Bebelușii au program de joacă la Teatrul Gong
https://www.ziarulmetropolis.ro/bebelu%c8%99ii-au-program-de-joac%c4%83-la-teatrul-gong/

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 22 februarie şi duminică, 23 februarie, de la orele 11:00, spectacolul „Baja Buf” al Vrum Performing Arts Collective Austria.

Un articol de Petre Ivan|31 ianuarie 2020

„Baja Buf” oferă o experiență dătătoare de energie pentru întreaga familie! Spectacolul explorează nevoia organică de mișcare a copiilor, în încercarea de a înțelege lumea din jurul nostru, liber și spontan. Sanja Frühwald, Till Frühwald și Giordana Pascucci creează coregrafii pornind de la starea de spirit a bebelușilor din sală, exploatând sunetele și acțiunile acestora într-o manieră ludică și armonioasă. Această joacă are loc într-un spațiu special creat în sala de la etajul Teatrului Gong, într-un cerc generos, primitor și sigur, fără elemente care le-ar putea distrage atenția celor mici. Acest „happening” e mereu surprinzător tocmai prin adaptabilitatea artiștilor la starea de spirit a fiecărui participant. Spectacolul este prezentat pentru un public format din 15 bebeluși cu vârsta cuprinsă între 10 și 24 de luni și are o durată de aproximativ 40 de minute. Accesul publicului se face pe baza tichetelor în valoare de 14 lei, care asigură intrarea unui bebeluș alături de un părinte. La acest tichet se mai poate adăuga un supliment de 9 lei pentru intrarea celui de-al doilea adult însoțitor, dacă este cazul. 

Programul complet al teatrului poate fi accesat pe www.teatrulgong.ro. Accesul publicului la evenimentele teatrului se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletelor puse în vânzare atât online prin teatrulgong.ro, cât și la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00.

20
/06
/23

Spectacolul are la bază textul „Exit, Pursued by a Bear“ al scriitoarei americane Lauren Gunderson, unul din cei mai jucați dramaturgi contemporani americani. Piesa este o comedie neagră, iar adaptarea românească, sub regia lui Laurențiu Rusescu, conține și o serie de date referitoare la violența asupra femeilor în familiile din România, adăugând o dimensiune serioasă poveștii, devenind astfel și un manifest împotriva violenței domestice.

20
/06
/23

Pe 21 iunie, Women in Music Romania dă startul unei noi serii de evenimente la Cărturești Modul (strada Acedmiei, nr. 18-29). Seria HerStory, își propune să aducă în prim plan poveștile unor femei de succes din industria muzicală din România. Prima invitată este Olga Juverdeanu - Director General Global Records, în prezent cea mai mare casă de discuri independentă din Europa Centrală și de Est. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

20
/06
/23

Opera Națională București în parteneriat cu Fundația Art Production, cu sprijinul JTI, prezintă vineri, 23 iunie, ora 17:00, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu spectacolele „jocNjoc” - un performance susținut de coregraful Gigi Căciuleanu și „Altitza” - un spectacol de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica de Dan Dediu, prezentat de Baletul Operei Naționale București.

20
/06
/23

Spectacolul „Lumea lui Frank” după textul dramaturgului Alexandru Popa, pus în scenă de Vlad Zamfirescu, la Teatrul Metropolis, propune un joc ușor terifiant, pe de o parte eliberator, care la final te așază față în față cu propria realitate, cu propriile întrebări despre realitate, despre adevărul lumii tale.

19
/06
/23

Vineri, 23 iunie 2023, stagiunea de concerte de la Sala Radio se încheie cu un eveniment special: trei dintre ansamblurile instituției - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU) și CORUL DE COPII RADIO (pregătit de RĂZVAN RĂDOS) - vor interpreta Simfonia nr. 3 în re minor de MAHLER, cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic.

14
/06
/23

The Institute și Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, dezvoltă începând cu luna iunie un program de expoziții, workshopuri și târguri ca parte dintr-un demers de revitalizare a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale.

14
/06
/23

Festivalul Internațional de orgă Cantus Ecclesiae, ajuns la cea de-a treia sa ediție, se va desfășura în perioada 3-25 iunie 2023 la cele mai importante orgi din București: Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Biserica Franceză și Biserica Anglicană.

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.