Art Safari își deschide porțile din 23 septembrie, pentru a doua oară în acest an!
https://www.ziarulmetropolis.ro/art-safari-isi-deschide-portile-din-23-septembrie-pentru-a-doua-oara-in-acest-an/

Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România, se întoarce! Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului Bucureşti) din strada Lipscani, nr. 18-20, devine din nou hotspot cultural al României, în perioada 23 septembrie – 11 decembrie.

Un articol de Petre Ivan|22 septembrie 2022

Ediția aniversară Art Safari aduce o dublă premieră: prima expoziție din țară, dar și din Europa de Est, cu opere extrem de valoroase din colecția muzeului Victoria and Albert, Londra. Aceasta este, de altfel, cea mai valoroasă expoziție de artă aflată acum pe teritoriul României;

În Pavilionul Românesc, vor fi expuși trei artiști reprezentând generații și stiluri diferite: Ștefan Popescu (1872-1948) – unul dintre cei mai importanți pictori interbelici, dar și un mare călător-explorator, Lilian Theil – o artistă nonconformistă născută în 1932, care lucrează într-o tehnică textilă proprie compoziții multicolore despre adevăruri universale, dar și Mihai Mureșan – artist original al noii generații a Școlii de la Cluj.

„Vă invităm la un spectacol construit în jurul artei, să experimentați picturi faimoase, epoci diferite și instalații imersive! Este o bucurie extraordinară să primim celebrul muzeu londonez Victoria and Albert Museum la Art Safari și să putem oferi această experiență unică. Mulțumim Muzeului Municipiului București, gazda și partenerul nostru organizatoric, dar și Ministerului Culturii. Mulțumim muzeelor partenere din țară și colecționarilor privați, care oferă publicului posibilitatea de a le admira arta, precum și tuturor celor care ne-au fost alături de-a lungul celor 9 ediții anterioare și au crezut în noi, mai ales celor 300.000 de vizitatori.”, Ioana Ciocan, General Manager Art Safari

Pavilionul Internațional

Expoziția „Seeking Truth: The Art of John Constable” (A V&A Exhibition – Touring the World) este adusă în premieră în România, printr-un parteneriat cu Victoria and Albert Museum, Londra, unul dintre cele mai mari muzee de artă ale lumii. Aceasta cuprinde o selecție de peste 80 de lucrări – majoritatea opere semnate de John Constable (1776-1837), celebrul peisagist britanic, cunoscut la nivel internațional și totodată mare colecționar de maeștri ai perioadei în care a trăit. Dar și de lucrări de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez, ce se pot vedea în expunere la Art Safari.

„Suntem încântați să prezentăm colecția unică John Constable a V&A. Este pentru prima dată când o expoziție a celui mai mare pictor peisagist britanic este găzduită în România, în Europa de Est, și suntem entuziasmați să vă prezentăm amploarea carierei sale. ‘Seeking Truth: The Art of John Constable’ poartă vizitatorii într-o călătorie prin viața lui Constable și explorează viziunea sa artistică, sursele de inspirație și practica fascinantă”, declară curatoarele expoziției, Dr. Katharine Martin și Emily Knight.

Expoziția „Korean Beauty in Poster Art”, organizată în parteneriat cu Ambasada Republicii Coreea în România, aduce în atenția publicului tânăr o viziune contemporană asupra străvechii culturi coreene și a picturalității alfabetului coreean, dar și a stilului corean de viață. Arta afișului exprimă „Koreanismul” și încearcă să explice Coreea de astăzi, a Kpop-ului, aromei kimchi și tehnologiei, prin prisma tradițiilor sale culturale. Expoziția va fi însoțită de ateliere de tipografie și caligrafie, susținute de însuși creatorul afișelor, reputatul artist asiatic Byoung-il Sun.

Pavilionul Românesc

Expoziția „Ștefan Popescu. Povestea călătoriilor” (curator: Dr. Elena Olariu), realizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, aduce în atenția publicului un artist interbelic major, celebrat la 150 de ani de la moartea sa. Ștefan Popescu, deși a locuit o mare parte a vieții la Paris, alături de Constantin Brâncuși, a fost unul dintre cei mai premiați artiști români, în România și în străinătate. Între altele, este singurul artist român care a participat la trei ediții ale Bienalei de la Veneția. Ștefan Popescu a fost unul dintre pictorii preferați ai Reginei Maria, care i-a achiziționat multe lucrări pentru colecția sa privată. Franța, Turcia, Maroc, Tunisia, Alger, Elveția, Italia, Grecia, Iugoslavia, Germania sunt câteva dintre țările care l-au inspirat și pe care le-a redat pe pânzele sale, dintre care multe se află în expoziția de la Palatul Dacia.

Expoziția „Lilian Theil. O bătrână care zâmbește” (curator: Raluca Ilaria Demetrescu) aduce în atenția publicului o artistă cu un parcurs atipic, la fel ca personalitatea sa. Creația inedită și originală a artistei cu dublă origine română și germană (re)începe după vârsta la care alții ies la pensie. Născută la Brașov în 1932, Lilian Theil are o tehnică specială: pictează cu acul de cusut. Reflexivă și profund filosofică, creația cusută, desenată și pictată cu acul de Lilian Theil, povestește despre viață și moarte, istorie locală și europeană, secole și accidente, tinerețe și bătrânețe, decădere și speranță, despre a fi cumsecade sau despre deportare și tortură, credințe și ironie.

„Mihai Mureșan. Lucruri mărunte” (curator: prof. univ. dr. Ioan Sbârciu) este o altă expoziție bogată în meditații, de această dată semnate de un artist al tinerei generații. Format în cadrul școlii de pictură clujene, Mihai Mureșan este un artist minuțios și profund. Peisaje și fragmente citadine, influențate de stările sale sufletești, exerciții de lămurire a lumii înconjurătoare, dar și a celei interioare.

Art Safari Kids, programul educațional al celui mai mare eveniment dedicat artei din România, cuprinde ateliere de creație pentru copii cu vârste între 3 și 12 ani. Acestea vor fi susținute de profesori din cadrul Centrului Step by Step din București, partener educațional al Art Safari.

Program și bilete Art Safari – ediția a X-a

Art Safari va putea fi vizitat în perioada 23 septembrie – 11 decembrie 2022, de joi până duminică, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului (str. Lipscani, nr. 18-20), în intervalul 12.00-21:00. În fiecare vineri și sâmbătă, se organizează Night Tours, între 22:00 și 1:00, experiențe de vizitare speciale, care cuprind ghidaj în expoziție, pe tonuri de muzică live și sunet de prosecco. De asemenea, Art Safari oferă și vizite ghidate tematice de zi, inclusiv în limba engleză și franceză. Biletele pot fi achiziționate pe site-ul Art Safari, dar și la fața locului.

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.

29
/09
/22

Între 30 septembrie și 2 octombrie, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, va putea fi vizitată în sala Auditorium (nivel -1) a MARe/Muzeul de Artă Recentă (B-dul Primăverii nr. 15, București) LIVE, instalația de artă video realizată de artistul vizual Alex Manea (n. 1988), care combină cele două mari pasiuni ale acestuia: arta vizuala și filmele.

29
/09
/22

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, un proiect care valorifică inteligent patrimoniul local, inițiat de Virgil Scripcariu (sculptor) și Adriana Scripcariu (istoric de artă), se află printre câștigătorii premiilor European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2022, cele mai de seamă distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural european, în cadrul secțiunii „Educație, Formare și Meșteșug”.

23
/09
/22

Pe 25 septembrie și pe 1 și 2 octombrie, de la ora 19:00, NO RA – Femininul norilor revine la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Spectacolul, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice ”Hipodrom” de Nora Iuga, prezintă în fața spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga.

23
/09
/22

The Future Lab este un proiect lansat de rețeaua Centrelor Cehe cu ocazia președinției Cehiei a UE în a doua jumătate a anului 2022. La București, programul va consta în 4 evenimente care abordează sustenabilitatea din diferite perspective - știință și greenwashing, design și inovare, comunități, infrastructură urbană și alimentație.

22
/09
/22

Romanian Jewelry Week 3.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 5 și 9 octombrie cu expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie. Ca în fiecare an, Romanian Jewelry Week oferă posibilitatea pasionaților de bijuterie să cumpere piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW 3.0 între 8 și 9 octombrie la Biblioteca Națională.