Astra film festival debutează cu „Google şi creierul mondial“
https://www.ziarulmetropolis.ro/astra-film-festival-debuteaza-cu-google-si-creierul-mondial/

Astăzi începe Astra film festival Sibiu, ediţia aniversară de 20 de ani. În deschidere, de la ora 19.00 va fi proiectat, în premieră în România, filmul „Google şi creierul mondial” (foto sus), în prezenţa regizorului Ben Lewis, o privire în detaliu asupra modului necunoscut în care funcţionează cea mai puternică corporaţie din mediul online.

Un articol de Andrada Văsii|13 octombrie 2013

Astăzi începe Astra film festival Sibiu, ediţia aniversară de 20 de ani. În deschidere, de la ora 19.00 va fi proiectat, în premieră în România, filmul „Google şi creierul mondial” (foto sus), în prezenţa regizorului Ben Lewis, o privire în detaliu asupra modului necunoscut în care funcţionează cea mai puternică corporaţie din mediul online.

Filmul de la Astra film festival vorbeşte despre ambiţiosul proiect Google Books, care vrea să devină cea mai mare bibliotecă virtuală din lume, şi despre cum sunt încălcate drepturile de autor.

Proiecţia va fi urmată de o sesiune Q&A cu regizorul, iar după discuţii, publicul este aşteptat în foaierul Casei de Cultură unde va concerta una dintre cele mai nonconformiste artiste din peisajul autohton, Ada Milea.

Spectacolul lumii, pe ecrane la Astra film festival

Cele 110 filme ale ediţiei Astra film festival aniversare ţintesc subiecte de actualitate de o mare diversitate care nu se regăsesc pe agenda televiziunilor din România. De la teme controversate din mediul online, „Internetul se închide” (premieră absolută) şi „Nebunia Facebook” care prezintă efectele neaşteptate la care ne supunem atunci când share-uim în mod public un simplu gând de moment sau o fotografie, până la „Drill Baby Dril”l care asistă protestele anticorporatiste împotriva exploatării gazelor de şist din Polonia şi SUA, o realitate surprinsă de regizorul Lech Kowalski, care va fi prezent la festival.

În premieră în România, va fi proiectat documentarul „Sindromul Veneţia”, un portret al unuia dintre cele mai frumoase oraşe din lume surprins în mijlocul unui proces de autodistrugere.

Citiţi şi: Astra film festival pune România sub lupă

„Afacerea Tănase. Leapşa pe murite”, este un documentar de invetigaţie prezentat în premieră absolută la Astra film festival în prezenţa regizorului, Ionuţ Teianu, despre faţa ascunsă a României ceauşiste şi mijloacele criminale la care Securitatea dorea să-i reducă la tăcere pe Virgil Tănase şi Paul Goma, doi disidenţi opozanţi stabiliţi la Paris.

Actul de a ucide, cel mai premiat şi titrat documentar din 2013, numit „cel mai convingător film din toate timpurile” de către The Guardian, reconstituie metodele prin care gangsterii din Indonezia anilor ’60 au torturat şi ucis peste un milion de comunişti. Multe teme ale prezentului, mărturii intime, idei revoluţionare sau revoltătoare încing ecranele la ediţia din 2013 a Astra Film Festival.

Un juriu de prim rang la Astra film festival

Nume consacrate pe plan internaţional, Sergei Loznitsa, Nicolas Phillibert, Lucien Castaing Taylor şi Verena Paravel, Wang Bing sau Nikolaus Geyrhalter, dar şi regizori emergenţi îşi dau întâlnire la Sibiu.

Cele mai aşteptate şi apreciate filme ale momentului, produse în România şi în lume, vor fi evaluate de cineaşti şi specialişti de top: Gaby Babic (GER), director goEst Festival; Cristi Puiu (RO), regizor; Lesedi Oluko Moche (Africa de Sud), director Encounters Doc Fest; Pawel Kloc (POL), regizor; Hussain Currimbhoy (UK), director artistic Sheffield Doc IFF; Elena Danilko (RUS), director artistic Moscow IFF on Visual Anthropology; Petr Lom (CAN), regizor; Michael Stewart (UK), director London Open City IFF; Cristian Niţulescu (RO), producător TV; Grit Lemke (GER), director artistic DocLeipzig.

Astra film festival

Afişul Astra film festival 2013

În afara proiecţiilor de film, ediţia aniversară găzduieşte o serie de concerte care vor încânta audienţa în fiecare seară după ora 21.00, în foaierul Casei de Cultură: Bucium (marţi, 15 oct.), Peste Pădure, o trupă de folclor vechi din Sibiu (miercuri, 16 oct), Mircea Florian (joi, 17 oct.), Raul Kusak & Adrian Naidin (un concert extraordinar intitulat Cântice’n Cerc şi care include şi melodii din repertoriul Mariei Tănase – vineri, 18 oct.), Szilvasi Gipsy Folk Band din Budapesta şi Electric Brother (sâmbătă, 19 oct).

Info:

Ediţia aniversară Astra film festival din 2013 va fi una fără precedent: un număr record de 1350 de filme din peste 70 de ţări de pe toate cele 6 continente ale lumii au fost înscrise în acest an; sute de autori şi profesionişti din domeniu sunt aşteptaţi la Sibiu în perioada festivalului; 10.000 de oameni vor umple în fiecare zi sălile de cinema.

Ediţia Astra film festival din 2013 îşi va face simţită prezenţa încă de joi, 10 octombrie, când tinerii sibieni vor face un tur inedit pe biciclete cu pornire din Piaţa Mică Sibiu ora 17:00 şi vor anunţa cu mare fast începerea ediţiei aniversare de 20 de ani.

Se anunţă o săptămână cinematografică extrem de fierbinte în plină toamnă, între 14 şi 20 octombrie, Sibiu devine capitala internaţională a filmului documentar.

Foto credit: Astra film festival

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.