Bacovia, Creangă, Coşbuc şi Alecsandri, pe timbrele româneşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/bacovia-creanga-cosbuc-si-alecsandri-pe-timbrele-romanesti/

Scriitorii George Bacovia, Ion Creangă, George Coşbuc şi Vasile Alecsandri apar, de vineri, pe o serie de timbre care vor fi emise de Romfilatelia, emisiunea de mărci poştale urmând să conţină portretele artiştilor şi mici fragmente din operele lor.

Un articol de Petre Ivan|4 decembrie 2014

Bacovia, Creangă, Coşbuc şi Alecsandri  / Romfilatelia dedică cea mai recentă emisiune de mărci poştale tezaurului cultural naţional, mai exact literaturii şi scriitorilor români, care prin versurile şi proza lor au creat adevărate pagini de colecţie ale neamului românesc, notează Mediafax.

Intitulată „Scriitori şi pagini de colecţie”, emisiunea filatelică este alcătuită din patru timbre pe care se află portretele a patru scriitori, împreună cu câte un mic fragment din opera lor şi semnătura fiecăruia.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 de lei este reprodus portretul scriitorului Ion Creangă, reprezentant de seamă al literaturii clasice româneşti, alături de paragraful introductiv al operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie”, de altfel una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite scrieri ale sale.

Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri

Timbrul cu valoarea nominală de 4,50 de lei ilustrează portretul lui Vasile Alecsandri, cunoscut în literatura română în special datorită pastelurilor ce se regăsesc în opera sa. Alături de portretul scriitorului, pe timbru sunt reproduse şi primele două strofe ale poeziei „Hora Unirii”.

Marca poştală cu valoarea nominală de 7,60 de lei ilustrează imaginea poetului George Coşbuc, unul dintre autorii clasici ai tezaurului literar românesc, ale cărui poeme alcătuiesc o monografie epico-lirică a satului românesc. Alături de portretul scriitorului sunt reproduse şi două strofe din poezia „Lupta vieţii”.

Cel de-al patrulea timbru, cu valoarea nominală de 8,10 de lei, îl înfăţişează pe poetul George Bacovia, a cărui poezie este expresia cea mai elocventă şi mai durabilă a simbolismului autohton. Timbrul ilustrează, totodată, şi primele două strofe ale poeziei „Decembrie”.

Pe vinietele minicolilor de timbre sunt reproduse imaginile a patru opere de artă (sculpturi şi medalioane), care îi ilustrează pe cei patru scriitori români.

Acestea sunt creaţii ale unor artişti plastici români şi aparţin patrimoniului Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti: George Coşbuc (sculptură de Ion Coşan), George Bacovia (sculptură de Miliţa Pătraşcu), Ion Creangă (medalion realizat de Pavel Mercea) şi Vasile Alecsandri (bust realizat de Spiridon Georgescu).

Cele patru timbre ale emisiunii sunt însoţite de un set de două plicuri prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 20 timbre şi minicoala de 5 timbre + 1 vinietă.

Începând de vineri, emisiunea de mărci poştale „Scriitori şi pagini de colecţie” va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

Foto: Bacovia, Creangă, Coşbuc şi Alecsandri – wikipedia

13
/01
/16

Câştigătorii prestigioaselor Globuri de Aur (2016) au avut parte de o şedinţă foto inedită, fiind imortalizaţi în alb şi negru de olandezii Inez van Lamsweerde și Vinoodh Matadin. (Foto: Globurile de Aur 2016 – Instagram)

13
/01
/16

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti în colaborare cu Arhiva Naţională de Filme din Ungaria (MaNDA) iniţiază în 2016 o serie de proiecţii ce are menirea să prezinte, cu scop educativ, istoria filmului maghiar. În 2016 se împlinesc 120 de ani de la prima proiecţie de film din Budapesta şi de la deschiderea primului cinematograf în Budapesta, iar cu ocazia aniversării milenare s-a filmat primul film în Ungaria.

12
/01
/16

CRONICĂ DE FILM „The Hateful Eight”/„Cei opt odioşi”, noua nebunie autoreferenţială a lui Quentin Tarantino, este, în subtext, un puternic film politic, camuflat sub forma unui western în care sângele acaparează treptat şi fără ezitare ecranul.

12
/01
/16

Victor Wooten revine în București, după show-ul sold-out din 2014, pe 10 noiembrie, la Sala Radio. Cea mai sonoră prezență din istoria chitarei bas, americanul Wooten a primit la doar 8 ani porecla „Asul Basului”, a trecut la „Titanul din Tennesee”, pentru ca apoi să fie comparat cu Michael Jordan, pentru performanțele sale fabuloase.

12
/01
/16

„Carousel” este cel mai recent spectacol marca Andrei Şerban, un spectacol „altfel”, un teatru-muzical, montat la Teatrul Bulandra, sala Izvor (premieră - octombrie 2015). O piesă despre viaţă, aşa cum este ea: se învârte ca într-un carusel, cu speranţe şi dezamăgiri, cu frumuseţe şi urât, cu sinceritate şi minciuni, cu sensibilitate şi violenţă; şi, peste toate, cu multă iubire.

12
/01
/16

Matei Vişniec este invitatul primei Conferinţe a anului 2016 la TNB. Duminică, 17 ianuarie 2016, de la ora 11.00, la Sala Atelier, Matei Vişniec va vorbi despre teatru şi jurnalism şi cum se influenţează cele doua meserii prin prisma propriei experienţe.

12
/01
/16

Ansamblul Imago Mundi va susține miercuri, de la ora 15,00, un scurt recital la Aeroportul Internațional "Henri Coandă" București (Terminalul Plecări), înaintea decolării spre New York, unde formația va concerta cu ocazia Zilei Culturii Naționale.

11
/01
/16

„România în 7 gesturi”, cea mai recentă carte de Radu Paraschivescu (Editura Humanitas, 2015), este o culegere necesară, care reușește să pună un diagnostic exact, deci sever, stării de fapt a națiunii în trecerea de la vechiul regim la debandada care s-a prelungit până astăzi.