Arta in 2013 – de la Picasso la Brâncuşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/arta-in-2013-de-la-picasso-la-brancusi/

Piaţa de arta in 2013 a fost una destul de bună, având în vedere preţurile uriaşe cu care au fost adjudecate lucrări ale unor artişti precum Pablo Picasso şi Francis Bacon, fără a ignora însă valorile unor opere ale lui românului Constantin Brâncuşi.

Un articol de Petre Ivan|31 decembrie 2013

Piața de arta in 2013 a fost una destul de bună, având în vedere prețurile uriaşe cu care au fost adjudecate lucrări ale unor artişti precum Pablo Picasso şi Francis Bacon sau ale românului Constantin Brâncuşi.

2013 a fost, printre altele, un an al recordurilor pe piața de artă mondială, în care topul primelor trei celor mai scumpe opere de artă vândute a arătat astfel:

1. „Le Rêve” de Pablo Picasso – 155 de milioane de dolari

Miliardarul american Steven A. Cohen, un avid colecţionar de artă, a cumpărat cu 155 de milioane de dolari tabloul „Le Reve”, o operă care o reprezintă pe Marie-Thérèse Walter, tânăra amantă a artistului Pablo Picasso.

2. „Three Studies of Lucien Freud” de Francis Bacon – 142 de milioane de dolari

Tripticul „Three Studies of Lucien Freud”, pictat de Francis Bacon în 1969, a fost adjudecat pentru suma record de 142 milioane de dolari, la o licitaţie organizată în noiembrie de casa Christie’s, la New York.

Opera este formată din trei tablouri în care Lucian Freud, artistul şi prietenul lui Francis Bacon, apare în trei ipostaze diferite.

3. „Silver Car Crash (Double Disaster)” de Andy Warhol – 105 milioane de dolari

Opera „Silver Car Crash (Double Disaster)”, de Andy Warhol, a fost vândută cu 105 milioane de dolari la o licitaţie organizată în noiembrie, la New York. Lucrarea face parte dintr-o serie intitulată „Death and Disaster”, creată de Andy Warhol în 1963.

Arta in 2013

Românii, pe piața international de arta in 2013

1.      „L’enfant endormi” și „Studiu pentru domnişoara Pogany” de Constantin Brâncuşi

Constantin Brâncuşi continuă să fie cel mai tranzacţionat artist român pe piaţa de artă mondială. Sculptura „L’enfant endormi”, de Constantin Brâncuşi, a fost vândută pentru 828.477 de euro, la o licitaţie organizată în februarie, la Londra, de casa Sotheby’s.

În plus, o schiţă realizată de Brâncuşi – „Studiu pentru domnişoara Pogany” – a fost vândut la o licitaţie din iunie, la Londra, pentru suma de 1.531.400 de euro.

2.      „Cazul straniu al domnului K” de Victor Brauner

Al doilea loc în acest top este ocupat de pictorul Victor Brauner, fondator al avangardismului românesc. Opera sa „Cazul straniu al domnului K” a fost vândută la licitaţia Calmels – Cohen, în aprilie 2003, la Paris, cu suma de 700.000 de euro.

Victor Brauner este în prezent cel mai bine cotat pictor român. Lucrarea sa „Al şaptelea simţ” (1948) a fost adjudecată pentru 308.458 de euro la casa Sotheby’s din Londra, la licitaţia de artă suprarealistă din februarie 2013, notează Mediafax.

3.      „Regele” de Adrian Ghenie

Un alt artist român care a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă este Adrian Ghenie, reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti.

Tabloul său „Regele” a fost vândut la o licitaţie din iunie 2013, de la Londra, cu 212.238 de euro. Totodată tabloul „Dr. Mengele 2”, al pictorului Adrian Ghenie, a fost vândut pentru 140.747 de euro la Licitaţia de artă contemporană organizată în februarie, la Londra, de Sotheby’s.

Foto cu Arta in 2013: „L’enfant endormi” și „Le Rêve” – targujiu-gorj.ro si wikipedia

 

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

13
/11
/20

Fabrica de Pensule alături de Spațiul de Artă Contemporană MAGMA deschid primul moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului "Future Perfect / Viitor Anterior", în data de 13 noiembrie 2020, printr-un tur ghidat online care se va desfășura pe pagina de Facebook a Fabricii de Pensule.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

02
/11
/20

Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 - 1960.