSTOLUL BOLOGA” este o producție a Casei de Producţie TVR după un scenariu semnat de Dominic Dembinski; producător delegat: Demeter Andras.

APOSTOLUL BOLOGA” face parte din proiectele Televiziunii Române dedicate Centenarului Marii Uniri şi va fi difuzat la finalul lunii noiembrie pe TVR 1.

Foto: APOSTOLUL BOLOGA – facebook

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.