Arta se împletește cu moda, la Art Safari București 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/arta-se-%c3%aemplete%c8%99te-cu-moda-la-art-safari-bucure%c8%99ti-2018/

Dior/Bihor şi artă românească din colecţia Louis Vuitton, expuse în premieră naţională, în Piaţa George Enescu.

Un articol de Liliana Matei|4 mai 2018

Expoziția pavilonului central „Art on Stage” din cadrul Art Safari București este realizată în parteneriat cu Louis Vuitton Fondation din Paris și este curatoriată de Hervé Mikaeloff (FR), curatorul Grupului Louis Vuitton Moët Hennessy. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 11-20 mai, în Piața George Enescu din București, în cadrul Pavilionului de Artă București – Art Safari, un eveniment unic ca amploare dedicat artei din România, aflat sub patronajul Primăriei Municipiului București.

Modă, trenduri, artă

Unul din punctele centrale ale expoziției va fi o lucrare semnată de Mircea Cantor, realizată special pentru Art Safari București, Anthroposynaptic Dior/Bihor, o lucrare în oglindă, unde moda se împletește cu arta – o vestă Dior colecția toamnă-iarnă 2017 (cadou pentru artist din partea Christian Dior), croit împreună cu un cojoc autentic binșenesc din Bihor. Pentru aceeași expoziție a fost selectată o altă lucrare semnată de Mircea Cantor – Anthroposynaptic o broderie pe cămăși tradiționale din Maramureș, expusă la Art Basel în 2015, aflată în celebra colecția Louis Vuitton Foundation. Vor mai expune, între alții: Marius Bercea (prin parteneriat cu galeria de artă Blain Southern), Alex Mirutziu, Arantxa Echevarría, Ciprian Mureșan, Radu Cioca, Răzvan Boar, Șerban Savu, Vlad Nancă, Vlad Olariu.

 

Răzvan Boar, „Old fish”, 2017, mixed media on paper. Foto: Galeria Nicodim și Răzvan Boar

Multiple practici artistice, de la pictură, grafică și broderie, până la bandă desenată, instalații și performance, vor fi dezvăluite publicului care va fi invitat să ia parte la actul creației, chiar pe scenă.

„Expoziția platformă din Art Safari București este o invitație pentru public de a păși în procesul creației artistice și de-l experimenta din interior. Obiectivul meu este să desenez o hartă a creației artistice românești contemporane, fără a pretinde că arăt tot, și de a ridica întrebări, mai degrabă decât a oferi răspunsuri. Mă bucură faptul că putem expune și artă românească de peste hotare, prin parteneriatul cu Louis Vuitton Fondation, și că timp de 10 zile publicul va avea acces la lucrări de artă create de români, din colecții internaționale, sau chiar lucrări create special pentru acest eveniment. Vă invit în safari!” (Hervé Mikaeloff, curator Louis Vuitton Fondation, Paris)

Al 5-lea an de Art Safari București

Cea de-a cincea ediție Art Safari București se va desfășura într-un pavilion expozițional modern, adus pentru prima dată în România cu ocazia acestui eveniment. Muzeul temporar Art Safari București va găzdui lucrări de artă de patrimoniu și contemporană, românească și internațională, inclusiv lucrări de performance. Constantin Brâncuși, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Adrian Ghenie și Mircea Cantor sunt cele mai importante nume care semnează opere expuse în pavilion.

Mai multe detalii pe site-ul www.artsafari.ro.

Biletele pot fi achiziționate pe www.artsafari.ro sau direct în cadrul evenimentului.

Program: zilnic, între 12:00-21:00, cu excepția sâmbetelor – 12:00-24:00.

Foto sus: Arantxa Etcheverria, Războinicii, fotografie digitală, 2017

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

13
/11
/20

Fabrica de Pensule alături de Spațiul de Artă Contemporană MAGMA deschid primul moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului "Future Perfect / Viitor Anterior", în data de 13 noiembrie 2020, printr-un tur ghidat online care se va desfășura pe pagina de Facebook a Fabricii de Pensule.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

02
/11
/20

Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 - 1960.