„Balkanik festival” – a doua ediţie, de vineri, în Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/balkanik-festival-a-doua-editie-de-vineri-in-bucuresti/

Cea de-a doua ediţie a „Balkanik festival” – primul eveniment de muzică şi cultură balcanică din România, va începe vineri, în Capitală, şi se va desfăşura până duminică. Potrivit organizatorului evenimentului – Asociaţia Culturală Metropolis, festivalul, care se va desfăşura într-unul dintre paradisurile uitate ale Bucureştiului, în str. Uranus 144, lângă Piaţa de flori George […]

Un articol de |21 septembrie 2012

Cea de-a doua ediţie a „Balkanik festival” – primul eveniment de muzică şi cultură balcanică din România, va începe vineri, în Capitală, şi se va desfăşura până duminică.

Potrivit organizatorului evenimentului – Asociaţia Culturală Metropolis, festivalul, care se va desfăşura într-unul dintre paradisurile uitate ale Bucureştiului, în str. Uranus 144, lângă Piaţa de flori George Coşbuc, va cuprinde un târg meşteşugăresc, cu produse autentice, de la ceramică românească, la ţesături, marochinărie, artizanat şi podoabe, dar şi recitaluri ale celor de la Fanfara Shavale, Nedim Nalbantoglu & The Balkan Messengers, Parno Graszt, Orchestra Boban şi Marko Markovic şi Baba Zula.

În prima zi, după lăsarea serii, va avea loc un spectacol de joc cu focul, oferit de Trupa Crispus, un spectacol de dans al ansamblului Romafest, proiecţia pe un ecran de 72 mp a expoziţiei ”Ultima transhumanţă” a artistului vizual Dragoş Lumpan, expoziţia nomadă de obiecte de patrimoniu aromâne ”Balcanii Umblători” şi prezentarea de costume peloponeziene M’aresi Morea, semnată de Daniela Diaconescu, acompaniată de acordurile greceşti oferite de trupa de percuţie Barbarossa Samba Group.

Atmosfera va fi completată de bunătăţi la ceaun, precum fasole cu ciolan, varză cu costiţă, gulaş, sarmale cu mămăliguţă, pljeskavica sârbească pe grătar, dovleac copt, bragă, scofeturi dulci, şi de un must dulce şi răcoritor preparat pe loc.

Gazda din acest an a Balkanik festival este actorul de la Teatrul Bulandra din Bucureşti, Marius Chivu, cunoscut din spectacole în regia lui Liviu Ciulei, Yuri Kordonsky, Cătălina Buzoianu.

Asociaţia Culturală Metropolis, înfiinţată de Daniel Mitulescu, are ca principal scop realizarea de evenimente non-profit de educare a publicului tânăr, precum Festivalul Internaţional de Film pentru Copii KINOdiseea şi Caravana Metropolis.

 

Sursa: Agerpres

05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

05
/01
/15

„Spitalul comunal”, în regia lui Felix Alexa, de la Teatrul Metropolis, reflectă o societate cangrenată, în care empatia nu este decât o fantomă a umanităţii. Pacienţii devin prizonieri într-un spaţiu claustrant mustind de moarte şi de nebunie. Civilizaţia însăşi se află în exil, încercând să muşte din realitate cu dinţi uzaţi.

05
/01
/15

Anul 2015 aduce în peisajul cinematografic noi proiecte ale unor regizori premiaţi la Cannes, Berlin şi Veneţia, printre filmele româneşti care vor fi lansate în cinema numărându-se thrillere politice, un western balcanic, un documentar animat, dar şi comedii, drame şi pelicule poliţiste.

05
/01
/15

Pyramus & Thisbe 4 You , Căsătoria , Scrisoarea , Allegro, ma non troppo, Conversaţie după înmormântare, Miss Daisy şi şoferul ei, Gulliver în Ţara Piticilor şi multe alte spectacole pe scenele teatrelor bucureştene, în săptămâna 5-11 ianuarie.

02
/01
/15

Nedistribuite în cinematografe, văzute puțin în festivaluri, ignorate nejustificat, filmele de nonficțiune merită o mai mare atenție. La început de an, Ziarul Metropolis vă propune 10 documentare străine din 2013 și 2014, demne de reținut.

01
/01
/15

S-au ivit pe cerul teatrului stele care au lucit orbitor o vreme, care au stârnit admiraţie unanimă. Criticii au făcut prognoze artistice pe termen lung, însă, apoi, luminile lor s-au stins. Cu actorul Gheorghe Dinică nu a fost aşa.

31
/12
/14

Noaptea în care facem bilanţuri, dar şi noaptea în care ne distrăm – Revelionul va fi un pretext pentru TVR de a-şi pune în lumina reflectoarelor vedetele şi succesele mai vechi sau mai noi. După 25 de ani de televiziune liberă, TVR prezintă telespectatorilor săi cele mai de succes formate şi cele mai iubite vedete.

30
/12
/14

Anul 2014 poate fi considerat unul aproape anost prin prisma box office-ului nord-american, aflat la cel mai scăzut nivel al său din ultimii şase ani, dar a cărui calitate cinematografică a fost totuşi "salvată" în a doua jumătate a lui de revenirea în forţă a filmelor biografice.

29
/12
/14

O selecție de 14 dintre filmele premiate care au marcat ultimul an va fi proiectată la Cinema Studio din București, între 2 și 8 ianuarie 2015. Spectatorii vor avea ocazia să (re)vadă filme semnate de regizori ca Lars von Trier, Jim Jarmusch, Joel și Ethan Coen, David Cronenberg, Paolo Sorrentino, Michel Hazanavicius sau Corneliu Porumboiu.